Filmul "Domnişoara Aurica", regizat de Şerban Marinescu după un scenariu de scriitorul Eugen Barbu şi inspirat din povestirea cu acelaşi titlu a acestuia, a avut premiera în anul 1986. Coloana sonoră a peliculei este semnată de compozitorul Dan Ştefănică.

"Domnişoara Aurica, proprietara unei prăvălii aproape falimentare de închiriat rochii de mireasă, este o femeie singură, înfrântă, visând la un măritiş care nu va veni niciodată. În afara prăvăliei, lumea este plină de evenimente, în continuă agitaţie şi în care mijeşte speranţa unui viitor mai bun după perioada grea din timpul crizei economice din 1933", scrie site-ul www.caravanafilm.ro.

Drama prezintă "destinul de o amară ironie al unei fete bătrâne, proprietara magazinului de închiriat rochii de mireasă 'La şicul elegant'", care "e proiectat pe fundalul amplu şi pitoresc al Bucureştiului interbelic", precizează site-ul tvr.ro în prezentarea filmului. Este "un film despre singurătate", despre felul în care Aurica, proprietara acelui magazin, "puţin senilă, puţin naivă şi aiurită", îşi trăieşte micile bucurii şi marile nefericiri ale vieţii, notează site-ul cinemaraton.ro.

În opinia criticului Ecaterina Oproiu, "filmul românesc a pătruns în circuitul internaţional, în primul rând, prin ecranizări".

"Ecranizarea a devenit de-a lungul deceniilor şi o şcoală a rigorii, şi un vaccin împotriva acumulării cinematografice. (...) Ecranizarea impune o anume şcolire. Impune o anume statură culturală. Eugen Barbu şi-a adus un prim obol ecranizând 'Bietul Ioanide'. De astădată, atenţia se întoarce asupra propriei bibliografii. 'Domnişoara Aurica' nu transpune doar nuvela cu acelaşi nume. Din acea nuvelă vin protagonista şi, oarecum, firul epic. (...) De fapt, filmul captează o întreagă ramură a operei prozatorului: Filiera Cuţarida. Ne aflăm Ia intersecţia faunei interlope cu mica negustorime de la barieră, microscopici precupeţi, cârciumari care-şi beau singuri vinul, pomanagii fără clientelă, apropitari cu pretenţii (...) gazetăraşi de cartier şi Rockefelleri de mahala; aripa falimentului peste Galoşul Tretorn", scria Ecaterina Oproiu în cronica de film publicată în revista Cinema nr. 12 din decembrie 1986, potrivit site-ului http://aarc.ro.

Sursa foto: cinemagia.ro

În opinia criticului de film, sub "aerul vineţiu, ceţos, văros, înfăşurat în umbre tulburi" ale "acestui bacovian oraş, decorat cu firme mai mult patetice decât hazlii", străzile sunt deşarte, iar "la poalele clădirilor solitare circulă fantoma tramvaiului, birja cu muscal, hărăbaia neagră a hingherilor; se-aud imnuri funebre", menţionează site-ul amintit.

Filmul începe cu o imagine din casa bătrânei domnişoare Aurica (interpretată de actriţa Marga Barbu), unde ploaia pătrunde prin acoperiş, iar ea, obişnuită cu acest inconvenient, aşează mai bine ligheanul pe masă - astfel încât apa de ploaie să curgă doar în lighean -, îşi caută aspirinele, dar cum nu le găseşte, bea "o mastică", să-i treacă durerea "de bronşită". Între timp se aude un şuierat de tren.

Foto: (c) ARTUR MUSTAŢĂ / Arhiva istorică AGDERPRES - Actriţa Marga Barbu în 1997.

"Orient Express-ul..." - se gândeşte ea. "Eh, Orient Express pe dracu', un mărfar cu două canapele", zice apoi. La uşa ei bate Gică, vânzătorul de ziare (interpretat de actorul Valentin Uritescu). Aurica îl primeşte în casă, îi oferă o cafea şi-i priveşte pantalonii uzi şi încălţămintea care mustea de apă. "Unde te-ai udat Gică?", îl întreabă. "Pe Griviţa, că nu e Calea Victoriei. Stradă pârlită, oameni pârliţi...", răspunde Gică. "Păcat de pantofi...", gândeşte cu voce tare Aurica.

Foto: (c) SORIN LUPŞA / Arhiva istorică AGERPRES - Actorul Valentin Uritescu în 1993.

Drama redă atmosfera de epocă prin imaginea micilor magazine, prin costumele personajelor, prin trăsurile care trec pe stradă. Tot pe stradă trec şi alaiurile de nuntă, şi cortegiile funerare. În stradă au loc şi raziile, pe stradă trec şi autorităţile care controlează totul... Aurica, din spatele vitrinei magazinului său, care separă viaţa ei de tumultul cotidian, priveşte tot. Uneori comentează. Mai ales ceea ce face Carmen, o femeie tânără, frumoasă, curtată de bărbaţii din oraş, care deţine un spaţiu comercial numit "Loterie", unde vinde lozuri.

