logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2020/ Principalele acţiuni ale preşedintelui României

Imagine din galeria Agerpres

IANUARIE
6. - Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.
7. - Vizită de lucru în landul Bavaria; întâlnire, la Munchen, cu prim-ministrul Guvernului landului, Markus Soder.
14. - Promulgarea Legii privind dublarea alocaţiilor pentru copii.
15. - Decorarea unor personalităţi reprezentative ale culturii române, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni, în contextul Zilei Culturii Naţionale, între care: criticul de artă Irina Sanda Cajal-Marin - Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler; directorul general al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, şi directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, istoricul Adrian Majuru - Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiţer.
21. - Vizită în Israel, cu prilejul participării la cea de-a cincea ediţii a Forumului liderilor internaţionali, dedicate Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau - "Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism". (21-23)
27. - Ceremonie organizată la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea complexului de la Auschwitz-Birkenau.

 


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


 

FEBRUARIE
5. - Primirea, la Palatul Cotroceni, a unei delegaţii a Consiliului Director al Societăţii pentru conferirea premiului internaţional "Carol cel Mare" al oraşului Aachen.
6. - Consultări, la Palatul Cotroceni cu reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, după demiterea Guvernului Orban prin moţiune de cenzură.
7. - Întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pe tema Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027, în vederea pregătirii reuniunii extraordinare a Consiliului European din data de 20 februarie 2020.
13. - Eliberarea din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Cristinei Tarcea ca urmare a pensionării.
17. - Participare la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România la Rin Grand Hotel din Bucureşti, unde a subliniat că Programul Naţional de Dezvoltare Locală trebuie regândit, nu desfiinţat.
20. - Participare la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, dedicată negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. (20-21)
26. - Prezidarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pe tema coronavirusului, la Palatul Cotroceni.
- Participare la prezentarea bilanţului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe anul 2019.

MARTIE
4. - Primirea premiului european "Coudenhove-Kalergi" pentru anul 2020, în cadrul unei ceremonii, la Palatul Cotroceni, acordat de către prinţul Nikolaus von Liechtenstein, preşedintele Societăţii Europene Coudenhove-Kalergi.
6. - Participarea la evenimentul de lansare a Campaniei naţionale de împădurire "O pădure cât o ţară", desfăşurat la Ulieşti în judeţul Dâmboviţa.
10. - Videoconferinţă cu şefii de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene pe tema măsurilor privind gestionarea COVID-19.
11. - Prezidarea primei reuniuni a Grupului de Lucru Interinstituţional pentru evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României, generat de efectele COVID-19 (GLI-ECOROM), la Palatul Victoria.
16. - Instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile, pe fondul pandemiei de coronavirus.
- Numirea Guvernului Orban III; ceremonia de depunere a jurământului de învestitură, la Palatul Cotroceni
- Promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ în contextul pandemiei cu coronavirus.
17. - Promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.
- Videoconferinţă cu prim-ministrul şi cu miniştrii cu responsabilităţi în gestionarea epidemiei de COVID-19.
- Videoconferinţa cu membrii Consiliului European, activarea Mecanismului de Protecţie Civilă a Uniunii Europene, pe tema măsurilor privind gestionarea epidemiei de COVID-19.
18. - Promulgarea Legii privind Codul aerian.
19. - Videoconferinţă cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, prefecţii şi şefii instituţiilor publice deconcentrate pe tema gestionării epidemiei COVID-19.
28. - Vizită la Spitalul Militar de Campanie ROL II, secţie externă a Spitalului Militar Central, din incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" Otopeni.

