Dintre toate sărbătorile populare româneşti, dar şi creştineşti, sărbătoarea Crăciunului este, probabil, cea mai iubită şi cea mai aşteptată, fiind însoţită de multe tradiţii şi obiceiuri.

La 25 decembrie, în fiecare an, creştinii sărbătoresc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. El a venit pe lume într-un sat liniştit, unde a sosit, la ceas de seară, Fecioara Maria - care, simţind că i-a venit sorocul să nască, a bătut la o poartă, cea a lui Moş Ajun, şi i-a cerut găzduire. Moş Ajun i-a spus că este om sărac şi a trimis-o la fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun, conform volumului "Cartea de Crăciun" de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

Crăciuneasa - soţia lui Moş Crăciun - era o femeie miloasă şi bună la suflet, aşa că i-a oferit adăpost Maicii Domnului, dar fiindu-i frică de mânia lui Moş Crăciun, a ascuns-o în grajdul pentru animale. Când Moş Crăciun a aflat cele petrecute, s-a mâniat şi a tăiat mâinile soţiei sale. Atunci, Fecioara Maria a făcut o minune - a pus mâinile Crăciunesei la loc, a suflat peste ele şi mâinile s-au lipit. Uimit, Moş Crăciun a văzut şi a înţeles minunea, aflând, la venirea magilor, că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus. El s-a căit şi a cerut iertare lui Dumnezeu. Astfel, el a devenit primul creştin şi sfântul cel mai bătrân - soţul femeii care a moşit-o pe Fecioara Maria. Această întâmplare a dus la transformarea lui Moş Crăciun într-un om blajin, plin de bunătate şi de compasiune. De atunci, sărbătoarea Crăciunului e însoţită de colinde şi mesele rituale.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Crăciunul este numit şi sărbătoarea familiei, fiind ocazia când toţi se reunesc - părinţi, copii, nepoţi -, îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.

Tradiţia legată de Moş Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, a apărut în secolul al IX-lea. Imaginea lui este cea a unui bătrân îmbrăcat într-un costum roşu cu blăniţă albă pe margini, cizme negre şi o căciulă roşie, având o barbă mare şi albă ca zăpada.

Colindele de Crăciun

Tradiţia colindelor şi a cetelor de colindători care merg din casă în casă, transmiţând prin texte cântate sau strigate, prin măşti, dansuri, urări de bine este foarte veche. Cete de colindători merg la casele oamenilor cântând "Bună dimineaţa la Moş Ajun!". Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zonele rurale, cetele de colindători merg pe uliţe cântând "Noi umblăm să colindăm". În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare, se arată în cartea "Sărbători şi obiceiuri româneşti" de Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002).

Foto: (c) MĂLINA NEGREA / AGERPRES FOTO

Colindele sunt religioase şi laice. Cele religioase sunt colindele Domnului Iisus (În drum spre Viflaim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor) şi colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion), conform volumului "Cartea de Crăciun" de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

Unul dintre cele mai cunoscute colinde ale copiilor este cel al evocării momentului în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi - "Steaua sus răsare", "Trei păstori se întâlniră", "O, ce veste minunată", "În oraşul Viflaim". Un alt obicei cunoscut este umblatul cu capra, care ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta - cerb în Hunedoara, capra sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă în Transilvania. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită brezaia. Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, care sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.

Foto: (c) EMIL BADEA / AGERPRES FOTO

Primul colind care se cântă în Ajunul Crăciunului este colindul la fereastră, prin care se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii Domnului: "Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut''. După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă, le oferă colindătorilor este colaci, mere şi nuci, precizează volumul "Cartea de Crăciun".

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES FOTO

Bradul de Crăciun

Pomii au fost un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, domnitor (10 mai 1866 - 10 mai 1881) şi rege (10 mai 1881 - 27 septembrie 1914) al României, potrivit site-ului http://stiri.tvr.ro/craciun-regal--in-romania--primul-brad-a-fost-impodobit-la-curtea-regelui-carol-i_826180.html#view. În Palatul Regal de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitaţii de seamă sosiţi la palat împodobeau bradul cântând colinde.

Foto: (c) IOAN WEISL / AGERPRES FOTO

În prezent, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Vâscul, simbol al dragostei şi protector al familiei

Pe lângă bradul împodobit de sărbătoare, vâscul e prezent în orice casă în perioada Crăciunului şi a Anului Nou. În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte, fiind considerat o plantă magică, simbol al curăţeniei spirituale, al libertăţii şi armoniei, semn de bun augur al dragostei, apărător şi protector al casei şi al familiei, scrie volumul "Cartea de Crăciun" de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

În ajunul Crăciunului, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei şi pentru pacea sufletească. Sărutul sub vâsc este asociat pentru prima oară cu festivităţile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradiţiile legate de căsătorie. De Crăciun, fiecare fată care stătea sub coroniţa de vâsc nu putea refuza sărutul. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc.

"Crăciuniţa", floarea Crăciunului

Pe lângă brad, un simbol al Crăciunului este Crăciuniţa. Există cel puţin două plante de apartament numite ''Crăciuniţă'' sau ''Crăciunel'', care înfloresc în această perioadă şi sunt oferite cu prilejul sărbătorii Crăciunului.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Cea mai cunoscută este ''Steaua Crăciunului'' sau ''Flacăra Mexicană'', numită ştiinţific Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia, este cea mai spectaculoasă specie din genul ''Euphorbia''. Cultivarea şi popularizarea sa a început în anii '60, iar în scurt timp planta a devenit nelipsită în decorurile de Crăciun. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)