La 27 ianuarie 2016, virusul Zika, transmis de ţânţari şi care afectează din 2015 continentul american, a fost semnalat în unele ţări europene la persoane revenite din America Latină.

Infecţia cu virusul Zika este cauzată de un microorganism din genul Flavivirus, din familia Flaviviridae, grupul Spondweni, fiind transmisă prin intermediul ţânţarilor, mai ales prin vectorul Aedes aegypti. Aedes albopictus este un alt vector de transmisie, dar este considerat unul secundar, având competenţa mai mică de a transmite virusul Zika decât Aedes aegypti. Perioada de incubaţie a virusului variază între 3 şi 14 zile după înţepătura unui ţânţar infectat. Majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice (60-80%), iar acolo unde există simptome, acestea sunt uşoare, întinzându-se pe o perioadă de 2-7 zile, fără complicaţii severe şi cu o rată scăzută de spitalizare.

Nu există încă un vaccin disponibil pentru prevenirea sau tratamentul infecţiei cu virusul Zika, dezvoltarea unui vaccin în acest sens rămânând un domeniu activ de cercetare, conform https://www.who.int şi https://www.ecdc.

Răspândirea virusului Zika pe continente

Virusul Zika, transmis prin muşcătura ţânţarului tigru (Aedes aegypti), a fost identificat pentru prima oară în Uganda, în 1947, la maimuţe, de către un grup de medici care monitorizau febra galbenă. La oameni a fost descoperit în 1952, în Uganda şi în Tanzania. În anii '60-'70, infecţii sporadice la oameni au fost identificate în Africa şi Asia, de obicei cu manifestări uşoare de boală, conform site-ului OMS, https://www.who.int/.

În perioada recentă, primul focar al bolii virusului Zika a fost raportat în Insula Yap (Micronezia), în 2007. A fost urmat de un focar mare în 2013, în Polinezia Franceză şi în alte ţări şi teritorii din Pacific. În martie 2015, Brazilia a anunţat prima izbucnire epidemică de pe continentul american. În octombrie 2015, Brazilia a raportat o asociere între infecţia cu virusul Zika şi microcefalie. În scurt timp, focarele şi dovezile transmiterii au apărut în America, Africa şi alte regiuni ale lumii.

Ca răspuns, la 1 februarie 2016, OMS susţinea că recentele clustere de cazuri de microcefalie şi tulburări neurologice din America Latină şi Caraibe, constituie o urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională (USPII), în conformitate cu Regulamentul Sanitar Internaţional (2005), scriu site-urile cnscbt.ro şi https://www.who.int.

În martie 2016, OMS anunţa prezenţa virusului în 38 de ţări, iar în 12 dintre ele a fost raportată creşterea numărului de cazuri de sindrom Guillain-Barré sau asocierea serologiei pozitive pentru Zika cu sindromul Guillain-Barré, conform http://www.synlab.ro/.

La 18 noiembrie 2016, la recomandarea Comitetului de urgenţă pentru virusul Zika, microcefalie şi alte afecţiuni neurologice, OMS a declarat sfârşitul Urgenţei de Sănătate Publică de interes internaţional, însă evaluarea globală a riscului nu s-a schimbat şi vigilenţa a trebuit să rămână crescută pentru ţările şi teritoriile unde ţânţarii Aedes erau stabiliţi, mai scrie cnscbt.ro.

Conform OMS, până în prezent, un total de 86 de ţări şi teritorii au raportat dovezi ale infecţiei cu Zika transmisă de ţânţari, notează https://www.who.int/.

Răspândirea virusului Zika în Europa

Riscul unui focar de boală a virusului Zika pe continentul european, similar cu cel observat în America în 2016, a fost evaluat ca fiind unul moderat până la scăzut. Acest lucru s-a datorat, în principal, faptului că ţânţarul, despre care se ştie că este responsabil pentru focarul din America (Aedes aegypti), nu este prezent pe scară largă în Europa, deşi poate fi identificat în anumite zone limitate, cum ar fi Insula Madeira (Portugalia) şi coasta de nord-est a Mării Negre. Cu toate acestea, Aedes albopictus, prezent în primul rând în bazinul mediteranean, este considerat un vector potenţial pentru transmiterea virusului Zika, chiar dacă are o capacitate mai mică decât Aedes aegypti pentru transmitere, scrie site-ul https://www.euro.who.int.

