Analiza cazurilor de COVID-19 în România până la 25 octombrie 2020 (CNSCBT)
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 27 octombrie 2020, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 19-25 octombrie 2020. Astfel, până la 25 octombrie 2020, 95,7% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 82,2% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 59,9% dintre acestea erau întâlnite la bărbaţi, se arată în raportul publicat pe site-ul www.cnscbt.ro.
Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe
În săptămâna 19-25 octombrie, 35,8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în municipiul Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Iaşi şi Mureş. De asemenea, 31% din totalul deceselor au fost înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Arad, Bacău, Prahova şi Sibiu.

Sursa foto: cnscbt.ro
Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate
Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi în intervalul 19-25 octombrie, categoriilor 40-49 ani (aproximativ 23%), 50-59 ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 ani şi 60-69 ani erau asociate, până la 25 octombrie 2020, cu procente apropiate de infectare (aproximativ 14%, respectiv 13% din cazuri). Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân 0-9 ani (cca 2,5%), 10-19 ani (cca 3,5 %), peste 80 de ani (cca 5,5%), 70-79 ani (7,5%), 20-29 ani (cca 8%).
Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79 şi 60-69 de ani, cele mai afectate
Analiza deceselor până la 25 octombrie 2020 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, 60-69 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: aproape 31% (70-79 ani), cca 27% (60-69 ani) şi 25% (peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de aproximativ 12%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate semnificativ mai mic (cca 4%). Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (cca 1%) şi 30-39 de ani (cca 2%) erau, la 25 octombrie, sub 5%.

Sursa foto: cnscbt.ro
Caracteristicile cazurilor confirmate: procentul de persoane vindecate era de 71,4% la 25 octombrie 2020
Dintre cele 212.492 cazuri analizate până la 25 octombrie, 46,5% (98.750 persoane) erau de sex masculin, 1,5% erau cazuri de import (3.098), iar 2,8% (5.941) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate era de 151.811 (71,4%). Cu o săptămână în urmă, numărul de persoane vindecate era de 132.082 (72,2%).
Caracteristicile deceselor: vârsta medie a deceselor - 70 de ani
Până la 25 octombrie 2020, din totalul deceselor analizate (6.470), vârsta medie a persoanelor decedate era de 70 de ani, 59,9% (3.873 persoane) fiind de sex masculin. O mare parte dintre persoanele decedate avea cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (69,6%), diabet (34,1%), afecţiuni neurologice (22,8%), afecţiuni renale (19,1%), obezitate (19,3%), afecţiuni pulmonare (13,8%), neoplasm (12,2%), altele (18,4%), relevă Raportul CNSCBT.
Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex
În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 23% la femei şi 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (20% la femei şi circa 19% la bărbaţi). Evoluţia pe criterii de vârstă şi sex nu a cunoscut modificări semnificative de la începutul epidemiei în ţara noastră.

