Criticul, istoricul literar, poetul şi traducătorul Vladimir Streinu (pseudonim al lui Nicolae Iordache) s-a născut la 23 mai 1902, în comuna Teiu, judeţul Argeş.

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1920-1924) cu o licenţă în filologie modernă, fiind studentul lui Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan etc. A susţinat teza de doctorat despre "Versul liber românesc" în 1947, la Iaşi. Lucrarea va fi tipărită două decenii mai târziu cu titlul "Versificaţia modernă", conform site-ului mnlr.ro.

A devenit apoi redactor la revista "Sburătorul", unde şi-a publicat bună parte a poeziilor sale (acestea vor apărea postum în volumul "Ritm imanent"- 1971). Tot în 1922 a scris primul articol critic pentru volumul "Pârgă" de V. Voiculescu (în revista "Muguri"), scrie "Dicţionarul general al literaturii române" (Editura Univers Enciclopedic, 2007).

Până în 1938, când a debutat editorial cu volumul "Pagini de critică literară. Marginalia. Eseuri", Vladimir Streinu a semnat articole în reviste, precum "Azi", "Facla", "Gândirea", "Preocupări literare", "Universul literar", "Viaţa literară" etc.

În intervalul 1924-1948, a fost profesor la Turnu Severin, Găeşti, Piteşti şi Bucureşti. În aceeaşi perioadă, a semnat nenumărate recenzii, care i-au consolidat notorietatea în epocă, fiind receptat ca veritabil critic de poezie şi de proză (chiar dacă nu în egală măsură), mai scrie site-ul mnlr.ro.

În ceea ce priveşte activitatea editorială şi de cercetare, a publicat în revista "Kalende" (1928-1929), alături de Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu şi Tudor Şoimaru (revistă cu o nouă serie în perioada 1943-1944), mai scrie site-ul mnlr.ro.

Imagine din Casa Memorialã Vladimir Streinu

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

A fost ales deputat în Camera Deputaţilor în 1932, pe listele Partidului Naţional Ţărănesc, conform volumului "Dicţionarul general al literaturii române".

În anii 1943-1944, i-au apărut studiile remarcabile din volumul "Clasicii noştri" (1943), o antologie a "Literaturii române contemporane" (1944), "Istoria literaturii române moderne" (1944) în colaborare cu T. Vianu şi Şerban Cioculescu, informează mnlr.ro.

În 1948 a fost înlăturat din învăţământ şi din mediul cultural şi transferat în sectorul muncilor necalificate. În 1955 a fost angajat ca cercetător ştiinţific principal la Institutul de Lingvistică al Academiei Române RPR. În septembrie 1959 a fosta arestat "pentru săvârşirea crimei de uneltire contra ordinii sociale" şi condamnat la şapte ani de închisoare, potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" şi site-ului mnlr.ro.

După doi ani de la ieşirea din închisoare (1964), G. Călinescu a fost cel care l-a reabilitat prin angajarea la Institutul de Istorie Literară şi Folclor.

A murit la 26 noiembrie 1970, în urma unei puternice afecţiuni pulmonare. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Ruxandra Bratu)

Explicaţie foto din deschidere: Imagine din Casa Memorialã Vladimir Streinu

Sursa: ghidulmuzeelor.cimec.ro