logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Parlamentare2020/Calendarul procesului electoral al alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020

Imagine din galeria Agerpres

Potrivit calendarului alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, campania electorală începe pe 6 noiembrie şi se încheie la 5 decembrie.
 
Alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor au loc la 6 decembrie 2020, conform Hotărârii de Guvern (HG) nr. 744/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.

Procesul electoral şi perioada electorală

Procesul electoral reprezintă totalitatea acţiunilor şi evenimentelor întreprinse de candidaţi, autorităţile centrale sau locale etc., în perioada electorală.

Perioada electorală este acea perioadă de timp cuprinsă între ziua aducerii la cunoştinţa publicului a datei alegerilor şi data publicării rezultatelor finale în Monitorul Oficial.

Conform calendarului alegerilor stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 745 din 3 septembrie 2020 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, perioada electorală aferentă alegerilor parlamentare din 2020 a început la 7 septembrie şi se va încheia după 6 decembrie,odată cu publicarea rezultatelor în Monitorul Oficial.

Perioada de precampanie (7 septembrie-6 noiembrie)

În perioada de precampanie au loc activităţi precum numerotarea circumscripţiilor electorale, desemnarea judecătorilor din Biroul Electoral Central, alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central şi a locţiitorului acestuia, strângerea semnăturilor, înregistrarea alianţelor electorale, depunerea candidaturilor etc.

 

Sediul Biroului Electoral Central; 20 octombrie 2020

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO



15 septembrie a fost termenul până la care partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi au putut depune la Biroul Electoral Central protocoalele de constituire a alianţelor electorale.

Alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate au putut să se înregistreze în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul la secţia de votare sau cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă până la 21 septembrie, conform calendarului electoral stabilit prin HG nr. 745/2020.

Depunerea de către competitorii electorali a listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţiile electorale din ţară a avut ca termen limită data de 22 octombrie.

Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile minorităţilor naţionale au putut depune semnele electorale la Biroul Electoral Central până la 27 octombrie.

Birourile electorale de circumscripţie au constatat rămânerea definitivă a candidaturilor pentru circumscripţiile electorale din ţară până la 2 noiembrie 2020.

Până la 6 noiembrie, Biroul Electoral Central trebuie să aducă la cunoştinţa publică semnele electorale, prin publicare pe pagina proprie de internet şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, mai scrie sursa citată.

Tot până la 6 noiembrie, primarii, cu ajutorul prefecţilor, aduc la cunoştinţa publică delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare, precum şi a sediilor acestora. De asemenea, până la data menţionată, primarii stabilesc şi asigură locurile speciale pentru afişajul electoral.

Campania electorală (6 noiembrie-5 decembrie)

Campania electorală începe în data de 6 noiembrie 2020, cu 30 de zile înainte de data alegerilor.

 

Buletine de vot folosite în cadrul alegerilor parlamentare 2016

Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES FOTO



Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. are sarcina de a trimite documentele necesare pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă către alegători până la 11 noiembrie.

Până la cel târziu 21 noiembrie, prefecţii trebuie să asigure imprimarea buletinelor de vot. Ministerului Afacerilor Interne îi revine sarcina de a confecţiona ştampilele cu menţiunea "VOTAT" până la 26 noiembrie 2020.

3 decembrie este data până la care primarii trebuie să întocmească şi să tipărească listele electorale permanente, în două exemplare. La 5 decembrie, ora 7.00, se încheie campania electorală, conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Preziua votării (5 decembrie)

În preziua votării, la 5 decembrie 2020, primarii predau către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare a următoarelor materiale necesare votării: buletinele de vot, în pachete sigilate; ştampilele electorale, listele electorale permanente, formularele pentru încheierea proceselor-verbale, precum şi alte tipizate şi materiale.

Tot la 5 decembrie, între orele 7.00 şi 21.00, se desfăşoară votarea în străinătate, potrivit Hotărârii nr. 787 din 24 septembrie 2020 privind modificarea şi completarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 745/2020.

