Dealurile, casele şi beciurile din domeniul viticol din Champagne, Franţa, au fost înscrise pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO în anul 2015, potrivit paginii de internet a organizaţiei, http://whc.unesco.org. Champagne, una dintre cele mai bogate regiuni viticole ale Franţei, este locul unde se produce celebrul vin spumant care îi poartă astăzi numele, şampania.

Tradiţiile viticole din Champagne, dar şi cele din Burgundia, au intrat împreună pe această listă de prestigiu, pe de o parte cu dealurile, casele şi cramele de la Champagne, zonă în care s-a elaborat arta de a face vinuri spumante, iar pe de altă parte cu "climatul" viilor din Burgundia, parcelele viticole delimitate de pe pantele coastelor Nuits şi Beaune.

Proprietatea din Champagne cuprinde situri în care metoda de producere a vinurilor spumante a fost dezvoltată pe principiul fermentării secundare în sticlă de la începutul secolului al XVII-lea până la industrializarea timpurie a acestuia în secolul al XIX-lea, notează sursa citată. Proprietatea este alcătuită din trei ansambluri distincte: podgoriile istorice din Hautvillers, Ay şi Mareuil-sur-Ay, Dealul Saint-Nicaise din Reims şi Avenue de Champagne şi Fort Chabrol din Epernay. Aceste trei componente - bazinul de aprovizionare format din dealurile istorice, siturile de producţie (cu pivniţele lor subterane) şi centrele de vânzare şi distribuţie (Casele de şampanie) - ilustrează întregul proces de producere a şampaniei. Proprietatea este o mărturie clară a dezvoltării unei activităţi artizanale specializate care a devenit o întreprindere agroindustrială.

În nord-estul Franţei, dealurile, casele şi beciurile Champagne formează un peisaj agroindustrial specific, podgoriile fiind bazinul de aprovizionare şi satele şi districtele urbane concentrând funcţiile de producţie şi comercializare. Imperativele producţiei de vin spumant, de şampanie, au dus la o organizare originală, pe trei direcţii, bazată pe urbanism funcţional, arhitectură prestigioasă şi un patrimoniu subteran. Acest sistem agroindustrial, care a structurat nu numai peisajul, ci şi economia locală şi viaţa de zi cu zi, este rezultatul unui lung proces de dezvoltare, inovaţii tehnice şi sociale şi transformări industriale şi comerciale, care au accelerat tranziţia de la cultura artizanală până la producţia în masă a unui produs vândut în întreaga lume.

Femeile şi moştenitorii franco-germani ai vechilor târguri de şampanie au jucat un rol special în această evoluţie, care îşi are rădăcinile în Hautvillers, printre dealurile din Ay, inima sectorului vitivinicol. În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, s-a răspândit apoi în cele mai apropiate două oraşe, pe dealul Saint-Nicaise din Reims şi pe Avenue de Champagne din Épernay, care au fost construite în întregime pe activitatea viticolă a Champagne. Patronatul a fost, de asemenea, o sursă de inovaţie socială, a cărei emblemă cea mai mare este oraşul grădină Chemin Vert din Reims. Acesta este locul în care s-a născut metoda de referinţă pentru producerea vinului spumant, o metodă care s-a răspândit şi a fost copiată în întreaga lume, din secolul al XIX-lea până în prezent. Şampania este un produs de excelenţă, renumit ca simbol universal al festivităţii, al sărbătorii şi al reconcilierii, menţionează whc.unesco.org.

Champagne include cele mai reprezentative şi mai bine conservate elemente, mărturie a naşterii, producţiei şi răspândirii şampaniei, prin organizarea simbiotică funcţională şi teritorială. Întreaga proprietate şi-a revenit după războaie, criza filoxerei şi revoltele viticultorilor. Satele de pe deal, limitate de topografia şi valoarea ridicată a podgoriilor, rămân bine conservate în limitele lor iniţiale. Peisajul şi parcelele s-au schimbat foarte puţin, iar patrimoniul construit este încă în stare bună. Deşi a fost bombardat în timpul Primului Război Mondial, dealul Saint-Nicaise a fost restaurat şi şi-a menţinut funcţia viticolă. Carierele de cretă sunt încă utilizate în producţia de şampanie, iar reţeaua de pivniţe este bine conservată şi perfect funcţională.

* * *

Situată în partea septentrională a Franţei, în departamentul Marne, regiunea viticolă Champagne ocupă o suprafaţă de aproximativ 25.000 ha plantate cu viţă-de-vie, cantonate, în marea lor majoritate, în bazinul râului Marne. Viile se grupează în trei regiuni: La Montagne de Reims, La Vallée de Marne şi La Cote des Blancs, având în centru oraşul Epernay.