Aurica, domnişoară bătrână, încă mai speră să cunoască "un domn serios", care "s-o ia cu cununie", ba chiar dă anunţuri în ziar pentru a-l căuta. Aşteptând să-i apară "ursitul", ea răsfoieşte o carte din care cade o floare presată. "Doamne, de unde am eu floarea asta? A, ştiu, a căzut din buchetul unei mirese şi am păstrat-o, să-mi poarte noroc", se gândeşte. "Ei, câte mirese am îmbrăcat... Rochii ca ale mele nu se fac două în Bucureşti...", îşi spune.

Decorul şi acţiunea filmului "se referă doar la rama unui tablou menit să poarte când pe centru, în calitate de proprietar de drama individuală, când excentric, ca observator al altor drame mai largi şi mai radicale, un personaj feminin sortit celui mai deplin anonimat (...), suflet ingenuu, romanţios, însetat de iubire legitimă şi, pe cât posibil, eternă", scrie Ecaterina Oproiu în cronica de film.

"Marga Barbu pătrunde în rol cu o delicateţe amăruie din care nu lipsesc nici isteţimea, nici umorul, nici fronda. Absenţa fiinţelor dragi e marcată de prezenţa densă a obiectelor: boldurile ţinute în gură, poşetele frământate între degete, ceasul deşteptător, fotografii-suvenir, flori presate, clondirurile şi paharul cu apă de Căciulata, patefonul (...), veioze spălăcite, becuri anemice. (...) Domnişoara Aurica, în interpretarea Margăi Barbu, e o fiinţă de o maximă fragilitate, dar şi de o nebănuită forţă. Concomitent reală şi fantastă, prozaică şi poetică, scrântită şi rezonabilă, terestră şi vaporoasă. (...) Actriţa compune, urmând linii subţiri, tremurate: vocea ca firicelul, gesturi ezitante, îngăimări, bolboroseli, scâncete, nod în gât, priviri aburoase în spatele ochelarilor rotunzi. (...) E neîndoios că acest rol, această dramă existenţială (...) este o creaţie", susţine Ecaterina Oproiu.

În momentele în care nu urmăreşte, din spatele vitrinei magazinului, ce se întâmplă pe stradă, Aurica vorbeşte cu manechinele care sunt îmbrăcate cu haine de mireasă şi de mire. Singura persoană care o vizitează este Elena Domnişor (interpretată de Olga Tudorache) care îi pune ventuze atunci când e răcită.

Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO - Actriţa Olga Tudorache, 2001.

"Olga Tudorache se împlântă în atmosfera crepusculară 'ca un cuţit', dar un cuţit oprit cu buna ştiinţă în aer, înainte de a tăia, fiindcă se lasă dezarmat de inocenţa îndârjită a unei mucenice a pirostriilor. Cu sau fără ventuze, scenele Marga Barbu - Olga Tudorache sunt antologice", aprecia Ecaterina Oproiu în cronica filmului, potrivit site-ului http://aarc.ro.

În film apar şi doi tineri ilegalişti - un el şi o ea - îndrăgostiţi, care împart manifeste şi care nu ştiu cât de repede şi de brusc se va termina povestea lor de iubire, având "steaua morţii pecetluită pe frunte".

"'Fluturaşii' plutesc peste idila lor legată şi de afişe clandestine şi de rotativele protestelor sociale şi de manifestaţia din epilog", mai scrie cronica filmului.

Drama se încheie cu un protest în care se strigă "Jos fascismul!", în care sunt aruncate manifeste, vânzătorul de ziare Gică e ucis în bătaie, iar îndrăgostitul e împuşcat. "Echipa 'Domnişoarei Aurica' a câştigat pariul pe toată linia, dând un film-bornă", conchide Ecaterina Oproiu în cronica publicată în revista Cinema, potrivit site-ului http://aarc.ro.

Din distribuţia filmului mai fac parte actorii: Marcel Iureş, Gheorghe Visu, Bianca Brad, Dan Condurache, Dorel Vişan, Eniko Szilágyi, Remus Mărgineanu, Rodica Horobeţ, Victoria Mierlescu, menţionează site-ul cinemagia ro.

Filmul "Domnişoara Aurica" a primit, în 1986, din partea ACIN, Premiul pentru regie, ex-aequo (Şerban Marinescu), Premiul pentru scenariu (Eugen Barbu), Premiul pentru imagine (Vlad Păunescu), Premiul pentru interpretare feminină (Marga Barbu), premiul pentru interpretare masculină, ex-aequo (Valentin Uritescu), Premiul pentru decoruri (Lucian Nicolau), Premiul pentru costume (Oana Tofan), conform site-ului www.caravanafilm.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa foto: cinemaraton.ro