17 noiembrie - Ziua Internaţională a Studenţilor

Ziua internaţională a studenţilor este sărbătorită, în fiecare an, la 17 noiembrie, fiind declarată oficial în anul 1941 de către Consiliul Internaţional al Studenţilor pentru a comemora evenimentele din 1939 desfăşurate la Praga.
În 1939, ocupanţii nazişti din Cehoslovacia au suprimat, la Praga, o demonstraţie a studenţilor de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Caroline, ce marca momentul creării unei Republici Cehoslovace independente. În urma suprimării demonstraţiilor, opt studenţi şi un profesor au fost executaţi fără proces, iar peste 1.200 au fost trimişi în lagăre de concentrare, din care cel puţin 20 nu au supravieţuit închisorii, menţionează site-ul www.study.eu. Universităţile pragheze au rămas închise până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu excepţia Universităţii germane din Praga.
Ziua internaţională a studenţilor a fost marcată, pentru prima dată, în 1941, la Londra, de către Consiliul Internaţional al Studenţilor (care includea mulţi membri din rândul refugiaţilor) în deplin acord cu aliaţii de război, iar tradiţia a fost menţinută de Uniunea Internaţională a Studenţilor, notează site-ul http://17thofnovember-internationaldayofstudents.webstarts.com.
Mult mai târziu, în toamna anului 1989, tot la 17 noiembrie, slovacii au cerut ieşirea din comunism, prin demonstraţii studenţeşti, urmând ca pe 18 noiembrie să facă acelaşi lucru şi studenţii cehi. Manifestaţia desfăşurată la Praga, la care au participat peste 15.000 de studenţi, s-a soldat cu circa 600 de răniţi. Astfel, 17 noiembrie reprezintă punctul de pornire al manifestaţiilor anticomuniste ale studenţilor din Praga, care au marcat începutul ''Revoluţiei de catifea'' din Cehoslovacia, potrivit site-ului Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), www.anosr.ro.
Ziua internaţională a studenţilor este marcată, în prezent, mai ales în ţări precum Grecia, Republica Cehă şi Slovacia. Revolta studenţilor politehnişti din Atena împotriva juntei militare greceşti din 1973 a atins apogeul în 17 noiembrie, când la primele ore ale dimineţii un tanc AMX 30 a dărâmat porţile blocate ale Politehnicii.
În prezent, Republica Cehă şi Slovacia marchează ziua de 17 noiembrie ca fiind "Ziua luptei pentru libertate şi democraţie".
"Un moment de cotitură în mişcarea pentru drepturile studenţilor a fost adoptarea de către Uniunea Europeană a Studenţilor a Cartei Drepturilor Studenţilor europeni, ca document de referinţă vis-a-vis de drepturile pe care le au toţi studenţii din Europa. Indiferent de istoria pe care o au studenţii din fiecare stat în parte, studenţii au rămas o forţă progresivă a societăţii, o elită intelectuală emergentă şi un factor de progres. Adesea, tentativele studenţilor de a aduce schimbare au fost înăbuşite de forţe reacţionare în locuri precum Piaţa Tiananmen în 1989 sau în Piaţa Universităţii în 1990", arată Asociaţia Studenţilor Chimişti a Universităţii din Bucureşti pe site-ul http://asc-ub.ro.
