logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea artistei Laura Stoica (9 martie)

Image

Numită de criticii muzicali "cea mai bună voce feminină rock de la noi" şi "una dintre cele mai puternice şi originale personalităţi ale scenei muzicale autohtone", Laura Stoica (nume complet Adriana Laurenţia Stoica - n.r.) s-a născut în Alba Iulia, la 10 octombrie 1967.

Şi-a petrecut anii copilăriei la Târgovişte, unde s-a înscris la Şcoala Populară de Artă, ale cărei cursuri le-a absolvit în 1986, secţia canto clasic, avându-l profesor pe Emil Niculescu, potrivit site-ului artistei, www.laurastoica.ro. A participat la multe festivaluri de muzică uşoară în anii '80 - Amara, Ploieşti, Buzău, Deva şi altele.

În anul 1990, când deja era solista Teatrului din Ploieşti, a participat la Festivalul Mamaia, unde a cucerit Premiul I cu piesa ''Dă, Doamne, cântec'' de Viorel Gavrilă, pe versurile lui Eugen Rotaru. În acelaşi an, Radio România i-a decernat Premiul pentru cel mai bun debut muzical al anului.

 


În 1991, a lansat single-ul ''Un actor grăbit'', editat în 800 de exemplare care s-au vândut în totalitate în ziua lansării, conform site-ului www.laurastoica.ro. Tot în 1991 a primit premiul revistei ''Pop, Rock & Show'' pentru Cea mai bună voce pop feminină a anului, iar melodia ''Un actor grăbit'', compusă de Bogdan Cristinoiu, a fost aleasă piesa anului.

 


Anul 1992 a adus participarea Laurei Stoica la Festivalul ''Cerbul de Aur" de la Braşov, unde a primit Premiul I pentru debut discografic, Premiul II pentru interpretare cu piesa ''Focul'', Premiul III pentru creaţie cu piesa ''Ai fost laş''. Tot în 1992 a câştigat Premiul II la International Pop Festival, Austria (1992), Premiul Radio Contact pentru Cea mai bună voce pop a anului, premiul revistei ''Actualitatea Muzicală'' pentru Cea mai bună interpretare a unei piese pop a anului - ''Un actor grăbit'', premiul revistei ''Pop, Rock & Show'' pentru Cea mai bună voce pop feminină a anului şi Cel mai bun videoclip al anului - ''Focul''.

 

 

Laura Stoica la Festivalul Cerbul de Aur, 1992. 

Foto: (c) CODRUTA DRAGOESCU/Arhiva istorică AGERPRES


Prin talentul remarcabil, prin personalitatea puternică şi prin frumuseţea ei, Laura Stoica deja îşi crease o imagine şi un stil original, fiind considerată prima rockeriţă modernă a României.

 

 

Laura Stoica la Festivalul de la Mamaia '93. 

Foto: (c)  SORIN LUPSA/Arhiva istorică AGERPRES


În 1994 a lansat albumul "Focul", iar trei ani mai târziu a lansat albumul ''Nici o stea'', cu care a câştigat, în 1997, premiul discografic la Festivalul "Cerbul de Aur". Un an mai târziu, a primit Premiul Juriului (cu piesa "Ea nu ştie ce vrea") la Festivalul Pamukkale din Turcia, iar în 2001, la Festivalul Discovery de la Varna (Bulgaria), a obţinut Trofeul pentru cea mai bună piesă ("I Need Love"), precizează site-ul www.laurastoica.ro.

 


Pe lângă numeroasele premii obţinute, Laura Stoica a avut o bogată activitate concertistică. În perioada 1990-2005, a evoluat în peste 700 de concerte şi spectacole, pe scenele româneşti şi în străinătate. A apărut în mai mult de 650 de show-uri de televiziune din România, Bulgaria, Malta, singură sau alături de trupa sa - Laura Stoica Band. Înfiinţată în 1993, trupa Laurei a reunit, pe parcursul anilor, mulţi muzicieni valoroşi - Iulian Vrabete, Eugen Mihăescu, Vlady Cnejevici, Florin Ionescu, Răzvan Lupu ("Lapi"), Relu Biţulescu, Mihai Coman, Remus Carteleanu, Matei Căpitanu, Răzvan Mirică, Răzvan Gorcinski. Ultima formulă a trupei îi avea în componenţă pe Adrian Vişteanu (chitară), Emanuel Gheorghe ''Fisă'' (clape), Victor Miclăuş (bass), Cristian Mărgescu (tobe), Laura Luchian (backing-vocal).

 

 

Laura Stoica la Festivalul de la Mamaia '95. 

