Prima conflagraţie mondială a cuprins numeroase încleştări armate care au marcat evoluţia militară modernă şi au consemnat episoade neobişnuit de tragice pentru bătrânul continent, una dintre acestea fiind bătălia de la Verdun.

Cea mai lungă confruntare a Primului Război Mondial, bătălia de la Verdun a rămas în istoria modernă a umanităţii drept o confruntare simbol prin amplitudinea sa. A început la 21 februarie 1916. Obiectivul ofensivei germane de la Verdun a vizat distrugerea forţei de luptă a armatei franceze.

La comanda forţelor germane se afla generalul Erich von Falkenhayn. Alegerea desfăşurării confruntării în vechea fortăreaţă de la Verdun purta, deopotrivă, o decizie strategică şi o încărcătură simbolică. În 843, la Verdun-sur-Meuse, avusese loc semnarea tratatului care stabilea împărţirea Imperiului Carolingian, locul rămânând mult timp, deopotrivă, o zonă disputată atât de francezi cât şi de germani. Amplasarea precară a forţelor franceze în această zonă, dispunerea zonei la nivel operaţional precum şi posibilitatea angajării pe 14 rute de cale ferate de către armata germană către Verdun l-au determinat pe Falkenhayn să propună Kaiserului (şeful statului german) desfăşurarea atacului în această parte a frontului, cu toate că generalii germani Hindenburg şi Ludendorff avansaseră posibilitatea continuării războiului împotriva Rusiei pe frontul din răsărit. Verdun reprezenta, de asemenea, avanpostul de apărare al Franţei orientat către fortăreaţa germană Metz. Erich von Falkenhayn ţintea controlarea zonei estice a albiei râului Meuse pentru ca deţinerea controlului aliniamentului înălţimilor să oblige unităţile franceze fie să recâştige terenul printr-un asalt ofensiv care le expunea, fie să se predea. Falkenhayn a mizat pe utilizarea unui număr impresionant de piese de artilerie pentru a decima unităţile franceze, considerând că poate limita implicarea corpurilor de infanterie, potrivit https://www.iwm.org.uk. Potrivit estimărilor primite de la serviciile germane de informaţii, Falkenhayn aprecia că Franţa, la începutul anului 1916, nu dispunea de resursele militare combatante suficiente pentru a se putea opune unui atac iminent. În plus, comandantul german aprecia drept necesară grăbirea deciziei privind desfăşurarea atacului asupra Franţei pe fondul implicării Marii Britanii în conflict şi ca urmare a introducerii serviciului militar obligatoriu de către guvernul de la Londra. ''Franţa nu trebuie ocupată, ci nimicită'', considera Falkenhayn, motivând Kaiserului necesitatea desfăşurării unui atac masiv, într-o zonă limitată, asupra Franţei pentru scoaterea acestei armate a Antantei din conflict, conform lucrării ''La Premiere Guerre Mondiale 1914-1918'' (coord. Claire Rideau, Nov'edit, Bilbao, 2001).
 

Foto: thedetailedhistory.com

La sfârşitul anului 1915, comandamentul german estima necesitatea declanşării ofensivei asupra forţelor Antantei la Verdun. Istoriografia bătăliei face trimitere la ''Memorandumul de Crăciun'', al generalului Erich von Falkenhayn, remis Kaiserului. În acest document, despre care se regăsesc referiri în cartea de memorii a comandantului german, fără însă ca documentele militare de arhivă să facă vreo trimitere la existenţa acestuia, Falkenhayn enunţa implicaţiile tactice ale declanşării ofensivei la Verdun, potrivit https://www.lexpress.fr. Verdun reprezenta un front de luptă de 20 de km, foarte important pentru economia liniei de confruntare în vestul Europei. Potrivit lucrării ''La Grande Geurre: Fin d'Un Monde, Debut d'Un Siecle 1914-1918'' a cercetătorului Francois Cochet, încleştarea confruntării poate fi redată prin faptul că pe fiecare metru pătrat de teren în zona de luptă de la Verdun au căzut şase obuze în perioada februarie - decembrie 1916. Totodată, a fost vorba şi de angajarea pe o zonă atât de delimitată a circa 70 de divizii franceze, graţie căii de aprovizionare logistice a Verdunului, intitulată sugestiv ''Calea Sacră'', ce lega Bar-le-Duc de Verdun. Caracteristica unei confruntări, considerată drept hiperbătălie, este dată de perioada de timp pe care s-a desfăşurat şi de amplitudinea forţelor combatante implicate. ''Calea Sacră'' a furnizat armatei franceze necesarul logistic, armament şi combatant, pentru apărarea Verdunului. Pe această cale de acces au fost livrate peste 25.000 de tone de material şi circa 90.000 de soldaţi au fost transferaţi în această parte a frontului. Au fost utilizate circa 6.000 de vehicule şi a fost transferată peste 66% din totalul armatei franceze. Avea doar 7 metri lăţime şi o lungime de 56 de km, artizanul acestei soluţii logistice fiind generalul Philippe Petain, potrivit volumului ''La Premiere Guerre Mondiale 1914-1918'' (coord. Claire Rideau, Nov'edit, Bilbao, 2001).

