Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Dana Varga (președintele AUR Covasna): 'Maghiarii din România merită reprezentanți care respectă această țară, nu politicieni care o insultă'
Dana Varga, președintele AUR Covasna, susține că demisia ministrului Culturii, Andras Demeter, venită la câteva ore după apariția înregistrării în care acesta folosea un limbaj vulgar și ofensator la adresa interesului național, confirmă faptul că AUR a avut dreptate atunci când a cerut public sancționarea sa politică. Moțiunea simplă depusă de AUR în luna februarie împotriva ministrului Culturii s-a dovedit pe deplin justificată, iar comportamentul acestuia a demonstrat că nu avea ce căuta într-o funcție publică a statului român.
'Comunitatea maghiară din România este formată din oameni serioși, care muncesc, își cresc copiii aici și respectă această țară. Ei merită reprezentanți care construiesc punți între comunități, nu personaje politice care compromit imaginea maghiarilor prin scandal, agresivitate și atacuri la adresa interesului național.
Nu poți ocupa funcția de ministru al Culturii și să apari într-o înregistrare în care vorbești vulgar despre România și despre interesul național. O asemenea atitudine nu are legătură nici cu cultura, nici cu responsabilitatea publică și nici cu respectul față de cetățenii acestei țări', a declarat Dana Varga.
Președintele AUR Covasna subliniază că reacția publică masivă și demisia rapidă a ministrului arată că inclusiv cei din jurul său au înțeles gravitatea derapajului.
'AUR respectă comunitatea maghiară și susține conviețuirea bazată pe respect reciproc între români și maghiari. Tocmai de aceea spunem clar că maghiarii din România merită oameni competenți și echilibrați, nu lideri politici care folosesc etnia ca scuză pentru vulgaritate și dispreț față de statul român.
România are nevoie de reprezentanți care unesc comunitățile și respectă această țară, nu de politicieni care transformă funcțiile publice în scandal și conflict identitar. Astăzi ne este clar că UDMR nu îndeplinește aceste condiții', a mai precizat președintele AUR Covasna, Dana Varga.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.