Foto: (c)  SORIN LUPSA/Arhiva istorică AGERPRES


Laura Stoica a fost un artist complex, ea absolvind, în 2000, cursurile de actorie ale Universităţii Ecologice din Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Adriana Popovici, Constantin Codrescu, Vlad Rădescu, Doru Ana. Spectacolul ei de licenţă a fost pe scena Teatrului Nottara, în piesa "Azilul de noapte" de Maxim Gorki, în rolul Vasilisa, regia fiind semnată de Constantin Codrescu.

Tot ca actriţă, în perioada 2000-2001, a jucat în "Hammam/Prizonier în cutia toracică", după Tahar Ben Jeloun, în rolul Ahmed, regia Mihai Mihalcea. În 2004, a interpretat rolul Drucila în "Îndrăgostiţii din Ancona", regia Andrei Mihalache, la Teatrul din Constanţa, iar ulterior a devenit angajata Teatrului ''Toma Caragiu'' din Ploieşti, unde a avut mare succes în rolul Rocky din spectacolul "Călători în voia sorţii", regia Marcela Timiraş.

 

 

Sursa foto: laurastoica.ro


În 2005, după o perioadă de absenţă, Laura a hotărât să revină cu un album şi un stil nou, lansând albumul ''Laura Stoica - S-a schimbat'' şi realizând un videoclip pentru piesa ''Mereu mă ridic'' de pe acest album. În videoclip, la tobe, era logodnicul Laurei, Cristian Mărgescu.

 


Artista s-a implicat în multe activităţi umanitare. În 1994, a înfiinţat Fundaţia "Laura Stoica", al cărei scop era de a sprijini tinerele talente, de a strânge fonduri şi a face donaţii copiilor orfani şi celor afectaţi de HIV.

În 2 martie 2006, într-un comunicat de presă, Laura anunţa că va fi mamă, iar două zile mai târziu, ea apărea în ultima emisiune TV în direct, împreună cu Cristi, logodnicul ei. O săptămână mai târziu, în seara de 9 martie 2006, Laura Stoica şi Cristian Mărgescu şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident de circulaţie, în timp ce se întorceau de la Urziceni, unde avuseseră un concert.

 

 

Sursa foto: laurastoica.ro


Chiar în noaptea tragicului accident, Ovidiu Komornyik a scris melodia ''In Memoriam Laura Stoica'' şi a chemat în studioul său mai mulţi artişti pentru a înregistra piesa. Toţi au cântat, deşi aveau lacrimi în ochi.

 


În perioada 8-10 octombrie 2007, la Bucureşti a avut loc prima ediţie a Festivalului ''Laura Stoica'', organizat de fratele acesteia, Alexandru. În 2017, festivalul a avut loc în perioada 7-8 octombrie, la Târgovişte.

 

 

Alexandru Stoica, fratele artistei, la conferinţa de presă premergătoare Festivalului "Laura Stoica", 2007.

Foto: (c)  VIOREL LAZARESCU/FOTO AGERPRES


La 9 martie 2013, admiratori şi prieteni ai artistei au ales un mod inedit de a-i aduce un omagiu, la şapte ani de la dispariţie, organizând un flash mob. Peste 200 de persoane s-au strâns în centrul vechi al Capitalei, unde au cântat împreună piesa "Un actor grăbit".

 


Gânduri ale artiştilor despre Laura Stoica

* ''Laura a fost - ce păcat că am ajuns să vorbim despre ea la trecut - un om deosebit. Degaja cu intensitate o energie atât de convingătoare... Ar fi putut ajunge o mare tragediană. La un moment dat, în cursul studiilor, a jucat magistral, alături de un coleg la fel de talentat, Răzvan Ionescu, rolul Reginei din 'Hamlet'. Din nefericire, însăşi viaţa ei a devenit o tragedie'', declara în 2014, pentru AGERPRES, actorul Vlad Rădescu, profesor de actorie al Laurei.

* "Am fost foarte bune prietene. Ea a venit şi când ne-am căsătorit eu cu Florin (Ochescu - n.r.), dar şi la botezul lui Iulian (fiul Silviei Dumitrescu şi al lui Florin Ochescu - n.r.), unde şi-a luat angajamentul să pună invitaţilor cruciuliţe în piept. (...) Mi-aduc aminte că la lansarea albumului 'Focul', la conferinţa de presă, unde am venit şi eu cu Iulian, (...) de cum am intrat, l-a chemat pe Iulian şi a stat toată lansarea cu el în braţe", mărturisea Silvia Dumitrescu într-un interviu acordat AGERPRES, în 2016.

* "Laura ne era prietenă. (...) Era o tipă foarte mişto şi deschisă, era prietenă aproape cu toţi colegii de breaslă, noi o apreciam foarte mult... Vocea ei era o voce de rock...", spunea Călin Goia (solistul trupei Voltaj), într-un interviu acordat AGERPRES în 2017.