Potrivit site-ului citat, ANOSR doreşte să reînvie spiritul purtat de studenţii de atunci, să acorde importanţa cuvenită zilei de 17 noiembrie. "Nu e o zi oarecare, e o zi în care studentul a revoluţionat întreaga societate. Ca o subliniere a importanţei pe care o acordăm istoriei, în ziua de 17 noiembrie, în ţară vor fi organizate diferite manifestaţii de către organizaţii studenţeşti'', precizează Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)
Explicaţie foto : Ziua Internaţională a Studenţilor", organizată în 2016 de Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu"
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
2 mai - Ziua mondială a tonului (ONU)
Ziua mondială a tonului este marcată anual la data de 2 mai și a fost stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, prin Rezoluția 71/124 din 7 decembrie 2016. Rezoluția 71/124 din 7 decembrie 2016 invită toate statele membre ONU, organizațiile internaționale și regionale dar și societatea civilă să acționeze pentru creșterea gradului de conștientizare a
Barometrul statistic al lunii aprilie 2025
Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii economice în economiile în curs de dezvoltare din regiunea Europa și Asia Centrală, pentru România previzionând o creștere economică de 1,2% în 2025 și de 1,9% în 2026. Totodată, instituția financiară estimează că reducerea creșterii economiei mondiale va duce la scăderea prețurilor m
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Peste 400 de piese arheologice, incluzând un tezaur monetar medieval, vor putea fi văzute la expoziția expoziția itinerantă 'De la Potaissa la Turda. Abordări contemporane în arheologia urbană', la Muzeul de Istorie Turda, deschisă în perioada 30 aprilie-14 iunie 2025. Pe lângă artefactele reprezentative, expoz
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Situl arheologic de la Göbekli Tepe, Turcia
Situl arheologic de la Göbekli Tepe, situat în Munții Germuș din sud-estul Anatoliei, a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 2018, indică https://whc.unesco.org/. Situl prezintă structuri megalitice monumentale, rotunde-ovale și dreptunghiulare, ridicate de vână
1 Mai - Ziua internațională a muncii
Ziua internațională a muncii este o celebrare a muncitorilor, a clasei muncitoare, în general, și a luptei lor istorice în vederea obținerii unor drepturi sociale și economice, și este marcată în fiecare an la data de 1 mai, potrivit https://www.calendarpedia.com/. În multe al
CITATUL ZILEI
''Cale de mijloc între dușmani nu există'' - Herodot (Cugetări grecești, Colecția Cogito, Editura Albatros, 1981)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 mai
Ortodoxe Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie; Sf. Cuv. Isidora Greco-catolice Sf. pf. Ieremia; Sf. Iosif Muncitorul Romano-catolice Ss. Iosif Muncitorul; Ieremia, profet Sfântul Proroc Ieremia, unul dintre profeții mari a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 mai
Este a 121-a zi a anului 2025. Au mai rămas 244 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 06 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 08 h 25 m și apune la 00 h 19 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)
Săptămâna europeană 28-30 aprilie 2025
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 28-30 aprilie 2025: Consiliul a decis să prelungească măsurile restrictive ale UE împotriva celor responsabili de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova; În Balcanii de Vest, Muntenegru și Albania sunt cel mai
30 aprilie - Ziua cooperării civili-militari
iua cooperării civili-militari este este marcată anual, la 30 aprilie, aceasta fiind data la care, în anul 1997, a fost înființată, în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, prima structură CIMIC din Armata României, în cadrul Direcției Planificare Strategică și Control Armamente. CIMIC (cooperarea civili - militari) este un concept NAT
30 aprilie - Ziua Infanteriei Române
Ziua Infanteriei Române este sărbătorită la 30 aprilie, aceasta fiind data la care în anul 1830, a luat naștere Infanteria ca armă modernă a Principatelor Române, potrivit portalului www.rumaniamilitary.ro. Înființarea Infanteriei a fost posibilă după semnarea Tratatului de la
PERSONALITATEA ZILEI: Prințesa Beatrix, fosta regină a Țărilor de Jos (1980-2013)
La 30 aprilie 2013, regina Beatrix a abdicat, iar fiul său, Willem-Alexander, a fost încoronat rege, după 123 de ani în care tronul Țărilor de Jos a fost ocupat consecutiv de personalități feminine. Anunțul abdicării a fost făcut la 28 ianuarie 2013, cu câteva zile înainte de împlinirea vârstei de 75 de ani. Regina Beatrix și-a exprimat, c
Retrospectiva evenimentelor interne 28-30 aprilie 2025
Cele trei dezbateri prezidențiale, achiziționarea de către România a unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) - Patriot prin fonduri externe nerambursabile, ședința CSAT despre participarea României la Planul de Răspuns European - Readiness 2030, adoptarea moțiunii simple împotriva ministrului muncii reprezintă o parte dintre evenimentel
CITATUL ZILEI
''Bine-i când la a durerii școală te deprinzi să fii înțelept'' - Eschil (Cugetări grecești, Colecția Cogito, Editura Albatros, 1981)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 aprilie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu Greco-catolice Sf. ap. Iacob cel Mare, fratele Sf. ap. Ioan Romano-catolice Ss. Pius al V-lea, pp.; Iosif Cottolengo, pr.; Sofia, fc. m. Sfântul Apostol Iacob este pomenit în calendarul creștin ortodox