 


Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


 

APRILIE
3. - Promulgarea mai multor legi, între care: cea privind instituirea Zilei Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie; cea privind majorarea sprijinului financiar acordat anual de statul român pentru schitul românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, la 960.000 de euro.
6. - Şedinţă de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19, la Palatul Cotroceni, cu premierul Ludovic Orban şi mai mulţi membri ai Guvernului.
7. - Participare la ceremonia de semnare a Acordului de Colaborare Bienală între Organizaţia Mondială a Sănătăţii - Biroul Regional pentru Europa şi Ministerul Sănătăţii din România, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, context în care a afirmat că după ce criza creată de coronavirus va fi depăşită, cei responsabili trebuie să regândească sistemul de sănătate românesc.
14. - Prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României cu 30 de zile.
15. - Şedinţă cu prim-ministrul Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri, în cadrul căreia a solicitat să se revină asupra acordului încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Biserica Ortodoxă Română privind sărbătoarea Paştelui, şi să găsească o formulă care respectă principiul "Staţi acasă", care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungeşte starea de urgenţă şi care, evident, respectă toate ordonanţele militare.
23. - Videoconferinţa cu membrii Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei COVID-19; Summitul Partidului Popular European, în sistem de videoconferinţă.
29. - Transmiterea unui mesaj cu ocazia aniversării a 140 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României.

MAI
6. - Participarea la reuniunea la nivel înalt a liderilor din statele membre ale Uniunii Europene cu reprezentaţii partenerilor din Balcanii de Vest, în format videoconferinţă.
8. - Şedinţă la Palatul Cotroceni, cu premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru evaluarea situaţiei economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19.
14. - Declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, la finalul stării de urgenţă (15 mai), în care le-a mulţumit românilor pentru "sacrificiile" făcute în această perioadă ca urmare a epidemiei de COVID-19.
15. - Promulgarea Legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- Promulgarea Legii prin care se interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2021, pe o perioadă de 10 ani, exportul de buştean în spaţiul extracomunitar.
20. - Semnarea decretului privind respingerea OUG nr. 88/2019 pentru modificarea OUG nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere.
21. - Promulgarea Legii care prevede aderarea Secretariatului General al Guvernului la Reţeaua europeană de dezvoltare durabilă (ESDN) şi plata cotizaţiei anuale de participare.
27. - Prezidarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în sistem de videoconferinţă special, pe tema noii Strategii Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024.

IUNIE
3. - Şedinţă de lucru cu premierul Ludovic Orban, pe tema absorbţiei fondurilor europene alocate ţării noastre.
11. - Întâlnire cu reprezentanţii comunităţii universitare din cadrul Universităţii din Bucureşti, la 30 de ani de la "Fenomenul Piaţa Universităţii".
17. - Promulgarea Legii privind prelungirea mandatelor aleşilor locali până la 1 noiembrie 2020.
18. - Participare la reuniunea Consiliului European, în format videoconferinţă, în care au fost abordate, printre altele, Planul de relansare economică şi Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit, propuse de către Comisia Europeană.
19. - Participare la reuniunea la nivel înalt a Parteneriatului Estic, desfăşurată în format videoconferinţă.
- Promulgarea Legii privind sancţionarea nerespectării dispoziţiilor privind munca suplimentară.
- Vizita la unităţile mobile ATI de la Romexpo împreună cu premierul Ludovic Orban, miniştrii de Interne şi al Sănătăţii, Marcel Vela, respectiv Nelu Tătaru, şi şeful DSU, Raed Arafat.
25. - Promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 40 de milioane de euro, semnat la Bucureşti, pe 10 iulie 2019.
30. - Consultare bilaterală, în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European din 17 şi 18 iulie, de la Bruxelles.

 


Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


 

IULIE
1. - Participare la evenimentul de prezentare a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică elaborat de Guvernul României, la Clubul Diplomatic Bucureşti.
8. - Vizită la Institutul Cantacuzino, împreună cu ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.
10. - Promulgarea Legii pentru instituirea, pe 2 august, a Zilei naţionale de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen.
16. - Promulgarea Legii privind stabilirea datei de 27 septembrie pentru alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale 2020.
17. - Participarea la reuniunea extraordinară a Consiliului European, de la Bruxelles (Regatul Belgiei), dedicată negocierii bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 şi Planului european pentru relansare economică. (17-18)
22. - Şedinţă, la Palatul Cotroceni, cu prim-ministrul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, pe tema fondurilor europene în valoare de 80 de miliarde de euro obţinute de la Uniunea Europeană.
- Vizita la fabrica Ford de la Craiova.
23. - Participare la ceremonia de înfiinţare a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (MNC-SE) care a avut loc în Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNIÎ) "Getica" din localitatea Cincu, judeţul Braşov.