Sursa foto: cnscbt.ro
Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex: 60-69 de ani, categoria cea mai afectată
Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, cele mai multe decese la femei erau asociate, până la data amintită, cu grupele de vârstă 60-69 ani (cca 34%), 70-79 (aproximativ 31%) şi peste 80 de ani (aproximativ 30%). Se observă, astfel, la femei, faţă de săptămâna trecută, o creştere a procentului aferent categoriei de vârstă 60-69 de la 25% la 34%. La bărbaţi, categoriile de vârstă cele mai afectate de decese erau 70-79 de ani (30%) şi 60-69 ani (cca 28%); grupa de vârstă peste 80 de ani era afectată în proporţie de aproximativ 23%, până la 25 octombrie 2020, conform www.cnscbt.ro.
***
Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 25 octombrie 2020 cu privire la ponderea cazurilor şi a deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Analiza a fost realizată în baza a 212.492 cazuri confirmate şi 6.470 decese, conform sursei citate. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Doina Lecea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
30 iunie - Ziua internațională a parlamentarismului (ONU)
Ziua internațională a parlamentarismului este marcată anual, la 30 iunie, în această zi fiind fondată, în 1989, Uniunea Interparlamentară (UIP). Tema zilei în acest an este 'Bring human rights into focus', potrivit https://www.ipu.org/. Tema din 2026 dorește să sublinieze că drepturil
PERSONALITATEA ZILEI: Czeslaw Milosz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură
Czeslaw Milosz a fost un poet, romancier, traducător, critic și diplomat polonez - american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1980. (sursă: www.britannica.com) S-a născut pe 30 iunie 1911, în Seteiniai, Imperiul Rus (acum Lituania). A fost considerat un scriitor
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 iunie
Ortodoxe Soborul Sf. 12 Apostoli; Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeț Greco-catolice Serbarea celor 12 Sf. Apostoli Romano-catolice Primii Sfinți Martiri din Roma Soborul Sfinților 12 Apostoli este prăznuit de Biserică în ziua de 30 iunie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 iunie
Este a 181-a zi a anului 2026. Au mai rămas 184 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 35 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 21 h 52 m și apune la 05 h 24 m. Lună Plină la 02 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
29 iunie - Ziua internațională a Dunării
În fiecare an, pe 29 iunie, cele 14 țări din bazinul fluviului Dunărea - Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Serbia, Muntenegru, România, R. Moldova și Ucraina - sărbătoresc împreună Ziua internațională a Dunării, o tradiție anuală lansată de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunăr
29 iunie - Ziua internațională a tropicelor (ONU)
Ziua internațională a tropicelor celebrează diversitatea extraordinară a regiunii tropicale, evidențiind în același timp provocările și oportunitățile unice cu care se confruntă națiunile din regiunea tropicală. Aceasta oferă o oportunitate de a evalua progresele înregistrate în zonele tropicale, de a împărtăși povești și expertiză tropicală și de a r
29 iunie - Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România
Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România este marcată anual, pe 29 iunie, de Administrația Națională a Penitenciarelor, aflată sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar, conform https://anp.gov.ro/. Conform prevederilor celor două protocoale din 1993 (art.15) și 1997 (art.10) semnate î
CSAT pe tema Summitului NATO de la Ankara sau misiunile în afara țării pentru 2027 (29 iunie)
Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 29 iunie 2026, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, conform unui anunț al Administrației prezidențială din 26 iunie. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la: * obiectivele României la Summ
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 29 iunie
Ortodoxe Sf. Ap. Petru și Pavel Greco-catolice Sfinții Măriți și Întrutot Lăudați Apostoli Petru și Pavel Romano-catolice SS. Petru și Paul, ap. Sf. Emma Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți împreună de Biserică în ziua de
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 iunie
Este a 180-a zi a anului 2026. Au mai rămas 185 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 21 h 12 m și apune la 04 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 28 iunie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan Duminica a 4-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 4-a după Rusalii. Aducerea la Roma a moaștelor Sf. Doctori fără plată, Cir și Ioan Romano-catolice Duminica a 13-a de peste an Sf. Iri
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 iunie
Este a 179-a zi a anului 2026. Au mai rămas 186 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 20 h 23 m și apune la 03 h 39 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Bud Spencer
Actorul Bud Spencer este faimos atât pentru rolul inspectorului Rizzo, supranumit Piedone, cât și pentru filmele de acțiune, western spaghetti și comedie în care a jucat alături de Terence Hill. Bud Spencer, pe numele real Carlo Pedersoli, s-a născut la 31 octombrie 1929, în Napoli, Italia, potrivit
27 iunie - Ziua întreprinderilor micro, mici și mijlocii (ONU)
La 27 iunie 2026, Organizația Națiunilor Unite celebrează a zecea ediție a Zilei internaționale a întreprinderilor micro, mici și mijlocii. Instituită în 2017, conform Rezoluției 71/279 adoptată de Adunarea Generală a ONU la 6 aprilie, această zi recunoaște rolul fundamental al IMM-urilor în crearea de locuri de muncă, stimularea inovației și promovarea dez
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiță Ioana Greco-catolice Sf. cuv. Samson, primitorul de străini Romano-catolice Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv. Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini, este pomeni












