A murit fostul preşedinte al statului Mali, Amadou Toure (fişă biografică)
Fostul preşedinte al statului Mali, Amadou Toumani Toure, un general al cărui program de reforme democratice a fost salutat pe plan internaţional, a murit la 10 noiembrie 2020, la vârsta de 72 de ani, a anunţat marţi şeful său de cabinet, Seydou Cissouma, potrivit Reuters. Decesul său a survenit în Turcia, a declarat Cissouma pentru agenţia de presă britanică, fără a oferi alte detalii.
***
Amadou Toumani Touré, politician şi lider militar, preşedinte al Republicii Mali (interimar 1991-1992; 2002-2012), s-a născut la 4 noiembrie 1948 la Mopti, Sudan (azi în Mali), unde a urmat şcoala de bază.
Între 1966 şi 1969, s-a înscris la Şoala Gimnazială Badalabougou din Bamako pentru a deveni profesor, dar apoi s-a alăturat armatei intrând în Şcoala Interarme din Kati, în corpul paraşutiştilor. După mai multe stagii în URSS şi Franţa, a devenit comandant al comandourilor paraşutiste în 1984, potrivit http://malijet.com/
În martie 1991, după protestele populare a luat parte la lovitura de stat împotriva lui Moussa Traoré şi a preluat preşedinţia Comitetului de Tranziţie pentru Salvarea Poporului şi a servit ca şef de stat în timpul tranziţiei democratice. Amadou Toumani Touré a condus statul Mali în timpul perioadei de tranziţie (1991-1992). A organizat conferinţa naţională din iulie - august 1991, urmată de alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 1992. După aceste alegeri, el a predat puterea noului preşedinte ales Alpha Oumar Konaré, apoi a devenit cunoscut ca "soldat al democraţiei." potrivit http://malijet.com/, www.maliweb.net. şi www.bendigoadvertiser.com.
Touré a fondat şi a condus o fundaţie pentru copii.
În iunie 2001, a fost trimisul special al Secretarului General al ONU, Kofi Annan, în Republica Centrafricană, după o lovitură de stat eşuată împotriva lui Ange-Félix Patassé, iar în septembrie 2001 a solicitat şi a obţinut pensionarea anticipată din armată.
General în rezervă, a decis să intre în politică. A câştigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Mali, din 2002, cu 64,35 la sută din voturi, surclasându-l pe rivalul său politic, Souma la Cisse, candidatul Alianţei pentru Democraţie (ADEMA, de guvernământ), potrivit http://malijet.com/
În 2007, Amadou Toumani Touré a fost reales preşedinte cu majoritatea absolută a voturilor exprimate la scrutinul din 29 aprilie. A obţinut peste 71 % din voturi, pentru un ultim mandat de cinci ani, în timp ce principalul său rival, Ibrahim Bubacar Keita, nu a primit decât 18,6% din sufragii.
În martie 2012 a fost înlăturat printr-o lovitură de stat condusă de căpitanul Amadou Haya Sanogo. Puciştii au reproşat preşedintelui Touré incapacitatea de a gestiona criza generată de atacurile rebelilor şi slaba echipare a armatei, care pierdea teren în faţa acestora. Ulterior s-a aflat în exil în Senegal. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Ruxandra Bratu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,