Ziua votării (6 decembrie)

La 6 decembrie, ora 6.00, preşedinţii birourilor electorale ai secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri, verifică urnele de vot, listele electorale, buletinele de vot şi ştampilele electorale. De asemenea, preşedinţii birourilor electorale ai secţiei de votare au sarcina de a închide şi sigila urnele de vot prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare.

Procesul de votare începe la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00.

După încheierea votării, preşedinţii birourilor electorale ai secţiei de votare verifică starea sigiliilor de pe urnele de votare, sigilarea fantei urnelor de votare şi introducerea ştampilelor cu menţiunea "VOTAT" într-un plic care se sigilează prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare.

După ziua votului: atribuirea mandatelor şi publicarea rezultatelor în Monitorul Oficial

În cel mult 24 de ore de la încheierea votării, până la data de 7 decembrie 2020, ora 21.00, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare predau, prin proces verbal, către birourile electorale de circumscripţie dosarele, sigilate şi ştampilate, cuprinzând rezultatele votării în secţia de votare, însoţite de listele electorale utilizate la secţia de votare respective. Transportul se face cu pază militară.

 


Numărarea voturilor; 2 noiembrie 2014

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO



În cel mult 48 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 8 decembrie 2020, ora 24.00, competitorii electorali care au participat la alegeri pot formula cereri pentru anularea alegerilor dintr-o secţie de votare sau circumscripţie electorală în care au candidat. Biroul Electoral Central soluţionează cererile de anulare a alegerilor până la 10 decembrie 2020.

După primirea rezultatelor votării de la birourile electorale ale secţiilor de votare, birourile electorale de circumscripţie încheie, separat, pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, câte un proces-verbal cuprinzând totalizarea voturilor valabil exprimate pentru fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală şi candidat independent. Rezultatele sunt trimise către Biroul Electoral Central.

După primirea listei partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi a organizaţiilor minorităţilor naţionale care au întrunit pragul electoral şi a listei celor care nu au întrunit pragul electoral, birourile electorale de circumscripţie repartizează mandatele de parlamentar (etapa I) la nivelul circumscripţiei electorale.

Are loc stabilirea numărului de voturi valabil exprimate rămase neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, pe competitor electorali, precum şi a mandatelor ce nu au putut fi repartizate de biroul electoral de circumscripţie şi transmiterea acestor date la Biroul Electoral Central.

Biroul Electoral Central, după primirea proceselor verbale de la toate birourile electorale de circumscripţie, pune în practică etapa a II-a de repartizare a mandatelor de parlamentari, la nivel naţional. De asemenea, BEC transmite, mai departe, rezultatele către birourile electorale de circumscripţie.

În termen de cel mult 48 de ore de la primirea de la Biroul Electoral Central a comunicării referitoare la desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor repartizate centralizat la nivel naţional, birourile electorale de circumscripţie atribuie mandatele de deputat şi senator la nivelul fiecărei circumscripţii electorale.

În termen util, Biroul Electoral Central, aduce la cunoştinţa publică rezultatele alegerilor, prin publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan)

 

Explicație foto deschidere: Constantin Florin Mituleţu-Buică (stg.), preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, şi Bogdan Aurescu (dr.), ministrul Afacerilor Externe, susţin o conferinţă de presă pe tema organizării alegerilor parlamentare în străinătate, la sediul MAE; 2 octombrie 2020

Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 30-06-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Czeslaw Milosz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură

Czeslaw Milosz a fost un poet, romancier, traducător, critic și diplomat polonez - american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1980. (sursă: www.britannica.com) S-a născut pe 30 iunie 1911, în Seteiniai, Imperiul Rus (acum Lituania). A fost considerat un scriitor