Astfel, în următoarele 18 ţări din Europa, probabilitatea transmiterii virusului local Zika a fost evaluată ca fiind moderată (în ordinea probabilităţii, de la cea mai mare la cea mai mică): Franţa, Italia, Malta, Croaţia, Israel, Spania, Monaco, San Marino, Turcia, Grecia, Elveţia, Bulgaria, România, Slovenia, Georgia, Albania, Bosnia şi Herţegovina şi Muntenegru.

Diagnostic, simptome, tratament, căi de transmisie a virusului

Diagnosticul serologic este utilizat frecvent, recomandându-se metoda RT-PCR pe o probă de urină colectată la maximum 2-4 săptămâni de la apariţia simptomelor. Sensibilitatea detectării virusului în urină este mult mai bună decât cea a testarii anticorpilor în ser (95% faţa de 56%), iar testarea în urină se poate face chiar la apariţia simptomelor, informează http://www.synlab.ro.

Persoanele contaminate pot prezenta febră moderată, erupţie cutanată, dureri de cap, dureri musculare şi conjunctivită non-purulentă. Simptomele dispar, în general, după 2-7 zile.
Contaminarea făcându-se, în principal, prin muşcătură de ţânţar, prevenirea bolii constă în evitarea contactelor între ţânţari şi om. De asemenea, se recomandă aplicarea de produse speciale anti-ţânţari, folosirea de plase împotriva insectelor sau închiderea uşilor şi ferestrelor. Nu în ultimul rând, se recomandă evitarea donării de sânge în decurs de 28 de zile de la întoarcerea din zone afectate, informează https://www.ecdc.

Potrivit OMS, infecţia cu virusul Zika nu necesită un tratament specific, însă se recomandă ca persoanele afectate să se odihnească, sa consume lichide şi să ia medicamentele uzuale împotriva durerilor şi febrei. În cazurile grave, se pot administra imunoglobuline intravenos sau se poate face plasmafereză.

Pe lângă transmiterea prin muşcătura de ţânţar, există şi posibilitatea transmiterii transplacentaree a virusului de la mamă la făt, transmiterea pe cale sexuală sau prin sânge şi produse de sânge, conform site-urilor insp.gov.ro, https://www.ecdc şi https://www.who.int.

În ceea ce priveşte transmiterea de la mamă, virusul Zika poate fi transmis la făt în timpul sarcinii, rezultând microcefalie şi alte malformaţii congenitale la sugar, denumite generic Sindromul Zika congenital. Microcefalia este cauzată de dezvoltarea anormală subiacentă a creierului sau de pierderea ţesutului cerebral. Sindromul congenital Zika include şi alte malformaţii, inclusiv tonus muscular ridicat, anomalii ale ochilor şi pierderea auzului. Riscul de malformaţii congenitale după infecţie în timpul sarcinii rămâne necunoscut; aproximativ 5-15% dintre sugarii născuţi de femei infectate cu virusul Zika în timpul sarcinii au prezentat complicaţii legate de Zika. Malformaţiile congenitale apar atât în urma infecţiei simptomatice, cât şi a celor asimptomatice, potrivit https://www.who.int. Cu toate acestea, nu este foarte clar care este frecvenţa acestui tip de transmisiune şi ce perioadă a sarcinii este cea mai vulnerabilă, conform https://www.ecdc.

Virusul Zika poate fi transmis şi prin contact sexual, acest lucru fiind îngrijorător din cauza unei asocieri între infecţia cu virusul Zika şi sarcina adversă şi rezultatele fetale. OMS recomandă ca bărbaţii şi femeile cu activitate sexuală să fie consiliaţi corect şi să li se ofere o gamă completă de metode contraceptive, pentru a putea face o alegere în cunoştinţă de cauză. Pentru a preveni infectarea partenerilor lor sexuali, OMS recomandă contacte sexuale protejate sau abstinenţă pentru o perioadă de şase luni pentru bărbaţi şi două luni pentru femeile care se întorc din zonele de transmitere activă a virusului Zika, conform https://www.who.int/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: .who.int