Sursa foto: Champagne/Facebook.com

În Champagne, se cultivă doar trei soiuri de viţă-de-vie: Chardonnay, Pinot noir şi, pe suprafeţe mai restrânse, Pinot meunier, o formă mai veche de Pinot noir. Din aceste soiuri se obţine şampania, care poate fi albă sau rozé, în funcţie de soi şi de modul de obţinere a vinului de bază. După conţinutul de zahăr, şampania se încadrează în categoriile: brut, extra-sec, sec, demisec şi dulce, notează oenologul Mihai Macici în volumul ''Lumea vinurilor. Vinurile lumii''.

Denumirea regiunii Champagne provine de la latinescul ''campus'', iar delimitarea sa geografică s-a făcut în anul 1927, printr-un decret emis de Institutul Naţional pentru Denumiri de Origine.

Şampania, ''vinul civilizaţiei'', după cum îl numea Talleyrand, este un vin spumant, de mare prestigiu, obţinut exclusiv în regiunea căreia îi poartă numele, Champagne. Procedeul producerii acestui tip de vin prin metoda numită champenoise este folosit, în prezent, în numeroase ţări viticole, dar denumirea de origine nu poate fi folosită în aceste cazuri.

Meritul obţinerii şampaniei îi revine călugărului benedictin Dom Pierre Perignon (1638-1715), chelarul mânăstirii Hautvillers de lângă Reims. Pe la anul 1700, după mai multe experimente, acesta a folosit struguri din soiul Pinot noir, pe care i-a supus unei metode de vinificare aparte. A făcut vinul să refermenteze, pentru a doua oară, a adăugat zahăr şi fermenţi în sticle ermetic închise şi rezistente la presiune, lăsând un gol de aer suficient pentru ca procesele chimice să acţioneze la interior, potrivit prof. dr. Ioan C. Teodorescu şi colaboratorii, în volumul ''Viţa-de-vie şi vinul de-a lungul veacurilor''. După ce a obţinut şampania, i-a chemat la el pe ceilalţi călugări, spunându-le ''Veniţi repede, gust din stele!''

Tehnica folosită pentru obţinerea şampaniei este destul de laborioasă, cuprinzând câteva etape: pregătirea vinului de bază, astfel încât să devină un mediu fermentabil, umplerea sticlelor cu acest vin, fermentarea sa în butelii, eliminarea din sticle a depozitului de drojdii format în urma fermentării, printr-o operaţiune minuţioasă denumită degorjare, urmată de dopuirea definitivă, vinul rămânând astfel încărcat în dioxid de carbon, ce-şi arată prezenţa la contactul cu aerul, prin acea perlare specifică la turnarea în pahar. Calitatea ei se apreciază şi după fineţea bulelor şi durata de perlare. Trebuie menţionat faptul că sticla în care se comercializează şampania obţinută prin metoda champenoise este chiar cea în care vinul a fermentat, notează oenologul Mihai Macici.

În prezent, şampania este produsă de mai multe case de vinuri, printre care se numără: Moet&Chandon, Mercier, Haidsieck, Pommery, Taittinger, Veuve Clicquot, Mumm, Gauthier şi Henri Goutorbe.

O atenţie deosebită trebuie acordată debuşonării sticlelor cu vin spumant. Pentru a se evita expulzarea rapidă a dopului şi a unei părţi din conţinutul sticlei, aceasta nu se va agita înainte de a fi destupată. Se îndepărtează staniolul care acoperă dopul şi, prin învârtire, se slăbeşte şi se detaşează coşuleţul de sârmă, cu mâna dreaptă. Cu mâna stângă se prinde dopul, iar cu dreapta se ţine sticla în poziţie uşor înclinată, pentru a diminua presiunea dioxidului de carbon din interior. Se scoate dopul, lăsând să iasă presiunea din sticlă uşor, progresiv, fără zgomot. În cazul în care are loc o expulzare rapidă a dopului, aceasta are drept consecinţă modificarea senzaţiei gustative pe care o va lăsa spumantul. Cu un şervet curat se şterge gâtul sticlei în partea superioară. Forma paharului trebuie să fie adecvată categoriei vinului. Pentru vinurile spumante, sunt indicate paharele de tip flute, cu secţiunea conică şi capacitatea de 150-175 ml. Pentru spumantele dulci se mai recomandă paharele în formă de cupă, dar în cazul primelor, perlarea are lor pe o înălţime apreciabilă a vinului, prin urmare cele în formă de cupă sunt mai puţin corespunzătoare din acest punct de vedere, notează prof. dr. Liviu Dejeu, în cartea ''Vinul şi sănătatea''.

Şampania trebuie servită rece, la o temperatură situată între 6-10 grade Celsius. Este aleasă şi în funcţie de aperitivele şi de primul fel de mâncare servite la masă. Şampania brut se armonizează cu ouă, preparate cu ciuperci, brânzeturi (parmezan, gouda, brie, cheddar), fructe de mare, icre negre, stridii, legume, pui, miel, dar şi cu mâncare chinezească sau cu sushi, potrivit site-ului www.doctor.info.ro. Şampania demisec sau dulce se serveşte, de regulă, la sfârşitul mesei, ea potrivindu-se foarte bine cu majoritatea deserturilor. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, Andreea Onogea, editor: Suzana Cristache Drăgan)