Parcul Naţional Tadjikistan acoperă 2,6 milioane de hectare în partea de est a statului Tadjikistan şi în centrul ''Nodului Pamir'', un punct de întâlnire al celor mai înalte masive muntoase ale continentului eurasiatic. Cuprinde platouri înalte în est, iar în vest vârfuri muntoase din care unele depăşesc 7.000 de metri înălţime, ''înfruntând'' variaţii sezoniere extreme de temperatură.

Cea mai lungă vale glaciară din afara regiunii polare este găzduită printre cei 1.085 de gheţari, ''indexaţi'' în situl mondial, care numără, de asemenea, 170 de râuri şi peste 400 de lacuri. Bogăţia speciilor florale din regiunile sud-vestice şi central asiatice adăposteşte exemplare rare de păsări şi mamifere, precum oaia Marco Polo Argali, leopardul de zăpadă sau capra de munte siberiană, care sunt expuse riscurilor fenomenului speciilor pe cale de dispariţie. Fiind supus acţiunii seismice constante, Parcul Naţional este locuit doar parţial şi nu este supus activităţilor agricole sau aşezărilor umane permanente. Parcul reprezintă, deopotrivă, un exhaustiv spaţiu de cercetare pentru studierea plăcilor tectonice şi a fenomenului de subducţie, potrivit https://whc.unesco.org.

Cu o suprafaţă de 2.611.674 milioane de hectare, parcul acoperă o parte considerabilă a suprafeţei Munţilor Pamir, al treilea ecosistem muntos din lume după Himalaya şi Karakorum. Lanţul muntos Pamir se află în centrul ''Nodului Pamir''. Forţe tectonice impunătoare care îşi au rădăcinile în coliziunea platoului australiano-indian cu platoul eurasiatic au generat, progresiv, Himalaya, Karakoram, Hindu Kuş, Kunlun şi Tien Shan - toate izvorâte din Munţii Pamir. Alături de Munţii Karakorum, regiunea Pamir este una dintre cele mai active locaţii tectonice ale planetei.

Sursa foto: whc.unesco.org

Parcul Naţional Tadjikistan se impune ca o vastă zonă protejată, cu un peisaj pustiu de copaci dar scăldat într-o frumuseţe excepţională. Valorile scenice extraordinare sunt consolidate de juxtapunerea formei de relief cu vârfuri înalte îngheţate şi cu platouri înalte care îmbracă aspecte de deşert alpin. Întreaga proprietate conţine fenomene naturale extraordinare, incluzând gheţarul Fedchenko - cel mai lung gheţar din exteriorul regiunilor polare, lacul Sarez - un lac aflat la mare înălţime, care s-a format în urmă cu un secol pe fondul unei mişcări seismice severe care a determinat o alunecare de teren impresionantă, care la rândul său a format Uzoi Dam - cel mai mare baraj natural din lume, precum şi lacul Karakul, care este considerat cel mai mare lac de origine meteorică aflat la cea mai mare înălţime, potrivit https://whc.unesco.org. Acesta a fost, de altfel, unul dintre principalele criterii care fost luate în considerare de UNESCO.

Parcul este cea mai extinsă zonă muntoasă protejată a regiunii Palearctice. Gheţarul Fedchenko, fiind totodată cea mai mare vale glacială a continentului eurasiatic, îmbracă o frumoasă expresie de unicitate şi este totodată un exemplu spectaculos la nivel global. Jocul vizual al celor mai adânci defilee din lume, înconjurate de vârfuri glaciale aspre, precum şi deşertul alpin şi lacurile platourilor înalte din masivele Pamir, se adaugă unei sălbăticii alpine de o frumuseţe naturală excepţională.

Munţii Pamir reprezintă un centru major de glaciaţiune al continentului eurasiatic, iar Parcul Naţional Tadjikistan ilustrează, în această zonă protejată, o juxtapunere extraordinară a numeroase vârfuri muntoase, văi glaciare şi defilee de-a lungul mediului deşertic continental al înaltului Platou Pamir (cunoscut şi ca Podişul Pamir). Lacul Sarez este o spectaculoasă formă de relief a dinamicităţii geologice a terenului. Formarea sa este datorată unei alunecări de teren, generate de o mişcare seismică uriaşă, care a antrenat circa peste şase miliarde de tone de material. Este, probabil, cea mai tânără formă de apă alpină ca adâncime din lume. Poartă o importanţă geomorfologică şi ştiinţifică internaţională cuantificată şi de procesele geologice în desfăşurare care influenţează stabilitatea sa, datorită, deopotrivă, ecosistemului lacustru care se dezvoltă permanent cu trecerea timpului.

Parcul Naţional Tadjikistan oferă şi o unică oportunitate pentru studierea plăcilor tectonice şi a fenomenului de subducţie continentală, contribuind astfel la înţelegerea fundamentală a procesului de formare a scoarţei terestre.

Sursa foto: whc.unesco.org

Situl cuprinde întreaga zonă a Parcului Naţional Tadjikistan şi, datorită suprafeţei extinse, a înfăţişării muntoase şi alpine, precum şi a plasării îndepărtate a aşezărilor umane, are un nivel extraordinar de înalt de integritate fizică. În acest sens, nu comportă în jurul său, similar altor situri UNESCO, o zonă tampon de protecţie. Zona nucleu dedicată parcului cuprinde circa 78% din întreaga proprietate, la care se adaugă alte trei zone, limitate ca utilizare, aflate la periferia parcului.

Parcul Naţional Tadjikistan este deţinut de stat, şi, în calitate de parc naţional, beneficiază de cel mai înalt nivel legal de protecţie în Tadjikistan. Planul de administrare pe termen mediu, aprobat de Guvern şi de Agenţia de Stat a Zonelor Protejate Natural, gestionează coordonarea tuturor activităţilor din parc. Implementarea planului de management se realizează cu participarea comunităţilor locale, în acord cu drepturile lor tradiţionale, fiind respectate, deopotrivă, cerinţele de conservare din punct de vedere tradiţional şi al biodiversităţii. Sursele principale de finanţare destinate parcului provin de la bugetul naţional şi o anumită parte este obţinută din proiecte ce beneficiază de donaţii private.

Din 21 iunie 2013, cu prilejul celei de-a 37-a sesiuni a Comisiei pentru Patrimoniul Mondial a organizaţiei specializate a ONU, Parcul Naţional Tadjikistan face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind primul sit natural al Tadjikistanului înscris pe lista obiectivelor mondiale protejate. AGERPRES/(Documentare - Liviu-Ioan Tatu, editor: Ionela Gavril, editor online: Anda Badea)