Finalul Primului Război Mondial a expus, la nivel internaţional, necesitatea existenţei unor instrumente de reglementare a disputelor pentru evitarea apariţiei unui potenţial conflict de proporţii.

Demersuri incipiente moderne, anterioare primei conflagraţii mondiale, dedicate reglementării paşnice a disputelor inter-state au fost consemnate cu prilejul Tratatului Jay din 1749 între Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, urmat de Conferinţa Păcii de la Haga, din 1899.

Articolul 14 al Convenţiei Ligii Naţiunilor a dat Consiliului Ligii responsabilitatea pentru formularea planurilor de înfiinţare a unei Curţi Permanente de Justiţie Internaţională (CPIJ), care să aibă competenţa nu doar să audieze şi să determine orice dispută de amploare internaţională supusă atenţiei sale de părţile implicate în diferend, dar şi să dea un punct de vedere privind orice dispută sau chestiune referitoare la aceasta de Consiliul sau Adunarea Ligii Naţiunilor, potrivit https://www.spacelegalissues.com şi https://www.icj-cij.org.

Cu prilejul celei de-a doua sesiuni, desfăşurate la începutul anului 1920, Consiliul a desemnat un Comitet de Consiliere al Juriştilor, care a avut menirea ca pe durata a 35 de reuniuni, desfăşurate la Haga, în perioada 16 iunie -24 iulie 1920, să pregătească un raport dedicat înfiinţării Curţii Permanente de Justiţie Internaţională, potrivit https://legal.un.org.

Sursa foto: legal.un.org

În 24 iulie 1920, Comitetul de Consiliere al Juriştilor a adoptat un raport conţinând o schiţă de proiect, care a fost transmisă Consiliului Ligii Naţiunilor. Propunerea conţinea schiţa de proiect pe marginea articolelor ce urmau să formuleze Statutul, precum şi trei rezoluţii. La 30 iulie - 5 august 1920, la San Sebastian, şi la 20-28 octombrie 1920, la Bruxelles, cu prilejul sesiunilor Consiliului, a fost supus dezbaterii proiectul de Statut transmis de Comitet şi pe marginea căruia, la rândul său, Consiliul a avansat câteva amendamente, adoptând un raport. Acest ultim raport a fost trimis spre dezbatere lucrărilor Primei Adunări a Ligii Naţiunilor, care şi-a deschis lucrările în luna noiembrie a aceluiaşi an, la Geneva. Adunarea a transmis instrucţiuni celui de-Al Treilea Comitet să examineze chestiunea Constituţiei Curţii, care a însărcinat, la rândul său, un subcomitet specializat care să analizeze în detaliu problematica, potrivit https://legal.un.org. Acest subcomitet s-a întrunit, cu prilejul, a zece şedinţe, desfăşurate în perioada 11 noiembrie - 7 decembrie 1920, pentru analizarea articolelor proiectului de Statut. La 7 decembrie 1920, subcomitetul a adoptat un raport, care a fost transmis celui de-Al Treilea Comitet, care la rândul său a adoptat propunerea, la 11 decembrie 1920, şi a trimis-o Adunării.

Cu prilejul sesiunii Adunării, în data de 13 decembrie 1920, Adunarea a supus dezbaterii proiectul şi a avansat o rezoluţie în acest sens Consiliului, cerând ca documentul să fie trimis tuturor statelor membre şi stabilind, totodată, că un vot de sine stătător nu este suficient pentru înfiinţarea CPIJ, drept pentru care a cerut ca procesul să includă ratificarea formală de către fiecare stat reprezentat în Adunare pentru ca Statutul să intre în vigoare, indică https://legal.un.org.

La 16 decembrie 1920, Protocolul Statutului a fost deschis pentru a fi semnat de către statele membre. În septembrie 1921, cu prilejul reuniunii Adunării, fusese semnat şi ratificat de majoritatea necesară a statelor membre. În urma procesului de ratificare, a intrat în vigoare. A fost revizuit, prin adoptarea, în 14 septembrie 1929, a unui nou Protocol la Statut, care a intrat în vigoare la 1 februarie 1936. Noua versiune a reglementat, printre altele, problematica alegerii membrilor tribunalului permanent internaţional, stabilind ca judecătorii să fie aleşi pe baze concurenţiale, dar independent, de Consiliul Adunării Ligii, şi că trebuie menţinut permanent faptul că toţi cei aleşi ''trebuie să reprezinte principalele forme de civilizaţie şi principalele sisteme juridice din lume''.

În anii celei de-a doua conflagraţii mondiale şi în perioada postbelică, demersurile internaţionale pentru configurarea Organizaţiei Naţiunilor Unite au inclus şi prospecţiunile necesare coagulării unei curţi internaţionale de justiţie în noua formulă de organizare instituţională a lumii. Astfel, adoptarea Cartei ONU, la conferinţa de la San Francisco, în iunie 1945, a consemnat şi intrarea în vigoare a Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie, anexat la prevederile Cartei şi formând parte integrală din aceasta.

În acest sens, Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională îşi înceta activitatea, în octombrie 1945, iar judecătorii au demisionat la 31 ianuarie 1946, potrivit https://legal.un.org. Primii membri ai Curţii Internaţionale de Justiţie aveau să fie aleşi cu prilejul celei de-a noua reuniuni a Consiliului de Securitate şi cu prilejul reuniunilor (a 23-a, a 24-a şi a 25-a) Adunării Generale a ONU, la 6 februarie 1946. Curtea avea să se întrunească, pentru prima dată, în Palatul Păcii, la 3 aprilie 1946. Printr-o rezoluţie a Ligii Naţiunilor, din 17 aprilie 1946, Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională a fost formal dizolvată. Curtea Internaţională de Justiţie a susţinut întrunirea inaugurală publică la 18 aprilie 1946.AGERPRES/(Documentare - Liviu-Ioan Tatu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa foto: covers.openlibrary.org