Săptămâna europeană 19-23 octombrie 2020
Miniştrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un consens asupra reformei noii Politici Agricole Comune. Parlamentul European a votat pentru introducerea unor reguli prin care operatorii să fie răspunzători pentru daunele produse de inteligenţa artificială de mare risc şi a cerut, printr-o altă rezoluţie, executivului comunitar să prezinte un act juridic pentru suspendarea timp de douăsprezece luni a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA. Comisia Europeană a lansat portalul online Access2Markets pentru a ajuta întreprinderile mici şi mijlocii să desfăşoare activităţi comerciale dincolo de graniţele UE şi a publicat noul raport privind starea naturii Europei. Acestea sunt câteva dintre temele care au vizat activitatea instituţiilor comunitare în perioada 19 - 23 octombrie 2020.
Consiliul Uniunii Europene
Miniştrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns, la 21 octombrie 2020, la un acord, asupra unei reforme a noii Politici Agricole Comune, destinată să ţină cont mai mult de provocările climatice şi asupra mediului înconjurător, indică AFP. Ministrul german al Agriculturii, Julia Kloeckner, a dat asigurări că a fost găsit un echilibru între îngrijorările privind sustenabilitatea, constrângerile ecologice şi securitatea alimentară. Orientările adoptate de statele membre vor face obiectul negocierilor cu Parlamentul European, în ideea ca acestea să intre în vigoare începând din luna ianuarie 2023.
Parlamentul European
Parlamentul European (PE) a cerut, printr-un vot exprimat cu largă majoritate, la 20 octombrie 2020, introducerea unor reguli prin care operatorii să fie răspunzători pentru daunele produse de inteligenţa artificială de mare risc, potrivit DPA. Iniţiativa cere stabilirea unui cadrul legal clar ce urmăreşte să descurajeze orice activitate potenţial periculoasă şi să îi protejeze pe cetăţeni. Parlamentul European a votat şi în favoarea unei iniţiative pentru un cadrul legal la nivelul UE care să stabilească standarde etice pentru inteligenţa artificială, robotică şi tehnologiile conexe. O a treia iniţiativă adoptată de legislativul comunitar cere Comisiei Europene să ţină cont de drepturile de proprietate intelectuală atunci când au legătură cu inteligenţa artificială.
Legislativul comunitar a adoptat, la 22 octombrie 2020, cu 376 voturi pentru, 269 împotrivă şi 43 abţineri o rezoluţie prin care îndeamnă Comisia Europeană să prezinte un act juridic ce prevede suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA, potrivit aşa-numitului mecanism de reciprocitate, conform unui comunicat al PE. Potrivit legislaţiei comunitare, când o ţară terţă nu elimină obligativitatea vizelor în termen de 24 luni de la data notificării oficiale a unei situaţii de lipsă de reciprocitate, Comisia trebuie să adopte un act juridic de suspendare a exonerării cetăţenilor săi de obligaţia de a deţine viză pentru o perioadă de 12 luni. Parlamentul a solicitat deja acest lucru Comisiei, într-o rezoluţie, în martie 2017. Cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români sunt în continuare obligaţi să deţină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toţi ceilalţi cetăţeni ai UE sunt exoneraţi de această obligaţie pentru şederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca şi cetăţenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană.
Comisia Europeană
Comisia Europeană a lansat, la 19 octombrie 2020, portalul online Access2Markets pentru a ajuta întreprinderile mici şi mijlocii să desfăşoare activităţi comerciale dincolo de graniţele UE, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. Noul portal vine ca răspuns la solicitările părţilor interesate pentru a le explica mai bine acordurile comerciale şi pentru a ajuta companiile să se asigure că produsele lor sunt eligibile pentru reduceri de taxe. Acest portal este util atât companiilor care deja desfăşoară activităţi comerciale internaţionale, cât şi acelora care acum încep să exploreze oportunităţi de pe pieţe străine.
Comisia Europeană a publicat, la 19 octombrie 2020, noul raport privind starea naturii, care subliniază persistenţa presiunilor asupra naturii Europei. ''Peste 80% dintre habitatele protejate se află într-o stare inadecvată, iar în această situaţie trebuie să punem de urgenţă în practică angajamentele asumate în cadrul noii Strategii a Uniunii Europene privind biodiversitatea pentru a inversa acest declin'', a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius. Declinul habitatelor şi al speciilor protejate continuă încă, fiind cauzat în principal de agricultura intensivă, de urbanizare, de activităţile forestiere nesustenabile şi de modificările aduse habitatelor de apă dulce. Habitatele sunt afectate şi de poluarea aerului, a apei şi a solului, precum şi de schimbările climatice, de exploatarea excesivă a animalelor prin recoltarea ilegală şi activităţi de vânătoare şi de pescuit nesustenabile, potrivit raportului.
Comisia Europeană a anunţat, la 20 octombrie 2020, că a demarat proceduri de infringement împotriva Ciprului şi Maltei, prin trimiterea unor scrisori de punere în întârziere, cu privire la programele lor de acordare a cetăţeniei pentru investitori, programe denumite şi "paşapoarte de aur", conform unui comunicat al executivului comunitar, potrivit Reuters. Comisia a motivat decizia de a demara procedura de infringement pentru că cele două state membre au acordat naţionalitatea, şi în consecinţă cetăţenia UE, în schimbul unor plăţi sau investiţi pre-determinate fără o legătură adevărată cu ţara respectivă. "Guvernele cipriot şi maltez au la dispoziţie două luni pentru a răspunde la aceste scrisori de punere în întârziere", a informat Comisia, adăugând că situaţia ar putea escalada dacă cele două ţări nu oferă răspunsuri satisfăcătoare sau nu îşi modifică legislaţia.
Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică a publicat, la 20 octombrie 2020, raportul său anual, care sintetizează principalele ameninţări cibernetice pe care le-a identificat între 2019 şi 2020, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Atacurile sunt în continuă creştere, devenind din ce în ce mai sofisticate, precis direcţionate, răspândite şi adesea nedepistate, iar în majoritatea cazurilor motivaţia este de natură financiară. Se înregistrează o creştere a phishingului, a mesajelor de tip spam şi a atacurilor cu ţintă precisă pe platformele de comunicare socială. Pe durata pandemiei de coronavirus, a fost pusă la încercare securitatea cibernetică a serviciilor de sănătate, în timp ce adoptarea unor noi regimuri de muncă şi de învăţământ la distanţă, de comunicare interpersonală şi de teleconferinţă au modificat spaţiul cibernetic.
Eurostat
Deficitul guvernamental ajustat sezonier a explodat în trimestrul al doilea, atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, atingând cea mai ridicată valoare de la debutul publicării datelor statistice în 2002, ca urmare a introducerii măsurilor de izolare pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus, potrivit cifrelor publicate, la 22 octombrie 2020, de Oficiul European de Statistică. În zona euro, deficitul guvernamental a crescut de la 2,5% din PIB în primul trimestru al acestui an, până la 11,6% din PIB în trimestrul al doilea, în timp ce în Uniunea Europeană deficitul guvernamental a urcat de la 2,6% din PIB până la 11,4% din PIB.AGERPRES/(Documentare - Liviu-Ioan Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin













