Retrospectiva evenimentelor interne 8-12 februarie 2021
Evoluţiile privind vaccinarea în România, discuţiile pe marginea proiectului de buget pe anul 2021, moţiunea simplă la adresa ministrului Sănătăţii, previziunile economice de iarnă ale Comisiei Europene privind ţara noastră, reluarea cursurilor şcolare în format fizic etc., reprezintă o parte dintre evenimentele perioadei 8-12 februarie 2021.
CORONAVIRUS
* Ministerul Sănătăţii a precizat, într-o postare pe Facebook din 9 februarie, că vaccinurile produse de companiile Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca-Oxford pot fi administrate persoanelor care suferă de diabet, indiferent de tipul de diabet.
* Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, la 10 februarie, o nouă hotărâre prin care propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 februarie. Starea de alertă pe teritoriul României a fost instituită la 18 mai 2020 şi prelungită de mai multe ori.
* A doua tranşă de vaccin AstraZeneca, 92.400 de doze, a sosit, la 11 februarie, în România pe cale terestră, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. Programarea pentru AstraZeneca a început în data de 10 februarie şi se realizează pentru o sesiune de 20 de zile, în perioada 15 februarie - 6 martie. Programările pentru AstraZeneca vor putea fi făcute până la data de 11 aprilie.
* Potrivit datelor puse la dispoziţia CNCAV de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, până la 11 februarie, ora 17.00, s-au vaccinat, în total, cu vaccinuri Pfizer şi Moderna, 675.234 persoane; dintre acestea, 38.454 s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Numărul total de doze administrate în perioada 27 decembrie 2020-11 februarie 2021, a fost de 1.009.421, conform comunicării CNCAV.
* Până la 12 februarie 2021, numărul total de cazuri confirmate cu infecţie cu coronavirus era de 757.676 (dintre care 703.966 - vindecate), iar cel al deceselor de 19.277 persoane, conform informării Grupului de Comunicare Strategică (ora 13.00).
POLITIC
* La 10 februarie, deputaţii PSD au depus o moţiune simplă la adresa ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, intitulată "Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor!". În text, social-democraţii subliniază faptul că într-o lună şi jumătate, timpul care s-a scurs de la învestirea ministrului Sănătăţii, au văzut "atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani".
* La 11 februarie, preşedintele Klaus Iohannis a avut o şedinţă cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, apoi a susţinut o declaraţie, la Palatul Cotroceni, în care a afirmat, referindu-se la redeschiderea şcolilor, că situaţia este bună şi a punctat că este important ca restricţiile impuse să fie respectate în continuare.
* Prim-ministrul Florin Cîţu a avut, la 12 februarie, o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în contextul vizitei pe care o efectuează la Bruxelles, printre subiectele discutate aflându-se cele legate de asigurarea continuităţii campaniei de vaccinare anti-COVID la nivelul UE, eliminarea MCV pentru România şi aderarea la spaţiul Schengen a ţării noastre.
SOCIAL
* Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, la 8 februarie, că punctul de pensie va creşte de la 1 ianuarie 2022. "Există o decizie luată cu privire la pensii. Pensiile vor creşte de la data de 1 ianuarie 2022. La baza creşterii punctului de pensie stă formula care a existat în Legea 263 şi anume compensarea proporţiei de sută la sută a pierderii puterii de cumpărare ca urmare a inflaţiei şi, de asemenea, creşterea puterii de cumpărare prin creşterea punctului de pensie cu 50% din creşterea salariului brut pe economie", a spus Orban, la Parlament, după şedinţa coaliţiei de guvernare.
* Începând cu data de 8 februarie, cursurile au fost reluate în format fizic, odată cu începerea semestrului al doilea, în majoritatea grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din ţară, în condiţiile în care 2.181 de localităţi sunt în scenariul verde, 903 în scenariul galben şi numai în 149 în scenariul roşu, conform ultimei centralizări realizate de către Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI).
* Încă trei pacienţi care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului "Matei Balş" în timpul incendiului din 29 ianuarie au murit în intervalul 8-12 februarie, numărul total al celor decedaţi ajungând la 18, potrivit precizărilor Ministerului Sănătăţii din 9 şi 10 februarie 2021.
JUSTIŢIE
* Ministrul Justiţiei Stelian Ion a anunţat, la 12 februarie, că a trimis la Guvern proiectul legislativ pentru desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, subliniind că avizul negativ dat de CSM la 11 februarie este consultativ. "Din punctul meu de vedere, desfiinţarea acestei Secţii înseamnă o normalizare. Este o promisiune pe care am făcut-o, este un punct foarte clar şi bine definit în programul de guvernare şi ne respectăm toate aceste promisiuni", a punctat ministrul Justiţiei.
ECONOMIC
* Creditele noi acordate de băncile din România populaţiei şi companiilor, care s-au cifrat la 84 miliarde lei în 2020, se situează uşor peste nivelul împrumuturilor noi accesate în anul 2019 şi ocupă o pondere de aproape o treime în soldul creditului neguvernamental, conform anunţului Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), din 8 februarie 2021.
* După o contracţie de 5% în 2020, economia României îşi va reveni în acest an graţie consumului privat şi investiţiilor, astfel că Produsul Intern Brut real va înregistra o creştere de 3,8% în 2021 şi un avans de 4% în 2002, potrivit previziunilor economice de iarnă publicate de Comisia Europeană, la 11 februarie. În precedentele previziuni publicate în noiembrie 2020, CE estima că economia României va înregistra un avans de 3,3% în 2021.
* Piaţa asigurărilor din România a avut o pondere de 2,3% din PIB, în 2020, iar primele brute subscrise s-au ridicat la 11,5 miliarde de lei, în creştere cu circa 5% faţă de anul 2019, a anunţat, la 11 februarie, într-o conferinţă de specialitate, Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
* Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,99% în luna ianuarie a acestui an, de la 2,1% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,25%, mărfurile alimentare cu 2,88% iar serviciile cu 2,51%, potrivit datelor publicate, la 12 februarie, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
* Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost lansat, la 11 februarie, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanţelor, acesta fiind configurat pe o creştere economică de 4,3%. Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 174,102 miliarde de lei, iar la cheltuieli în sumă de 318,456 miliarde de lei credite de angajament şi în sumă de 261,451 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 87,350 miliarde de lei. De asemenea, deficitul bugetului general consolidat este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut în acest an.
CULTURĂ
* Filmul "colectiv", regizat de cineastul Alexander Nanau, a fost desemnat cel mai bun documentar la ediţia din acest an a galei London Critics' Circle Film Awards (Premiile Cercului Criticilor de Film din Londra), organizată la 7 februarie 2021, în format virtual, în capitala Marii Britanii, conform revistei Variety. Documentarul "colectiv" este o coproducţie România-Luxemburg, care prezintă eforturile comune depuse de medici, oficiali guvernamentali şi jurnalişti de investigaţie, care luptă împotriva corupţiei în timp ce descoperă o fraudă de amploare în sistemul de sănătate din Bucureşti, după incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &









