Catedrala Sfantul Vitus din Praga sau ''Katedrala svateho Vita'', situată în centrul complexului de clădiri din jurul Castelului Praga, domină linia orizontului cu turnurile sale care se ridică mai sus decât oricare alte structuri din zonă. Pe lângă ceremoniile religioase, aici se oficiau şi ceremoniile de încoronare a regilor şi reginelor.

Edificiul este un tezaur naţional, atât prin ineditul cât şi prin clasicul elementelor arhitecturale, care îl definesc. Adăposteşte unele dintre cele mai importante simboluri ale statalităţii cehe, cum ar fi Coroana Sfântul Venceslau. A adunat elemente doveditoare ale istoriei Cehiei şi devenit o sumă a creştinismului şi a întregii civilizaţii, după cum se menţionează pe site-ul catedralei www.katedralasvatehovita.

Catedrala are următoarele dimensiuni: 124 x 60 metri, turnul principal are înălţimea de 96,5 metri, turnurile din faţă au 82 m, iar bolta are înălţimea de 33,2 m, potrivit site-ului orasele-europei-paris-roma-si-praga.webnode.ro.

Intrarea în catedrală se face cel mai bine din curtea secundară a Castelului din Praga, prin uşile de bronz masive, o capodoperă a stilului gotic, cu elementele obişnuite ale vremii.

Prima biserică care se află pe locul catedralei actuale a fost o rotondă romanică timpurie fondată de Venceslau I, ducele de Boemia în 925. Acest hram a fost ales pentru că Venceslau a dobândit o sfântă relicvă - braţul Sfântului Vit - de la împăratul Henric I.

În 1060, odată cu înfiinţarea episcopiei din Praga, prinţul Spythinev II s-a implicat în ridicarea unei biserici mai încăpătoare. Deşi nu este în întregime descoperită, experţii susţin că aceasta era o basilică cu trei abside, cu un cafas şi două turnuri, aşezată deasupra părţii de vest a actualei catedrale.

Construcţia din prezent, în stil gotic, a început în 1344 la iniţiativa împăratului Carol al IV-lea, pe locul bazilicii romanice, ale cărei ziduri au fost parţial integrate în noua clădire, precum absida de sud, cu mormântul sfântului Venceslau.

Cel mai important arhitect care şi-s adus contribuţia la ridicarea catedralei a fost un francez, Matthias din Arras, care a proiectat o basilică cu trei nave. În timpul vieţii sale a reuşit să facă majoritatea detaliilor de pe laterala de est, cu arcade. Verticalitatea stilului târziu gotic francez, claritatea şi rigiditatea în respectarea proporţiilor îi fac vizibilă lucrarea până azi.

După moartea lui Matthias, în 1352, arhitectul Peter Parler, având doar 23 de ani, a preluat lucrările la catedrală. Parler a continuat cu planurile rămase de la antecedentul său, lucrând la unele detalii ale catedralei, apoi, s-a axat pe ideile sale. Designul îndrăzneţ şi inovator al lui Parler a dus la realizarea unei noi sinteze de elemente gotice în arhitectură, exemplificat prin bolţile pe care le-a realizat şi care dau un viu aspect tavanului.

În timp ce Matthias din Arras a pus accent pe un sistem rigid de calcule şi proporţii matematice în proiectul său, Parler a tratat arhitectura ca pe sculptură. Particularităţile stilului său pot fi văzute şi în proiectarea pilaştrilor (cu coloane clasice în formă de clopot), peretele unduitor al tavanului, originalitatea ferestrelor (nu sunt două ferestre la fel - ornamentele lor sunt întotdeauna altele). Printre busturile prezente, se găsesc persoane din familia regală, sfinţi, episcopi din Praga, şi cei doi arhitecţi, printre care şi Parler. El nu a reuşit să termine decât cafasul şi lateralele cu coloane, potrivit web.archive.org.

