Francis Scott Key Fitzgerald, unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului XX, a rămas în istoria literaturii universale ca unul dintre reprezentanţii de seamă, poate chiar cel mai reprezentativ, ai aşa-numitei "Lost Generation" (Generaţia pierdută).

Termenul de "Generaţie pierdută" descrie deziluzia resimţită îndeosebi de intelectuali şi de artişti, după gravele pierderi de vieţi omeneşti cauzate de Primul Război Mondial (1914-1918). Pierderea credinţei în valorile tradiţionale şi în idealuri i-a condus pe mulţi dintre cei care au ajuns la maturitate pe perioada războiului către o atitudine hedonistă, rebelă şi lipsită de orice scop, de unde rezultă şi caracterizarea lor drept "pierduţi". Acest cinism şi această dezamăgire a definit literatura şi arta anilor 1920. În literatură, termenul a fost introdus de Gertrude Stein şi face referire la un grup de scriitori şi artişti care s-au alăturat lui Ernest Hemingway în Paris, cei mai de seamă reprezentanţi fiind Gertrude Stein, Ernest Hemingway, F. Scott Fitzgerald şi T. S. Eliot.

Francis Scott Key Fitzgerald s-a născut la St. Paul, Minnesota, la 24 septembrie 1896. A urmat cursurile Academiei St. Paul, iar la vârsta de 13 ani i-a fost publicată, în revista şcolii, prima lucrare, o istorioară poliţistă. În 1911, la vârsta de 15 ani, părinţii l-au trimis la prestigioasa şcoală catolică Newman, din New Jersey, unde l-a cunoscut pe părintele Sigourney Fay, care i-a remarcat talentul şi l-a încurajat să-şi cultive pasiunea literară, notează site-urile https://sc.edu/ şi biography.com.

După absolvirea şcolii Newman, în 1913, Fitzgerald s-a hotărât să rămână în New Jersey pentru a-şi continua dezvoltarea artistică la Universitatea Princeton, unde a publicat pentru revistele "Princeton Tiger" şi "Nassau Literary Magazine". În 1917, s-a înrolat în Armată, unde, copleşit de spaima morţii, a scris cartea "The Romantic Egotist", dar editorii au refuzat să o publice.

A fost avansat la gradul de sublocotenent de infanterie şi trimis la Sheridan, lângă Montgomery, în statul Alabama. Acolo a cunoscut-o pe tânăra Zelda Sayre, în vârstă de 18 ani, de care s-a îndrăgostit. După terminarea războiului, în 1918, încearcă să-şi construiască o carieră în publicitate, la New York, pentru a avea stabilitatea financiară necesară pentru a se putea căsători. Renunţă, însă, pentru a rescrie lucrarea ce-i fusese refuzată de editori. Astfel, în 1920 este publicată varianta revizuită a acesteia, "This Side of Paradise", care se bucură de recenzii extraordinare, transformându-l pe Fitzgerald, la doar 24 de ani, într-unul dintre cei mai promiţători tineri scriitori. Se căsătoreşte cu Zelda Sayre şi au împreună o fiică, pe Frances Scott Fitzgerald, născută în 1921.

Ca urmare a succesului primului său roman, tânărul Fitzgerald adoptă un stil de viaţă extravagant, ceea ce trezeşte suspiciuni asupra seriozităţii sale literare. Pentru a se susţine financiar, încă din anul 1920 şi pentru tot restul carierei, începe să scrie povestiri pentru publicaţii cunoscute, precum "The Saturday Evening Post" sau "Esquire". Printre cele mai cunoscute lucrări se numără: "The Diamond as Big as the Ritz", "The Curious Case of Benjamin Button", "The Camel's Back" şi "The Last of the Belles."

Cel de-al doilea roman, "The Beautiful and The Damned", apărut în 1922, îi reconfirmă talentul literar. Romanul zugrăveşte cu măiestrie viaţa celor bogaţi, extravaganţa şi ambiţiile anilor '20, cunoscuţi drept epoca jazz-ului. "Era o epocă a miracolelor", avea să scrie Fitzgerald în "Echoes of the Jazz Age", "era o epocă a artei, era o epocă a exceselor şi era o epocă a satirei", menţionează site-ul https://sc.edu/.

În 1924, se mută în Europa, pe Riviera franceză, unde a scris ceea ce avea să devină cel mai mare roman al său, "The Great Gatsby" (Marele Gatsby), publicat în 1925, o descriere fidelă a epocii jazz-ului, caracterizat de un lirism deosebit, care însă nu a fost foarte bine primit la publicare, dar care în anii '50-'60, cu mult după moartea autorului, s-a bucurat de statutul pe care-l are astăzi - unul dintre cele mai bune romane americane scrise vreodată.

În perioada următoare, familia Fitzgerald a locuit fie la Paris, New York sau Delaware, fie pe Riviera franceză, intrând, la Paris, în cercul literar din jurul scriitorului american Ernest Hemingway, format din emigranţi americani, care îi includea pe Gertrude Stein şi John Dos Passos.

După publicarea romanului "Marele Gatsby", viaţa lui Fitzgerald a urmat, însă, o linie descendentă, tensiunile din familie accentuându-se din cauza consumului său abuziv de alcool şi a problemelor psihice ale Zeldei, internată în diferite sanatorii. Cu toate acestea, reuşeşte totuşi să scrie romanul semi-autobiografic "Save Me the Waltz", publicat în 1932, iar doi ani mai târziu îi apare cel de-al doilea mare succes, romanul "Tender is the Night", despre un psihiatru american din Paris şi problemele sale din mariajul cu o pacientă bogată, care transfigurează dezastrul mariajului său cu Zelda.

În 1937 s-a mutat la Hollywood, unde, uitat de lumea literară, a scris scenarii de film. A început să lucreze la un nou roman, "The Love of the Last Tycoon", în 1939, dar nu a reuşit să-l finalizeze. A murit, în urma unui infarct, la 21 decembrie 1940, la vârsta de 44 de ani, la Hollywood. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Gabriela Badea)