O PERSONALITATE PE ZI: Scriitorul Francis Scott Key Fitzgerald
Francis Scott Key Fitzgerald, unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului XX, a rămas în istoria literaturii universale ca unul dintre reprezentanţii de seamă, poate chiar cel mai reprezentativ, ai aşa-numitei "Lost Generation" (Generaţia pierdută).
Termenul de "Generaţie pierdută" descrie deziluzia resimţită îndeosebi de intelectuali şi de artişti, după gravele pierderi de vieţi omeneşti cauzate de Primul Război Mondial (1914-1918). Pierderea credinţei în valorile tradiţionale şi în idealuri i-a condus pe mulţi dintre cei care au ajuns la maturitate pe perioada războiului către o atitudine hedonistă, rebelă şi lipsită de orice scop, de unde rezultă şi caracterizarea lor drept "pierduţi". Acest cinism şi această dezamăgire a definit literatura şi arta anilor 1920. În literatură, termenul a fost introdus de Gertrude Stein şi face referire la un grup de scriitori şi artişti care s-au alăturat lui Ernest Hemingway în Paris, cei mai de seamă reprezentanţi fiind Gertrude Stein, Ernest Hemingway, F. Scott Fitzgerald şi T. S. Eliot.
Francis Scott Key Fitzgerald s-a născut la St. Paul, Minnesota, la 24 septembrie 1896. A urmat cursurile Academiei St. Paul, iar la vârsta de 13 ani i-a fost publicată, în revista şcolii, prima lucrare, o istorioară poliţistă. În 1911, la vârsta de 15 ani, părinţii l-au trimis la prestigioasa şcoală catolică Newman, din New Jersey, unde l-a cunoscut pe părintele Sigourney Fay, care i-a remarcat talentul şi l-a încurajat să-şi cultive pasiunea literară, notează site-urile https://sc.edu/ şi biography.com.
După absolvirea şcolii Newman, în 1913, Fitzgerald s-a hotărât să rămână în New Jersey pentru a-şi continua dezvoltarea artistică la Universitatea Princeton, unde a publicat pentru revistele "Princeton Tiger" şi "Nassau Literary Magazine". În 1917, s-a înrolat în Armată, unde, copleşit de spaima morţii, a scris cartea "The Romantic Egotist", dar editorii au refuzat să o publice.
A fost avansat la gradul de sublocotenent de infanterie şi trimis la Sheridan, lângă Montgomery, în statul Alabama. Acolo a cunoscut-o pe tânăra Zelda Sayre, în vârstă de 18 ani, de care s-a îndrăgostit. După terminarea războiului, în 1918, încearcă să-şi construiască o carieră în publicitate, la New York, pentru a avea stabilitatea financiară necesară pentru a se putea căsători. Renunţă, însă, pentru a rescrie lucrarea ce-i fusese refuzată de editori. Astfel, în 1920 este publicată varianta revizuită a acesteia, "This Side of Paradise", care se bucură de recenzii extraordinare, transformându-l pe Fitzgerald, la doar 24 de ani, într-unul dintre cei mai promiţători tineri scriitori. Se căsătoreşte cu Zelda Sayre şi au împreună o fiică, pe Frances Scott Fitzgerald, născută în 1921.
Ca urmare a succesului primului său roman, tânărul Fitzgerald adoptă un stil de viaţă extravagant, ceea ce trezeşte suspiciuni asupra seriozităţii sale literare. Pentru a se susţine financiar, încă din anul 1920 şi pentru tot restul carierei, începe să scrie povestiri pentru publicaţii cunoscute, precum "The Saturday Evening Post" sau "Esquire". Printre cele mai cunoscute lucrări se numără: "The Diamond as Big as the Ritz", "The Curious Case of Benjamin Button", "The Camel's Back" şi "The Last of the Belles."
Cel de-al doilea roman, "The Beautiful and The Damned", apărut în 1922, îi reconfirmă talentul literar. Romanul zugrăveşte cu măiestrie viaţa celor bogaţi, extravaganţa şi ambiţiile anilor '20, cunoscuţi drept epoca jazz-ului. "Era o epocă a miracolelor", avea să scrie Fitzgerald în "Echoes of the Jazz Age", "era o epocă a artei, era o epocă a exceselor şi era o epocă a satirei", menţionează site-ul https://sc.edu/.
În 1924, se mută în Europa, pe Riviera franceză, unde a scris ceea ce avea să devină cel mai mare roman al său, "The Great Gatsby" (Marele Gatsby), publicat în 1925, o descriere fidelă a epocii jazz-ului, caracterizat de un lirism deosebit, care însă nu a fost foarte bine primit la publicare, dar care în anii '50-'60, cu mult după moartea autorului, s-a bucurat de statutul pe care-l are astăzi - unul dintre cele mai bune romane americane scrise vreodată.
În perioada următoare, familia Fitzgerald a locuit fie la Paris, New York sau Delaware, fie pe Riviera franceză, intrând, la Paris, în cercul literar din jurul scriitorului american Ernest Hemingway, format din emigranţi americani, care îi includea pe Gertrude Stein şi John Dos Passos.
După publicarea romanului "Marele Gatsby", viaţa lui Fitzgerald a urmat, însă, o linie descendentă, tensiunile din familie accentuându-se din cauza consumului său abuziv de alcool şi a problemelor psihice ale Zeldei, internată în diferite sanatorii. Cu toate acestea, reuşeşte totuşi să scrie romanul semi-autobiografic "Save Me the Waltz", publicat în 1932, iar doi ani mai târziu îi apare cel de-al doilea mare succes, romanul "Tender is the Night", despre un psihiatru american din Paris şi problemele sale din mariajul cu o pacientă bogată, care transfigurează dezastrul mariajului său cu Zelda.
În 1937 s-a mutat la Hollywood, unde, uitat de lumea literară, a scris scenarii de film. A început să lucreze la un nou roman, "The Love of the Last Tycoon", în 1939, dar nu a reuşit să-l finalizeze. A murit, în urma unui infarct, la 21 decembrie 1940, la vârsta de 44 de ani, la Hollywood. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &









