10 octombrie - Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti
La 10 octombrie, anual, începând din 2017, este sărbătorită Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, instituită prin Legea 168/2017.
Proiectul legislativ a fost iniţiat de un grup de parlamentari PSD şi ALDE, potrivit cărora, prin instituirea acestei zile se doreşte încurajarea producţiei agricole naţionale pentru consumatorii români, precum şi pentru cei ce deţin spaţii de vânzare (comercianţi), producătorul urmând să prezinte, cu prilejul acestei zile, produse autohtone de calitate. De asemenea, se doreşte îmbunătăţirea statutului producătorului român în lanţul alimentar scurt şi încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone şi de produse tradiţionale, se arată în expunerea de motive, postată pe site-ul www.cdep.ro.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 2 mai 2017, în calitate de primă Cameră sesizată, şi de Camera Deputaţilor la 13 iunie 2017, aceasta având rol decizional. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 11 iulie 2017, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea datei de 10 octombrie ca Zi naţională a produselor agroalimentare româneşti, Legea 168/2017 fiind publicată în Monitorul Oficial la 13 iulie 2017.
.jpg)
Târg agroalimentar de produse româneşti organizat de Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti, Reşiţa, 10 octombrie 2017.
Foto: (c) PAULA NEAMŢU/AGERPRES FOTO
Potrivit prezentei legi, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti poate fi organizată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi de către persoane fizice şi juridice. Se pot organiza programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului. Totodată, în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor mai sus menţionate, autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri prin bugetele proprii, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
Articolul 2 al legii menţionează că "prin produs agroalimentar românesc se înţelege produsul obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România şi are inscripţionat pe etichetă drapelul României".
Prima ediţie a Zilei naţionale a produselor agroalimentare româneşti a fost organizată atât în Bucureşti cât şi ţară. În perioada 10-15 octombrie 2017, în parcul Herăstrău din Bucureşti, a avut loc evenimentul intitulat "Ziua Naţională a produselor tradiţionale româneşti", în organizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti. La târgul de produse agroalimentare româneşti au participat peste 100 de producători autohtoni din mai multe regiuni ale ţării.
.jpg)
Elevii Şcolii Generale nr. 8 participă la evenimentul de marcare a Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti, Sibiu, 10 octombrie 2018.
Foto: (c) ISABELA PĂULESCU/AGERPRES FOTO
La cea de-a doua ediţie din 2018, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti a avut loc în cadrul Târgului Bucureştilor, organizat de Primăria Capitalei prin Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti - CREART, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în Parcul Izvor. Evenimentul fost marcat în toată ţara prin organizarea de programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social şi ştiinţific, destinate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului, se arată pe site-ul www.madr.ro.
.jpg)
Ziua Porţilor Deschise, eveniment organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu ocazia Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti, Bucureşti, 9 octombrie 2019.
Foto: (c) ALEX TUDOR/AGERPRES FOTO
În 2019, printre evenimentele dedicate acestei zile, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a organizat "Zilele Porţilor Deschise", în perioada 9-11 octombrie 2019, dar şi un Forum al agricultorilor la Romexpo, în data de 9 octombrie. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, Irina Andreea Cristea; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
* Explicaţie foto din deschidere: Numeroşi producători locali participă la o expoziţie agroalimentară de produse româneşti, organizată de Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti, Târgu Mureş, 10 octombrie 2017.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin













