Chimistul francez Paul Sabatier, laureat al Premiului "Nobel" pentru chimie (1912), membru de onoare din străinătate al Academiei Române, s-a născut la 5 noiembrie 1854, la Carcassonne.

Şi-a făcut studiile liceale la Carcassonne, apoi s-a pregătit la Toulouse pentru examenele de admitere la Şcoala Politehnică şi la Şcoala Normală Superioară din Paris, arată volumul "Membrii Academiei Române: 1866/2003" (Bucureşti, Editura Enciclopedica / Editura Academiei Române, 2003) şi www.nobelprize.org. A fost acceptat de ambele instituţii, însă a ales-o pe cea din urmă, unde a intrat în 1874; a absolvit trei ani mai târziu, primul din clasa sa.

Pentru scurtă vreme, a fost profesor de fizică la Liceul din Nîmes, apoi preparator la College de France (1878-1880).

În 1880, a devenit "Doctor în Ştiinţe", cu teza "Recherches thermiques sur les sulfures".

După susţinerea tezei de doctorat, a preluat cursurile de fizică la Facultatea de Ştiinţe din Bordeaux. În 1882, s-a mutat la Universitatea din Toulouse, unde a acceptat un post similar. În plus, în 1883 a devenit responsabil de cursurile de chimie, iar în 1884 a fost numit profesor de chimie, funcţie pe care a păstrat-o până la pensionarea sa, în 1930. În 1905 a fost ales decan al Facultăţii de Ştiinţe, post pe care l-a ocupat timp de 24 de ani, până în 1929, scrie https://exploreur.univ-toulouse.fr/. După pensionare, a continuat să ţină prelegeri, până la moartea sa, în 1941.

Diversele descoperiri ale lui Sabatier au format bazele industriei margarinei, hidrogenării uleiului şi a metanolului sintetic, precum şi pentru numeroase sinteze de laborator.

Sabatier s-a aplecat asupra chimiei minerale, în special asupra sulfurilor alcaline. A adus însemnate contribuţii la studiul catalizei eterogene. Împreună cu J. B. Senderens, a descoperit acţiunea catalitică a cobaltului, nichelului, fierului şi a oxizilor de aluminiu şi de molibden în reacţiile de hidrogenare, deshidratare şi cracare. A pus la punct, împreună cu A. Mailhe şi M. Murat, un procedeu general de hidrogenare catalitică a substanţelor organice volatile, utilizând drept catalizator nichelul, potrivit volumul "Membrii Academiei Române: 1866/2003" (Bucureşti, Editura Enciclopedica / Editura Academiei Române, 2003).

Rezultatele cercetărilor sale le-a publicat în numeroase studii, ce au apărut cu deosebire în "Annales de Chimie et de Physique", "Bulletin de la Société Chimique", "Comptes Rendus de l'Académie des Sciences de Paris". Cea mai însemnată carte a sa, "La catalyse en chimie organique", a fost publicată în 1913, cu o a doua ediţie în 1920. De asemenea, s-a numărat printre colaboratorii lucrării de mari proporţii "Encyclopédie de chimie".

Paul Sabatier a fost membru al Academiei de Ştiinţe din Paris (1913); membru de onoare al Societăţii Regale din Londra, al Academiei din Madrid, al Academiei Regale de Ştiinţe din Olanda, al Societăţii Americane de Chimie; membru de onoare străin al Academiei Române (11 iunie 1925). Doctor honoris causa al mai multor universităţi. A fost distins cu: premiile "Lacaze" (1897) şi "Jecker" (1905) ale Academiei de Ştiinţe din Paris, Medalia Davy (1915) a Societăţii Regale, Medalia Franklin a Institutului Franklin (1933), conform www.nobelprize.org. Comandor al Legiunii de Onoare. Pentru metoda sa de hidrogenare catalitică a compuşilor organici în prezenţa metalelor fin divizate, a primit Premiul "Nobel" pentru chimie în 1912 (pe care l-a împărţit cu un alt chimist francez, Victor Grignard, căruia i-a fost acordat premiul datorită descoperirii aşa-numitului reactiv Grignard).

Paul Sabatier era un om foarte rezervat. Îi plăcea arta şi grădinăritul.

A fost căsătorit şi a avut patru fiice. I-a supravieţuit soţiei sale, pe care o adora, 43 de ani, şi a murit la Toulouse la 14 august 1941, la vârsta de 87 de ani. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.nobelprize.org