AUGUST
5. - Şedinţă pe tema educaţiei, la Palatul Cotroceni, cu prim-ministrul României, Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, şi mai mulţi miniştri, între care ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.
7. - Promulgarea Legii referitoare la prevenirea şi combaterea hărţuirii morale la locul de muncă.
11. - Întrevedere, la Palatul Cotroceni, cu conducerea combinatului siderurgic Liberty Galaţi în cadrul căreia au fost prezentate planurile de investiţii în România.
12. - Şedinţă la Palatul Cotroceni, privind rectificarea bugetară, cu prim-ministrul Ludovic Orban şi cu ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
15. - Participare la activităţile desfăşurate în Portul Militar din Constanţa cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, dedicate împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române şi sărbătorite în condiţii impuse de pandemia de coronavirus.
19. - Videoconferinţă cu membrii Consiliului European.
20. - Promulgarea Legii potrivit căreia nu pot ocupa funcţii didactice persoanele condamnate penal definitiv pentru infracţiuni contra persoanei, săvârşite cu intenţie, în împrejurări legate de exercitarea profesiei.

SEPTEMBRIE
2. - Conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, în care a făcut apel la respectarea normelor de protecţie sanitară, în contextul în care s-au înregistrat cifre "îngrijorătoare" în ce priveşte cazurile de infectare cu coronavirus, dar au fost adoptate şi noi măsuri de relaxare. A declarat, printre altele, că, în absenţa unui vaccin, virusul are o singură barieră - grija fiecăruia, şi că trebuie să fie făcută "o dezinfecţie profundă" în şcolile în care vor fi organizate secţii de votare, pe 27 septembrie.
4. - Primirea, la Palatul Cotroceni, a Comandantului Suprem al Forţelor Aliate în Europa (SACEUR) şi Comandant al Forţelor SUA în Europa, generalul Tod D. Wolters, aflat în vizită în România.
9. - Conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, în care a adresat un mesaj părinţilor, încurajându-i să-i trimită pe copii la şcoală; a precizat: "Nu se discută despre tăieri de salarii şi pensii, este exclus aşa ceva. Economia a suferit un recul semnificativ în trimestrul II, care a trecut, între timp îşi revine".
11. - Semnarea decretelor de rechemare a 12 ambasadori, printre care cel din Ungaria, Marius-Gabriel Lazurca, Turcia - Gabriel-Cătălin Şopandă, Olanda - Brânduşa Ioana Predescu sau Federaţia Rusă - Vasile Soare.
15. - Participarea la inaugurarea Magistralei 5 de metrou, Eroilor - Drumul Taberei.
18. - Participarea la deschiderea tronsonului de autostradă Iernut - Cheţani, judeţul Mureş.
30. - Întâlnire cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), în cadrul căreia au fost discutate evaluările şi propunerile organizaţiei în legătură cu principalele sectoare şi măsuri economice din cadrul Planului Naţional de Investiţii şi de Relansare Economică.

 


Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


 

OCTOMBRIE
1. - Participarea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, pe a cărei agendă s-au aflat subiecte precum Piaţa Unică a Uniunii Europene, politica industrială şi politica digitală ale Uniunii. (1-2)
- Participare la deschiderea anului universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale", căreia i-a conferit "Ordinul "Meritul pentru Învăţământ" în grad de comandor, la 70 de ani de la înfiinţarea instituţiei.
6. - Prezidarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în sistem de videoconferinţă, axată pe modul în care se implementează Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024.
7. - Declaraţie la Palatul Cotroceni, în care a susţinut, printre altele, că cifrele raportate în România privind infectările cu noul coronavirus, dar şi decesele din cauza COVID-19 "trag un puternic semnal de alarmă de care avem toţi responsabilitatea să ţinem cont".
9. - Vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică împreună cu ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.
14. - Primirea, la Magdeburg, Germania, a Premiului "Otto cel Mare" pentru "onorarea marilor merite în procesul european de unificare".
15. - Participarea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, pe a cărei agendă de discuţii au figurat subiecte referitoare la pandemia de COVID-19, viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie, combaterea schimbărilor climatice precum şi relaţiile externe ale Uniunii Europene. (15-16)
19. - Participarea la Summitul Virtual şi Forumul Web al Iniţiativei celor Trei Mări, organizate în format de videoconferinţă.
20. - Decorarea Drapelului de luptă al Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene "Traian Vuia", cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea instituţiei.
30. - Depunerea unei coroane de flori în faţa Clubului Colectiv, în memoria victimelor incendiului din 2015.