Un rol exponenţial în derularea acestei confruntări l-a îndeplinit linia de fortificaţii, realizată în secolul al XVII-lea, compusă din numeroase forturi, de arhitectul militar Sebastian le Prestre de Vauban. Complexitatea şi dispunerea acestora a obligat statul major german să utilizeze enorme mijloace umane, materiale şi financiare pentru depăşirea lor în cadrul planului tactic de luptă de la Verdun în 1916. Ulterior, în perioada interbelică, această linie de fortificaţii de la Verdun avea să fie cuprinsă în amplul sistem de fortificaţii Maginot, realizat ca urmare a demersurilor deputatului Andre Maginot de deblocare, prin vot în parlament, a unei sume importante de finanţare a sistemului de apărare fortificat al Franţei, potrivit https://www.fortiffsere.fr.
 

Foto: allthatsinteresting.com

Posibilitatea angajării forţelor aliate pentru străpungerea dispozitivului german fusese discutată, la 6 decembrie 1915, cu prilejul conferinţei de la Chantilly, ofiţerii de comandament britanici şi francezi hotărând lansarea unei ofensive de anvergură în zona Flandra, potrivit https://historyweb.fr. Obiectivul ţintea spargerea liniilor germane şi renunţarea la războiul de poziţionare către un conflict de mişcare. În ianuarie 1916, generalul Joseph Joffre, şeful statului major al armatei franceze, obţine agrementul britanicilor pentru desfăşurarea atacului în zona Picardie, pe râul Somme, potrivit https://historyweb.fr.

Pe fondul pregătirilor aliate de lansare a ofensivei, comandamentul german a pus în aplicare decizia din 24 decembrie 1915 asumată sub numele de cod ''Operaţiunea Judecata'', declanşând, la 21 februarie 1916, bătălia de la Verdun, printr-un masiv atac al artileriei germane, dublat în după-amiaza acelei zile de lansarea ofensivei terestre cu unităţi consistente de infanterie. Regiunea fortificată Verdun cuprindea numeroase forturi aşezate în linii succesive de apărare. Comandamentul francez nu a acordat atenţia cuvenită informaţiilor privind masarea trupelor germane în această zonă, alocând întâietate pregătirilor pentru declanşarea ofensivei de pe Somme.

Generalul Philipe Petain a fost însărcinat cu organizarea întregului dispozitiv de apărare, la doar câteva zile de la declanşarea ostilităţilor la Verdun, în data de 24 februarie 1916, emiţând ordinul prin care a interzis orice formă de retragere din faţa inamicului şi dispunerea unei apărări avansate pe linia Froideterre-Souville-Tavannes, conform https://www.defense.gouv.fr. Un adept al războiului defensiv, Petain a aşezat întregul dispozitiv de luptă atât sub forma grupurilor armate cât şi a corpurilor armate. A cerut, de asemenea, angajarea la Verdun a 80% din diviziile infanteriei forţelor armate franceze şi l-a însărcinat pe comandantul Charles de Tricornet de Rose cu formarea unei unităţi aeriene, primul grup de vânătoare al armatei franceze reunind cei mai buni piloţi, pentru acţiuni de supraveghere şi recunoaştere a poziţiilor inamice. la 26 februarie 1916, prin măsurile luate în plan operaţional, linia frontului fusese stabilită, după pierderea a câtorva forturi. Declanşarea ostilităţilor în prima bătălie de pe Somme a determinat gestionarea în comun a forţelor armate franceze, Petain văzându-se nevoit să reconfigureze, din punct de vedere al mijloacelor logistice implicate, consolidarea dispozitivului de la Verdun. După încercări consecutive ale unităţilor armatei germane de străpungere a liniei frontului, una dintre acestea consemnate la 22 mai 1916 prin asaltul nereuşit asupra Fort Douaumont, comandamentul german cere reluarea ofensivei pe linia Souville-Tavannes, potrivit https://www.defense.gouv.fr. La 7 iunie 1916 a fost vizat Fort Vaux şi s-au trimis structuri armate consistente către Fort Souville. Presiunea desfăşurării ostilităţilor pe celelalte teatre de operaţii, prin victoria înregistrată pe frontul estic de generalul rus Aleksei Brusilov, cunoscută în istoria Primului Război Mondial drept ''ofensiva Brusilov'', şi totodată privind declanşarea ofensivei de pe Somme la 1 iulie 1916, a constrâns înaltul comandament german să facă faţă situaţiei de la Verdun cu forţele avute la dispoziţie, primind suplimentar doar câteva divizii de pe frontul de răsărit. Ecoul bombardamentelor nemiloase de pe Somme putea fi auzit la Verdun, întreaga atenţie logistică în economia ostilităţilor frontului vestic se mutase pe Somme, ceea ce avea să ofere deopotrivă un avantaj, în noua ecuaţie frontului, armatei franceze, indică https://www.defense.gouv.fr.

