VIDEO Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 iulie 2021
Încheierea misiunii Armatei României în Afganistan, discuţiile privind noi măsuri de relaxare începând cu 1 august 2021, alocarea de către Guvern a unor fonduri pentru inundaţii, declararea zilei de 15 noiembrie ca Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987, accidentul din Sibiu în urma căruia au murit 4 persoane etc sunt o parte dintre evenimentele interne ale perioadei 19-23 iulie 2021.
RELAŢII INTERNAŢIONALE
* Încheierea misiunii Armatei României în Afganistan a fost marcată, pe 21 iulie, printr-o ceremonie militară organizată la Arcul de Triumf, în cadrul căreia au defilat detaşamente reprezentând structurile care s-au aflat în acest teatru de operaţii, iar zona a fost survolată de un avion C 130 Hercules şi o formaţie de trei aeronave C-27J Spartan din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni. România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, timp în care 27 de militari români şi-au pierdut viaţa în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.
* Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, pe 21 iulie, decretul de decorare a ambasadorului Germaniei în România, Meier-Klodt Cord Hinrich. Şeful statului i-a conferit ambasadorului german Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce în semn de "înaltă apreciere pentru contribuţia personală avută la susţinerea şi promovarea relaţiilor economice, politice şi culturale dintre Republica Federală Germania şi România".
CORONAVIRUS
* Premierul Florin Cîţu a anunţat, la 20 iulie, că de la 1 august vor fi noi relaxări legate de pandemie, care vizează în special evenimentele care au loc în aer liber, dar nu se va renunţa la purtarea măştii de protecţie în spaţii închise.
* Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, la 20 iulie, că se estimează ca rata de infectare cu noul coronavirus să crească şi în România şi a subliniat că dacă ar exista o acoperire vaccinală suficientă, nu vor exista pacienţi cu forme severe. "În acest moment, dacă ne uităm după ce s-a întâmplat în Marea Britanie, unde rata de vaccinare este una crescută, numărul internărilor în spital şi rata de mortalitate este mult redusă, dacă luăm prin exemplu o comparaţie cu o zi din martie 2021, în România, când a fost apogeul valului trei şi am avut 6.000 de cazuri noi într-o zi şi 120 de decese, dacă am avea aceeaşi rată de vaccinare ca în Marea Britanie, ne-am putea aştepta la 4.000 de cazuri noi pe zi şi 4 decese. Dacă avem o acoperire vaccinală suficientă, chiar dacă avem foarte multe cazuri de infectare nouă, aceşti pacienţi nu vor fi cu forme severe şi nu vor muri de infecţie", a adăugat ministrul.
* Potrivit ultimei informări transmise de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, la 22 iulie, din 27 decembrie 2020, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, au fost administrate 9.281.707 de doze pentru 4.918.657 de persoane, dintre care 4.762.837 au primit schema completă.
* Până la 23 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.057 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), cu 104 mai multe decât în ziua precedentă, a informat Grupul de Comunicare Strategică, la ora 13.00. Până la aceeaşi dată, 34.266 de persoane diagnosticate COVID-19 au decedat (un deces în ultimele 24 de ore). În intervalul 19-23 iulie, numărul cazurilor de coronavirus a fost zilnic în creştere.
POLITIC
* Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 22 iulie, decretele privind acreditarea ambasadorilor români în Republica Coreea şi în Republica Burundi. Cezar-Manole Armeanu a fost acreditat în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Coreea, cu reşedinţa la Seul, iar Dragoş Viorel Radu Ţigău, ambasador în Republica Kenya, şi în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Burundi, cu reşedinţa la Nairobi.
SOCIAL
* Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, pe 19 iulie, o hotărâre care prevede scoaterea de la rezervele de stat a unor bunuri de strictă necesitate şi alocarea acestora unităţilor administrativ-teritoriale Ocoliş, Câmpeni, Sohodol şi Roşia Montana din judeţul Alba, puternic afectate de inundaţii, în intervalul 15-16 iulie.
* Potrivit unui anunţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), din 20 iulie, ploile torenţiale căzute în ultimele 24 de ore au provocat inundaţii în 29 de localităţi din 12 judeţe, iar în satul ieşean Hândreşti un bărbat a fost găsit mort în albia unui pârâu. Judeţele afectate au fost Alba, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova şi Timiş.
Imagine: Cătălin Soci, montaj: Traian Arsenescu
* Guvernul a aprobat, la 21 iulie, acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren, banii urmând să fie folosiţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ teritoriale, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu.
* Rata de promovare la examenul naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar (medii mai mari sau egale cu 8) este de 72,90%, în creştere cu peste 3,5% comparativ cu anul trecut (69,17%), a anunţat Ministerul Educaţiei. Rezultatele obţinute de candidaţi au fost publicate, pe 21 iulie, la ora 10.00, de Ministerul Educaţiei, pe site-ul dedicat, dar şi în centrele de examen.
ECONOMIE
* Avuţia netă a populaţiei se situează la un maxim istoric, înregistrând o creştere cu 6% în 2020 faţă de 2019, iar activele imobiliare continuă să aibă o pondere majoritară (75%), se menţionează în "Raportul asupra stabilităţii financiare", publicat de Banca Naţională a României, la 22 iulie. Potrivit datelor BNR, anul trecut, averea netă a populaţiei din România a ajuns la 2.400 de miliarde de lei, activele imobiliare reprezentând 1.800 de miliarde de lei, iar activele financiare nete 600 de miliarde de lei.
ADMINISTRAŢIE
* Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat, la 23 iulie, că a transmis către Comitetul local pentru situaţii de urgenţă acordul pentru declararea stării de alertă în Sectorul 1 pentru 30 de zile în privinţa neridicării deşeurilor. Solicitarea a fost făcută de Comitetul local pentru situaţii de urgenţă al sectorului. Potrivit Primăriei Sectorului 1, cererea a avut la bază o analiză de risc fundamentată pe un raport al Compartimentului Protecţia Mediului din cadrul Poliţiei Locale şi pe o notă privind deficienţele activităţilor de curăţenie stradală realizată de Direcţia de Utilităţi Publice, Salubrizare şi Protecţia Mediului. Autoritatea locală estima, la 21 iulie, că la nivelul Sectorului 1 s-au acumulat aproximativ 2.691 de tone de deşeuri generate de populaţie, instituţii publice şi agenţi economici.
CULTURĂ
* Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, la 22 iulie, legea privind declararea zilei de 15 noiembrie ca Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987.
* Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan, în semn de "înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională la călăuzirea activităţii pastorale, misionare, culturale, sociale şi filantropice a Bisericii Ortodoxe Române, în ţară şi în diaspora, pentru sporirea binelui comun prin cultivarea dialogului interconfesional şi interreligios".
DIVERSE
* Patru oameni au decedat în dimineaţa zilei de 23 iulie, în urma coliziunii între un SUV şi un TIR, în municipiul Sibiu, pe Calea Şurii Mici, intersecţie cu DN 7H. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan)
*** Sinteza evenimentelor este realizată în baza ştirilor AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



