O PERSONALITATE PE ZI: Artista Joan Baez
Joan Chandos Baez s-a născut la 9 ianuarie 1941 în Staten Island, New York. Când avea doar opt ani, Joan a participat la un concert al folkistului Pete Seeger, iar curând a învăţat cântecele acestuia şi a început să le interpreteze. Prima chitară şi-a cumpărat-o în 1957, iar un an mai târziu susţinea primul concert într-un club din Cambridge.
Cariera artistei a început în 1959, la Newport Folk Festival. În 1960 a înregistrat primul album, intitulat ''Joan Baez'', care cuprindea o colecţie de cântece tradiţionale, de balade şi de cântece blues acompaniate doar de chitara sa acustică - de pe care s-au făcut remarcate piesele "House of the Rising Sun" şi "Mary Hamilton", potrivit site-ului www.biography.com.
Un an mai târziu, în 1961, a apărut ''Joan Baez, Vol. 2'', album distins cu discul de aur. Performanţa a fost repetată şi cu ''Joan Baez in Concert, Part 1'' (1962) şi ''Joan Baez in Concert, Part 2'' (1963). Cele două albume de material live conţineau doar cântece noi. Pe albumul ''Joan Baez in Concert, Part 2'' se află primul cover realizat de Joan Baez după un cântec al lui Bob Dylan.
Primul hit al artistei a fost "There but for Fortune", scris de Phil Ochs, în 1965. Artista a fost influenţată de trupele rock din Marea Britanie de la acel moment - The Beatles, The Rolling Stones - ceea ce se poate remarca pe albumul ''Farewell Angelina'' (1965). Acest album cuprinde mai multe cântece scrise de Bob Dylan, printre care ''Farewell Angelina'', ''It's all over Now'', ''Baby Blue''. Baez a apelat la Peter Schickele, un compozitor de muzică clasică, acesta ajutând-o la orchestrarea în stil clasic a următoarelor trei albume: ''Noël'' (1966), ''Joan'' (1967) şi ''Baptism: A Journey Through Our Time'' (1968), precizează site-ul amintit.

Foto: (c) RAZVAN CHIRITA / AGERPRES FOTO - Concert susţinut de Joan Baez la Bucureşti, 2004
În 1968, Baez a plecat la Nashville, Tenessee, unde a înregistrat două albume - ''Any Day Now'' (1968) şi ''David's Album'' (1969). Tot în 1968, Joan Baez a publicat prima carte de memorii, ''Daybreak''.
Un an mai târziu, în 1969, apariţia sa la Woodstock a poziţionat-o pe podiumul internaţional al muzicii. În anul 1971, artista a lansat albumul ''Blessed Are...'' - un mare succes, mai ales prin hitul "The Night They Drove Old Dixie Down". La finalul anului 1971, împreună cu Schickele, a înregistrat două piese ("Rejoice in the Sun" şi "Silent Running") pentru filmul SF ''Silent Running'' (1972).
Au urmat albumele ''Come from the Shadows'' (1972), ''Where Are You Now, My Son?'' (1973), ''Gracias a la Vida'' (1974), ''Diamonds & Rust'' (1975) - care a devenit cel mai vândut album al său, ''Gulf Winds'' (1976), ''From Every Stage'' (1976), "Blowin' Away'' (1977), ''Honest Lullaby'' (1979).
În 1980, i-a fost acordat titlul de Doctor în Ştiinţe Umane de către Antioch University şi Rutgers University pentru activismul său politic şi pentru universalitatea muzicii sale, iar în 1983, a apărut pentru prima oară la Premiile Grammy, unde a cântat melodia simbol a lui Bob Dylan, ''Blowing in the Wind''.
Cartea biografică ''And a Voice to Sing With'' a apărut în 1987 şi a devenit un bestseller New York Times, mai scrie site-ul www.biography.com. Apariţia editorială a fost urmată de albumele ''Speaking of Dreams'' (1989) şi ''Brothers in Arms'' (1991), după care, în 1992, a lansat ''Play Me Backwards'', urmat de albumul live ''Ring Them Bells'' (1995) şi un album de studio - ''Gone from Danger'' (1997).

