logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

5 decembrie - Ziua mondială a solului (ONU)

Imagine din galeria Agerpres

Ziua mondială a solului (World Soil Day) este sărbătorită, în fiecare an, la 5 decembrie.

Tema din acest an "Keep soil alive, Protect soil biodiversity" îşi propune să crească gradul de conştientizare a importanţei menţinerii sănătăţii ecosistemelor şi a bunăstării umane prin abordarea provocărilor în creştere în gestionarea solului, combaterea pierderii biodiversităţii solului, creşterea gradului de conştientizare a solului şi încurajarea guvernelor, organizaţiilor, comunităţilor şi persoanelor din întreaga lume să se angajeze în procesul proactiv de îmbunătăţire a sănătăţii solului, notează http://www.fao.org/.

Totodată, aceeaşi temă ne îndeamnă să ne concentrăm atenţia asupra lucrătorilor de sub pământ - de la bacterii minuscule la milipede agile şi râme de pământ - toate acestea contribuind la procese indispensabile vieţii pe Pământ. În prezent, pierderea biodiversităţii este o îngrijorare, solul fiind, de asemenea, afectat. Solul găzduieşte mai mult de 1/4 din biodiversitatea planetei noastre. Cu toate acestea, cunoaştem doar 1% din acest univers. Organismele solului sunt responsabile de multe procese critice ale ecosistemului, de care depind oamenii: de la susţinerea creşterii plantelor, la stocarea carbonului şi până la a fi un vast rezervor pentru produse farmaceutice. Însă biodiversitatea solului este în pericol, managementul nesustenabil al solului afectează viaţa subterană.

Recunoscând rolul crucial al solului pentru securitatea alimentară şi având în vedere provocările enorme pentru gestionarea durabilă şi protecţia solului atât Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), cât şi Uniunea Internaţională a Ştiinţelor Solului au susţinut şi propus celebrarea oficială a Zilei mondiale a solului. Conferinţa FAO, din iunie 2013, a aprobat în unanimitate marcarea acestei zile şi a cerut Adunării Generale a ONU adoptarea oficială a acesteia.

În 20 decembrie 2013, cu prilejul celei de-a 68-a Adunări Generale a ONU s-a decis sărbătorirea acestei zile la 5 decembrie, data fiind şi ziua de naştere a fostului rege al Thailandei, Bhumibol Adulyadej (1946-2016), cel care a susţinut oficial marcarea acestei zile. Totodată, anul 2015 a fost declarat Anul Internaţional al Solurilor, printre obiective aflându-se şi cele de promovare de politici şi acţiuni eficiente pentru managementul durabil şi protecţia resurselor din sol.

Solul este o resursă vie, fiind gazda a mai mult de 25% din biodiversitatea planetei noastre; până la 90% din organismele vii trăiesc sau îşi petrec o parte din ciclul lor de viaţă în soluri, însă cunoaştem doar 1% din acest univers ascuns; organismele vii din sol lucrează continuu într-un efort coordonat pentru a susţine viaţa pe Pământ; biodiversitatea solului este o componentă esenţială a unui sol sănătos; solurile sănătoase produc mai mulţi nutrienţi şi hrană sigură; 95% din hrana noastră provine din soluri; organismele din soluri susţin depozitarea carbonului şi reducerea de emisii GHG; biodiversitatea solului contribuie la remedierea poluării acestuia prin descompunerea contaminanţilor; solurile sunt farmacii vaste, vitale; Ştiaţi că aproape toate antibioticele pe care le luăm pentru a ne ajuta să luptăm împotriva infecţiilor au fost făcute folosind microorganisme din sol?, se arată într-o prezentare a principalelor caracteristici ale solului, potrivit http://www.fao.org/.

Începând din 2015, este acordat Glinka World Soil Prize, care se adresează Parteneriatului Global pentru Sol - membri, persoane fizice sau organizaţii angajate în rezolvarea problemelor naţionale, regionale sau locale acute de degradare a solului. Konstantin Glinka (1867-1927) a fost un om de ştiinţă rus specializat în soluri, recunoscut pentru studiile sale privind distribuţia geografică a solurilor.

Acordarea acestui premiu contribuie în timp util la creşterea gradului de conştientizare între factorii de decizie politică şi a publicului larg cu privire la posibilele soluţii pentru abordarea problemelor naţionale şi locale acute ale degradării solului şi la încurajarea tuturor părţilor interesate şi a specialiştilor solului să se angajeze în activităţi orientate pe teren, cu contribuţii directe în conservarea mediului, securitatea alimentară şi reducerea sărăciei, aşa cum este specificat în Carta mondială a solului revizuită (2015).

Prima Cartă mondială a solului (WSC) a fost concepută şi formulată, negociată şi adoptată de ţările membre ale FAO în cadrul Conferinţei FAO din 1981. Aceasta a fost un instrument normativ major agreat de statele membre, Parteneriatul Global pentru Sol (SPG) având obligaţia de a-i promova principiile. Provocările cu care se confruntă lumea au devenit mai evidente şi mai severe în ultimele trei decenii. Partenerii GSP au considerat că cele 13 principii enumerate în cartă sunt încă valabile, dar trebuiau actualizate şi revizuite în lumina noilor cunoştinţe ştiinţifice dobândite în ultimii 30 de ani, în special în ceea ce priveşte noile probleme, cum ar fi poluarea solului şi consecinţele sale pentru mediul înconjurător, adaptarea şi atenuarea schimbărilor climatice şi impactul extinderii urbane asupra disponibilităţii şi funcţiilor solului. În 2015, în contextul Anului internaţional al solurilor, ţările membre reunite în cadrul celei de-a 39-a conferinţe a FAO au aprobat în unanimitate noua Cartă mondială a solului ca mijloc de promovare şi instituţionalizare a gestionării durabile a solului la toate nivelurile. AGERPRES/ (Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Liviu-Ioan Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 23-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie

Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î

Documentare 22-10-2026 09:30

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)

Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din

Documentare 22-10-2026 09:00

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)

În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc. &#

Documentare 22-10-2026 08:00

Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)

Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea

Documentare 22-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I

Documentare 22-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie

Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 21-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici

Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează

Documentare 21-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin

Documentare 21-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 20-10-2026 18:11

Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,

Documentare 20-10-2026 18:10

Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T

Documentare 20-10-2026 18:09

Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li

Documentare 20-10-2026 18:05

Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim

Documentare 20-10-2026 18:05

Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&