În 1406, fiii lui Parler, Wenzer Parler, însă mai ales Johannes Parler, au continuat munca acestuia. Aceştia au fost urmaţi de un anume Petrilk. Sub aceşti trei maeştri, s-au terminat lateralele şi marele turn de pe laterala sudică. Supranumit şi "Poarta de aur" (datorită mozaicului de aur care înfăţişează Judecata de Apoi) pe aici intrau regii în catedrală, cu ocazia ceremoniilor de încoronare.

În interiorul lăcaşului sfânt se află douăzeci şi două de capele laterale, capela sfântul Venceslas fiind cel mai impresionant loc din catedrală, aici fiind depuse şi moaştele sfântului. Camera a fost construită de Peter Parler între 1344-1364. Partea inferioară a pereţilor este frumos decorată, cu peste 1.300 de pietre semi-preţioase şi picturi despre patimile lui Hristos. Partea superioară a pereţilor prezintă scene din viaţa sfântului Venceslas. La mijlocul peretelui se află o statuie gotică a sfântului, executată de Jindrich Parler (nepotul lui Peter) în 1373. O uşă mică cu şapte încuietori, pe peretele de sud-vest al capelei, duce la camera Coroanei ce păstrează bijuteriile de încoronare, potrivit www.crestinortodox.ro.

Apoi, mai multe încercări de a continua lucrările la catedrală au fost în mare parte lipsite de succes.

Secolele XIX şi XX au dus la terminarea lucrărilor. Astfel, în 1844, Vaclav Pesina împreună cu arhitectul neo-gotic Josef Kranner au prezentat un program de renovare şi terminare a marii catedrale la adunarea arhitecţilor germani din Praga. În acelaşi an, a fost fondată societatea "Uniunea pentru finalizarea Catedralei Sfântului Vitus din Praga", al cărei scop era repararea şi completarea catedralei.

Josef Kranner s-a ocupat, în mare parte, cu repararea, renunţând la decoraţiile baroce inutile şi restaurând interiorul. În 1870, fundaţiile noii nave erau în sfârşit aşezate, iar în 1873, odată cu moartea lui Kramer, arhitectul Joseph Mocker a preluat planurile. El este cel care a proiectat faţada de vest într-o formă tipică gotică clasică, cu cele două turnuri. Aici, se găseşte şi rozeta inspirată de la catedralele pariziene. În partea dreaptă a turnului, se află vechea intrare principală în catedrală având deasupra celor trei arcade un mozaic auriu ce reprezintă Judecata de Apoi. Acelaşi design a fost continuat, după moartea lui Mocker, de următorul arhitect, care va fi şi ultimul, Kamil Hilbert. Faimosul pictor ceh Alfons Mucha a decorat noile ferestre din nava de nord.

Alte puncte importante din interiorul edificiului sunt cripta şi mausoleul regal. Situat în faţa altarului principal, mausoleul de marmură şi cripta reprezintă locul de veci pentru regii Cehiei. Mausoleul adăposteşte mormintele lui Ferdinand I de Austria şi al soţiei sale Anna de Boemia şi Ungaria şi al împăratului Imperiu Roman, Maximilian al II-lea. Cripta regală de sub catedrală conţine mormintele lui Carol al IV-lea şi a celor patru soţii ale sale, ale lui Wenceslas al IV-lea, Ladislau Postumul, Rudolf al II-lea şi fiica Mariei Tereza de Austria, Marie Amalie, potrivit www.globi.ro.

În partea de sus a clădirii, în curtea interioară, se află o serie de garguiuri, ornamente fantastice şi înfricoşătoare, care servesc sistemul de jgheaburi al Catedralei Sfântului Vitus, eliberând, atunci când plouă, apa, prin gurile lor înfiorătoare. Spre partea sudică, poate fi văzut şi turnul clopotniţei şi cel mai mare clopot făcut vreodată pe pământul Cehiei, utilizat şi în prezent.

Partea neogotică a catedralei constă din naosul principal şi navele laterale înguste, căptuşite cu capele şi aripa nordică a navei transversale.

Întreg edificiul este o catedrală mitropolitană romano-catolică, necropolă regală şi imperială, catedrală a Arhiepiscopiei de Praga, care se află în proprietatea guvernului Republicii Cehe. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Gabriela Badea)