TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Răscoala'' (1966)
Filmul "Răscoala", regizat de Mircea Mureşan, este o ecranizare după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, scenariul fiind semnat de Petre Sălcudeanu, şi a avut premiera în 1966, potrivit site-ului cinemaraton.ro.
Acţiunea filmului începe în iarna anului 1907, în satul Amara. Acolo este moşia boierului Miron Iuga, care este confruntat cu exasperarea ţăranilor şi cu solicitarea lor de a obţine pământ. Miron Iuga respinge această cerere, împreună cu nora lui, Nadina. Ţăranii de pe moşia lui Iuga prind vestea răscoalelor ţărăneşti izbucnite în restul ţării, ceea ce le dă curaj. Liderul lor este Petre Petre, iar sub conducerea lui, ţăranii devastează conacul şi îl ucid pe boier. Represaliile nu întârzie însă, iar Petre Petre va fi împuşcat, scrie site-ul amintit în prezentarea filmului.
"Romanul lui Rebreanu păstrează şi pe ecran caracterul de frescă a lumii rurale româneşti din primul deceniu al veacului XX. O lume în care obsesia fundamentală este, ca şi în 'Ion', pământul, şi în care îi regăsim pe Petre Petre, ţăranul răsculat cu nume simbolic, emblemă a unei clase sociale, boierul latifundiar Miron Iuga sau arendaşul Platamonu. (...) Filmul lui Mircea Mureşan a rulat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes sub un alt nume: 'L'hiver en flammes' ", scrie site-ul tvr.ro.
Regizorul Mircea Mureşan i-a distribuit în rolurile principale pe Ilarion Ciobanu (Petre Petre), Matei Alexandru, Ion Besoiu, Ernest Maftei (Stan Marin), Constantin Codrescu (Baboleanu), Emil Botta (Anton nebunul), Amza Pellea (comandantul trupelor).

Sursa foto: icr.ro
"Grigore soseşte la moşia tatălui său de la Amara, însoţit de avocatul liberal Baloleanu, într-un climat tulbure de violenţă şi mânie abia stăvilite. În vreme ce la conac se sărbătoreşte Crăciunul, ţăranii cer pământ. Moşierul le răspunde cu arma, iar mulţimea îl ucide pe loc şi incendiază conacul. Baloleanu va conduce personal represiunea, uitând de liberalismul său", scria criticul Tudor Caranfil în volumul "Dicţionar universal de film" (2008), precizează tvr.ro.
Regizorul Mircea Mureşan spunea, în 1965, în revista "Contemporanul", că "Ilarion Ciobanu îl întruchipează pe Petre, matur şi sobru, deplin stăpân pe mijloacele sale, stăruitor în priviri, ponderat în mişcare, plămădit parcă din lut şi piatră", scrie site-ul cinemagia.ro.
Din distribuţie mai fac parte actorii: Nicolae Secăreanu, Adriana Bogdan (Adriana Nicolescu), Ana Felicia Chiriţă, George Aurelian, Gheorghe Trestian, Val Săndulescu, Sandu Sticlaru, Colea Răutu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Maria Angelescu, Valentin Valentineanu, Cristina Tacoi, Gheorghe Cozorici, Neamţu Ottonel, Constantin Rauţchi, Eugenia Bosînceanu, Draga Olteanu, Traian Stănescu, Hamdi Cerchez, Val Plătăreanu, Iulian Necşulescu.

Sursa foto: cinemagia.ro
Pelicula "Răscoala" a obţinut premiul "Opera Prima" la Festivalul internaţional al filmului de la Cannes - 1966; Premiile pentru regie, pentru muzică şi pentru interpretare masculină (Ilarion Ciobanu) la Festivalul naţional al filmului de la Mamaia - 1966, precizează cinemaraton.ro.
"Întâmplările filmului se desfăşoară în timpul răzvrătirilor sociale din 1907. Mii de ţărani au atacat marile proprietăţi ale aristocraţiei locale cu o furie nemaivăzută până atunci. Răzvrătirea lor a fost înfrântă însă de armată, nevoită să execute ordinele ierarhice nelipsite de cruzime. Regizorul construieşte o adevărată frescă cinematografică, cu zeci de personaje, bine individualizate, atât caracterologic, cât şi social", scrie site-ul icr.ro în descrierea filmului.
Şerban Cioculescu scria, în revista "Cinema": "Răscoala mi se pare un film excelentisim. Totul converge către catastrofă, până şi hora în ritm îndrăcit, la care joacă apăsat oameni de toate vârstele, ca în ajun de sfârşit al lumii", mai aminteşte icr.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: icr.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I