Dârzenia în apărarea liniei frontului a unităţilor franceze a făcut inutile eforturile ofensive ale forţelor germane. Luna august adusese modificări substanţiale pe frontul de răsărit, armata română alăturându-se forţelor Antantei, ceea ce avea să schimbe ecuaţia conflictului, în acest sens comandamentul suprem german, reunit în Charleville-Meziers, analizează situaţia nou apărută, iar conducătorul statului german decide ca Erich Ludendorff şi Paul von Hindenburg, care-şi dovediseră calităţile pe frontul de răsărit, să preia conducerea înaltului comandament german, iar Falkenhayn avea să fie transferat pe teatrul de conflict nou apărut, în România. Hindenburg a hotărât, printre alte decizii, desfăşurarea Armatei a 5-a în poziţii defensive la Verdun.
 

Foto: www.westernfrontassociation.com

Tranziţia de la strategia bazată pe considerente defensive la o proiecţie ofensivă în teren a avut loc în momentul implicării la comanda ostilităţilor a generalului Robert Georges Nivelle, adept al tacticii ofensive pentru obţinerea victoriei. Sprijinul aerian al primului grup de vânătoare a contat, deopotrivă, în desfăşurarea ostilităţilor. Pe fondul reaşezării în câmpul de luptă a forţelor armate germane pe poziţii defensive, unităţile franceze preiau iniţiativa şi exploatează această fereastră de oportunitate. Şeful statului major francez Joseph Joffre avea să îl numească pe generalul Charles Mangin, în octombrie 1916, la comanda ostilităţilor pentru recâştigarea poziţiilor de la Fort Douaumont. În 21 octombrie 1916 începe atacul artileriei franceze, forţele germane răspund cu obuze de 420 mm şi prin utilizarea unui gaz letal. Generalul Mangin recâştigă, la 24 octombrie 1916, Fort Douaumont, împingând linia frontului dincolo de acest important punct al liniei frontului, susţinuţi şi de un baraj al artileriei. Cucerirea Fort Vaux şi reocuparea sa de către armata franceză, la 3 noiembrie 1916, l-a determinat pe generalul Ludendorff să se declare în favoarea retragerii complete de pe frontul de la Verdun, nemaiavând un obiectiv strategic clar. La 19 decembrie 1916, comandamentul german înţelege înfrângerea suferită la Verdun, peste 11.000 de soldaţi şi ofiţeri germani fiind luaţi prizonieri.

În această confruntare, Franţa a pierdut în medie 2.000 de combatanţi pe zi, potrivit datelor recuperate din arhivele militare de la Vincennes, conform https://www.fortiffsere.fr. Circa 378.000 de persoane au murit în rândul forţelor franceze, în timp ce aproape 337.000 de germani au pierit în confruntarea de la Verdun. Marea majoritate a victimelor a fost înregistrată în tranşee. În primele şapte luni ale înfruntării, cele 1.200 de piese de artilerie ale armatei franceze utilizate la Verdun au tras aproape 23 de milioane de proiectile.

Întreaga zonă înconjurătoare unde se desfăşurase bătălia de la Verdun era, la 19 decembrie 1916, un mediu complet dezolant devastat de amplitudinea confruntării.

Prin amploarea şi intensitatea sa, bătălia de la Verdun este recunoscută drept o înfruntare emblematică a Primului Război Mondial. A rămas în istoria modernă a armatei franceze drept ilustrarea exemplară a capacităţii de rezistenţă a soldatului francez. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

* Sursa foto din deschidere: bkruckeb.files.wordpress.com