Foto: (c) RAZVAN CHIRITA / AGERPRES FOTO - Joan Baez în concert la Bucureşti, 2004
În august 2001, casa de discuri Vanguard a început să reediteze primele 13 albume ale lui Joan Baez, iar casa de producţie A&M a relansat alte şase albume alte artistei în 2003.
Albumul ''Dark Chords on a Big Guitar'' (2003) cuprinde cântece compuse de tineri folkişti. În noiembrie 2004, Joan Baez a înregistrat un concert live în New York, transpus pe albumul ''Bowery Songs'', lansat în 2005.
Tot în 2004, artista a susţinut un concert la Bucureşti.

Foto: (c) RAZVAN CHIRITA / AGERPRES FOTO - Joan Baez în concert la Bucureşti, 2004
În februarie 2007, Joan Baez a primit Premiul Grammy pentru întreaga carieră, iar în 2008, a lansat "Day after Tomorrow", conform site-ului www.biography.com.
În vara anului 2009, Joan Baez a participat la Newport Folk Festival, fapt ce a marcat a 50-a aniversare a primei sale apariţii în cadrul acestui festival.
În mai 2015, la Berlin, Joan Baez a primit titlul ''Amnesty International's Ambassador of Conscience Award'', prin care i se recunoştea contribuţia în lupta pentru drepturile omului. Tot în 2015 a efectuat un turneu în Australia şi Noua Zeelandă, potrivit site-ului artistei, www.joanbaez.com.
Joan Baez a susţinut, în ianuarie 2016, un concert aniversar cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani, pe scena New York's Beacon Theatre, unde i-a avut invitaţi pe Judy Collins, David Crosby, Mary Chapin Carpenter, Jackson Browne, Indigo Girls şi Paul Simon, mai scrie site-ul www.biography.com.
Joan Baez a concertat în România în 1997 şi în 2004, la invitaţia Fundaţiei Culturale Phoenix. Ambele concerte au avut loc la Sala Palatului din Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu (16 august)
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, de la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfântul Gheorghe - N
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 august
Ortodoxe Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 11-a după Rusalii Greco-cat
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 august
Este a 228-a zi a anului 2026. Au mai rămas 137 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 20 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 10 h 35 și apune la 21 h 48 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 august - Ziua Marinei Române
La 15 august este sărbătorită anual Ziua Marinei Române, concomitent cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Rom&aci
15 august - Ziua Maramureșului
La 15 august este sărbătorită Ziua Maramureșului, instituită prin Legea nr. 133/2025, promulgată prin Decretul nr.780/2025 din 14 iulie 2025, conform www.cdep.ro. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului, pentru recunoașterea identității
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După Înălțarea Domn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 august
Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Greco-catolice Adormirea Maicii Domnului Romano-catolice Adormirea Maicii Domnului Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserica Ortodoxă
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 august
Este a 227-a zi a anului 2026. Au mai rămas 138 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 18 m și apune la 20 h 21 m. Luna răsare la 09 h 23 și apune la 21 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 august 2026
Oprirea controlată a Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației de către Guvernatorul BNR, producerea a două accidente rutiere grave și cucerirea medaliei de aur la 100 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, de către înotătorul David Popovici sunt câteva dintre cele mai importante ev
Săptămâna europeană 10-14 august 2026
Reuniunea ad-hoc a Grupului de Coordonare pentru Electricitate, Estonia primește prima sa plată în cadrul instrumentului de apărare SAFE, noi reguli în UE, din 12 august, privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, consultare publică deschisă cu privire la noua sa strategie a UE privind drepturile victimelor, adoptare de norme armonizate pentru cân
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române. Sunt programate evenimente în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române. 'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim d
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul David Hallyday
David Hallyday părea predestinat unei cariere în muzică; părinții săi au fost legenda rock franceză Johnny Hallyday și cântăreața pop Sylvie Vartan, cuplul 'la modă' al Franței în anii '60. Hallyday s-a născut David Smet (numele real al tatălui său) pe 14 august 1966, în Boulogne-Billancourt. De la vârsta de patru ani,
DOCUMENTAR: 110 ani de la începerea Războiului de Eliberare și Întregire Națională (1916-1919) (14 august)
În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României. În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Conve
DOCUMENTAR: 30 de ani de la moartea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache (14 august)
Sergiu Celibidache este una dintre cele mai fascinante și influente personalități din istoria muzicală a secolului XX. Dirijorul român a cucerit scena internațională prin rigoarea tehnică, profunzimea filosofică și abordarea neconvențională a actului artistic. Cariera sa a marcat etape de o importanță majoră, de la preluarea conducerii Filarmonicii din B