Documentare 30-06-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 iunie

Ortodoxe Soborul Sf. 12 Apostoli; Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeț Greco-catolice Serbarea celor 12 Sf. Apostoli Romano-catolice Primii Sfinți Martiri din Roma Soborul Sfinților 12 Apostoli este prăznuit de Biserică în ziua de 30 iunie

Documentare 30-06-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 iunie

Este a 181-a zi a anului 2026. Au mai rămas 184 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 35 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 21 h 52 m și apune la 05 h 24 m. Lună Plină la 02 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 29-06-2026 19:20

29 iunie - Ziua internațională a Dunării

În fiecare an, pe 29 iunie, cele 14 țări din bazinul fluviului Dunărea - Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, România, R. Moldova și Ucraina - sărbătoresc împreună Ziua internațională a Dunării, o tradiție anuală lansată de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunăr

Documentare 29-06-2026 09:00

29 iunie - Ziua internațională a tropicelor (ONU)

Ziua internațională a tropicelor celebrează diversitatea extraordinară a regiunii tropicale, evidențiind în același timp provocările și oportunitățile unice cu care se confruntă națiunile din regiunea tropicală. Aceasta oferă o oportunitate de a evalua progresele înregistrate în zonele tropicale, de a împărtăși povești și expertiză tropicală și de a r

Documentare 29-06-2026 08:30

29 iunie - Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România

Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România este marcată anual, pe 29 iunie, de Administrația Națională a Penitenciarelor, aflată sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar, conform https://anp.gov.ro/. Conform prevederilor celor două protocoale din 1993 (art.15) și 1997 (art.10) semnate î

Documentare 29-06-2026 08:00

CSAT pe tema Summitului NATO de la Ankara sau misiunile în afara țării pentru 2027 (29 iunie)

Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 29 iunie 2026, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, conform unui anunț al Administrației prezidențială din 26 iunie. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la: * obiectivele României la Summ

Documentare 29-06-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 29 iunie

Ortodoxe Sf. Ap. Petru și Pavel Greco-catolice Sfinții Măriți și Întrutot Lăudați Apostoli Petru și Pavel Romano-catolice SS. Petru și Paul, ap. Sf. Emma Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți împreună de Biserică în ziua de

Documentare 29-06-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 iunie

Este a 180-a zi a anului 2026. Au mai rămas 185 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 21 h 12 m și apune la 04 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 28-06-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 28 iunie

Ortodoxe Aducerea moaștelor Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan Duminica a 4-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 4-a după Rusalii. Aducerea la Roma a moaștelor Sf. Doctori fără plată, Cir și Ioan Romano-catolice Duminica a 13-a de peste an Sf. Iri

Documentare 28-06-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 iunie

Este a 179-a zi a anului 2026. Au mai rămas 186 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 20 h 23 m și apune la 03 h 39 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 27-06-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Bud Spencer

Actorul Bud Spencer este faimos atât pentru rolul inspectorului Rizzo, supranumit Piedone, cât și pentru filmele de acțiune, western spaghetti și comedie în care a jucat alături de Terence Hill. Bud Spencer, pe numele real Carlo Pedersoli, s-a născut la 31 octombrie 1929, în Napoli, Italia, potrivit

Documentare 27-06-2026 09:00

27 iunie - Ziua întreprinderilor micro, mici și mijlocii (ONU)

La 27 iunie 2026, Organizația Națiunilor Unite celebrează a zecea ediție a Zilei internaționale a întreprinderilor micro, mici și mijlocii. Instituită în 2017, conform Rezoluției 71/279 adoptată de Adunarea Generală a ONU la 6 aprilie, această zi recunoaște rolul fundamental al IMM-urilor în crearea de locuri de muncă, stimularea inovației și promovarea dez

Documentare 27-06-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 iunie

Ortodoxe Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiță Ioana Greco-catolice Sf. cuv. Samson, primitorul de străini Romano-catolice Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv. Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini, este pomeni

Documentare 27-06-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 iunie

Este a 178-a zi a anului 2026. Au mai rămas 187 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 33 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 19 h 26 m și apune la 03 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)