 

 

Foto: (c)  PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES


* "Am fost cu Laura la preselecţiile de la Mamaia din '86, luam toate preselecţiile, toate etapele, dar nu ajungeam în finală. În '90 (...), din peste 500 de concurenţi, am rămas 10. Ne pregătea Marius Ţeicu - pe mine şi pe Laura. (...). Aşa s-a legat o prietenie frumoasă cu Laura, iar atunci când a avut accidentul fatal... a fost un şoc pentru toţi, s-a rupt ceva din noi, eu nu puteam să leg două vorbe. (...) L-am sunat pe 'Fisă' (Emanuel Gheorghe, instrumentist şi orchestrator - n.r.), ne-am întâlnit la studio, iar 'Fisă' s-a aşezat la pian, eu am luat chitara... Ne-au curs şi textul, şi melodia. Parcă era acolo, cu noi, Laura. (...) La ora trei noaptea am filmat, dimineaţa s-a pus sunetul iar televiziunile din România au deschis programele cu melodia asta", declara Ovidiu Komornyik într-un interviu acordat AGERPRES în 2017.

 

 

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI/Arhiva istorică AGERPRES


* "Laura era o persoană foarte caldă. (...) Am avut o relaţie foarte bună cu ea, am apreciat-o ca solistă, ca artist. (...) În noaptea aceea groaznică în care am aflat de accident şi că ea a murit, ne-am adunat câţiva în studio şi (...) am cântat pentru ea, deşi aveam lacrimile în ochi şi nodul în gât", declara Sanda Ladoşi, într-un interviu acordat AGERPRES în 2018. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, redactor Arhiva foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: Festivalul Laura Stoica/Facebook

Afisari: 321

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 16-08-2026 09:00

16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor

La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt

Documentare 16-08-2026 08:00

Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu (16 august)

Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, de la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfântul Gheorghe - N

Documentare 16-08-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 august

Ortodoxe Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 11-a după Rusalii Greco-cat

Documentare 16-08-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 august

Este a 228-a zi a anului 2026. Au mai rămas 137 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 20 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 10 h 35 și apune la 21 h 48 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-08-2026 10:00

15 august - Ziua Marinei Române

La 15 august este sărbătorită anual Ziua Marinei Române, concomitent cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Rom&aci

Documentare 15-08-2026 09:00

15 august - Ziua Maramureșului

La 15 august este sărbătorită Ziua Maramureșului, instituită prin Legea nr. 133/2025, promulgată prin Decretul nr.780/2025 din 14 iulie 2025, conform www.cdep.ro. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului, pentru recunoașterea identității

Documentare 15-08-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Adormirea Maicii Domnului (15 august)

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După Înălțarea Domn

Documentare 15-08-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 august

Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Greco-catolice Adormirea Maicii Domnului Romano-catolice Adormirea Maicii Domnului Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserica Ortodoxă

Documentare 15-08-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 august

Este a 227-a zi a anului 2026. Au mai rămas 138 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 18 m și apune la 20 h 21 m. Luna răsare la 09 h 23 și apune la 21 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 14-08-2026 16:26

Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 august 2026

Oprirea controlată a Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației de către Guvernatorul BNR, producerea a două accidente rutiere grave și cucerirea medaliei de aur la 100 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, de către înotătorul David Popovici sunt câteva dintre cele mai importante ev

Documentare 14-08-2026 12:50

Săptămâna europeană 10-14 august 2026

Reuniunea ad-hoc a Grupului de Coordonare pentru Electricitate, Estonia primește prima sa plată în cadrul instrumentului de apărare SAFE, noi reguli în UE, din 12 august, privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, consultare publică deschisă cu privire la noua sa strategie a UE privind drepturile victimelor, adoptare de norme armonizate pentru cân

Documentare 14-08-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române. Sunt programate evenimente în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române. 'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim d

Documentare 14-08-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul David Hallyday

David Hallyday părea predestinat unei cariere în muzică; părinții săi au fost legenda rock franceză Johnny Hallyday și cântăreața pop Sylvie Vartan, cuplul 'la modă' al Franței în anii '60. Hallyday s-a născut David Smet (numele real al tatălui său) pe 14 august 1966, în Boulogne-Billancourt. De la vârsta de patru ani,

Documentare 14-08-2026 10:00

DOCUMENTAR: 110 ani de la începerea Războiului de Eliberare și Întregire Națională (1916-1919) (14 august)

În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României. În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Conve

Documentare 14-08-2026 09:00

DOCUMENTAR: 30 de ani de la moartea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache (14 august)

Sergiu Celibidache este una dintre cele mai fascinante și influente personalități din istoria muzicală a secolului XX. Dirijorul român a cucerit scena internațională prin rigoarea tehnică, profunzimea filosofică și abordarea neconvențională a actului artistic. Cariera sa a marcat etape de o importanță majoră, de la preluarea conducerii Filarmonicii din B