NOIEMBRIE
2. - Promulgarea Legii privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.
5. - Prezidarea şedinţei de guvern, desfăşurată la Palatul Victoria, care a avut ca temă măsuri suplimentare de combatere a răspândirii infecţiilor cu COVID-19.
6. - Vizită în judeţul Maramureş având în program participarea la redeschiderea muzeului Casa memorială "Gheorghe Pop de Băseşti", la prezentarea planului investiţional pe Regiunea de Nord-Vest.
10. - Şedinţă la Palatul Cotroceni, de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.
12. - Videoconferinţă cu prefecţii pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, alături de prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
13. - Şedinţă pe tema Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
- Participare la videoconferinţa "Charlemagne Prize Europa Summit", organizată de Societatea pentru Conferirea Premiului Internaţional "Carol cel Mare" al oraşului german Aachen.
19. - Videoconferinţa cu membrii Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei de COVID-19.
20. - Promulgarea Legii care aprobă obiectivul de investiţii Autostrada Nordului Vama Oar - Satu Mare - Baia Mare - Dej - Bistriţa - Vatra Dornei - Suceava.
22. - Vizita la Institutul Clinic Fundeni.
23. - Şedinţă la Palatul Cotroceni, cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID-19.
24. - Promulgarea Legii care modifică procedura adopţiei.
26. - Participare la lansarea proiectului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, alături de premierul Ludovic Orban şi membrii Cabinetului său.
- Semnarea decretelor privind acreditarea a 12 ambasadori români în străinătate, între care Ştefan-Alexandru Tinca - în Republica Turcia; Radu-Cătălin Mardare - în Republica Libaneză; Maria Ligor - în Republica Finlanda.
27. - Promulgarea Legii privind acordarea de zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, dacă se limitează sau suspendă activităţile didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ, ca urmare a răspândirii virusului SARS-COV-2.
28. - Vizita în judeţul Caraş-Severin, la Staţia de comprimare gaze naturale Jupa, cu ocazia finalizării lucrărilor la prima fază a gazoductului BRUA.
30. - Vizitarea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

 


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


 

DECEMBRIE
1. - Participarea la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf.
2. - Participarea la deschiderea tronsonului de autostradă A 7 - varianta ocolitoare Bacău.
3. - Vizita la centrul de vaccinare anti-COVID-19 de la Romexpo.
5. - Întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, printre temele abordate regăsindu-se termoficarea, traficul, gestionarea deşeurilor, poluarea.
- Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntarului, cu voluntari SMURD şi studenţi medicinişti voluntari la Detaşamentul de Pompieri "Mihai Vodă" din Bucureşti.
8. - Semnarea decretelor prin care a luat act de demisia lui Ludovic Orban din funcţia de premier şi l-a desemnat prim-ministru interimar pe ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.
10. - Participarea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, principalele subiecte vizând negocierile privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, Planul european de redresare economică, dar şi agrearea unui nou obiectiv climatic pentru 2030. (10-11)
14. - Consultări, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.
16. - Semnarea decretului privind convocarea noului Parlament pe data de 21 decembrie. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Ionela Gavril, editor online: Anda Badea)

Afisari: 156

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 22-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î

Documentare 22-10-2026 09:30

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)

Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din

Documentare 22-10-2026 09:00

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)

În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc. &#

Documentare 22-10-2026 08:00

Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)

Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea

Documentare 22-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I

Documentare 22-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie

Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 21-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici

Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează

Documentare 21-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin

Documentare 21-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 20-10-2026 18:11

Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,

Documentare 20-10-2026 18:10

Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T

Documentare 20-10-2026 18:09

Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li

Documentare 20-10-2026 18:05

Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim

Documentare 20-10-2026 18:05

Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&

Documentare 20-10-2026 18:00

Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &