SĂRBĂTORI: Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni
Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, aşa cum este arătat în scrierea despre viaţa sa, s-a născut în cetatea Patara din Asia Mică.
Părinţi săi erau de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Această binecuvântată pereche, pentru viaţa lor închinată lui Dumnezeu şi pentru multele milostenii şi faceri de bine, a născut dumnezeiescul prunc, pe care l-a numit Nicolae, adică "biruitor de popor"; arătându-se cu adevărat biruitor al răutăţii.
După aceea naştere, mama sa Nona nu a mai avut alţi copii, până la plecarea ei din această lume: "mărturisind singură firea că nu este cu putinţă a se mai naşte alt fiu ca acela, ca numai pe acesta să-l aibă şi întâi şi pe urmă, care din pântecele maicii sale s-a sfinţit cu darul cel de Dumnezeu insuflat" (Vieţile Sfinţilor).
Iubind virtutea, viaţa curată şi dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, Sfântul Nicolae a fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).
A fost întemniţat în timpul persecuţiilor decretate de împăraţii romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). În urma Edictului de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mirei.
A participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinţei ortodoxe împotriva ereziei ariene.
În această zi este prăznuit unul din cei mai mari şi mai iubiţi sfinţi, spune arhimandritul Ilie Cleopa. Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţă şi primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi, protector al fecioarelor şi al călugărilor.
Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează faptelor de milostenie deosebită ale Sfântului Nicolae. Puţini sfinţi au fost milostivi ca Sfântul Nicolae, arată părintele Ilie Cleopa. El tot ce avea împărţea la săraci, iar pe cei din nevoi şi din primejdii îi izbăvea de pedeapsă şi de moarte cu rugăciunile sale.
Pentru aceasta l-a învrednicit Mântuitorul Hristos cu darul facerii de minuni şi al vindecării suferinţelor omeneşti. Căci mare putere are milostenia, milostenia materială şi duhovnicească a împodobit sufletele sfinţilor.
După trecerea la cele veşnice, Sfântul Ierarh Nicolae a fost îngropat în biserica episcopală din Mira.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/ AGERPRES FOTO
Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir şi au săvârşit multe minuni la Mira Lichiei, sunt astăzi la Bari, în sudul Italiei.
Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae se află în România, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Potrivit anumitor surse, mâna Sfântului Nicolae i-a fost trimisă lui Mihai Viteazul (1593-1601) chiar de cardinalul de Bari, printr-un pelerin român, ca semn de preţuire pentru vitejia domnului român împotriva păgânismului.
Voievodul Mihai Viteazul a îmbrăcat caseta în care se aflau sfintele moaşte cu aur de 24 de carate, argint şi nestemate şi le-a oferit bisericii bucureştene "Sfântul Gheorghe Nou". Faptul este atestat de documente istorice de la sfârşitul secolului al XVI-lea: "Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) Mitropolitul Eftimie". (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Ilie Cleopa, 1996, https://www.crestinortodox.ro) AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: crestinortodox.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &









