Sânzienele sau Drăgaica reprezintă una dintre cele mai îndrăgite serbări câmpeneşti, fiind prilejuită de solstiţiul de vară şi marcând, totodată, mijlocul verii agrare. Pentru că are loc la 24 iunie, respectiv la trei zile după solstiţiul de vară, mai poartă şi numele Cap de vară.

Fiind asociate, în calendarul creştin ortodox, sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar, potrivit site-ului crestinortodox.ro. Sărbătoarea este una a iubirii şi a fertilităţii, dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar pe câmpuri în noaptea de 23 spre 24 iunie. Potrivit credinţei populare, în această noapte, cerurile se deschid, iar Sânzienele încep să cânte şi să danseze în cete (de obicei în număr impar). Noaptea este magică, lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană şi pentru aceasta se fac practici de pomenire a morţilor numite Moşii de Sânziene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir.

Considerate a fi nişte femei frumoase, Sânzienele înzestrează plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor, apără semănăturile de grindină şi de vijelii. Ele sunt zâne bune, dar, atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni şi forţe distructive.

Denumirea sărbătorii provine, cel mai probabil, de la zeiţa silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. În mitologia românească, sunt cunoscute şi sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domniţe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului şi încă multe altele, în funcţie de regiune. În limbaj popular, serbarea Sânzienelor sau a Drăgaicelor este denumită şi "Amuţitul Cucului", pasăre migratoare care reprezintă cel mai cunoscut reper pentru scurgerea anuală a timpului, notează etnologul Ion Ghinoiu, în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (Ed. Elion, 2002). De îndată ce soseşte pe plaiurile româneşti, începe a cânta, vestind, la finalul lunii martie, echinocţiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea. Este celebrat, în calendarul popular, la 25 martie, prin Ziua Cucului, zi în care creştinii prăznuiesc Buna Vestire sau Blagoveştenia. După trei luni de cântat, se opreşte brusc, la sfârşitul lunii iunie, în perioada solstiţiului de vară, moment ce marchează cea mai lungă zi a anului.

Sânziana este o plantă erbacee frumos mirositoare, care creşte prin fâneţe sau livezi, fiind cunoscută sub două denumiri zonale: ''sânziană'', în Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramureş, nordul Moldovei, şi ''drăgaică'', în Dobrogea, centrul şi sudul Moldovei, Muntenia. În credinţa populară, această floare are nenumărate proprietăţi magice. Din flori de sânziene şi din spice de grâu, fetele tinere împletesc cununi, pe care le poartă pe cap în ceremonialul numit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeiţa agrară. Cununile sunt păstrate până în anul următor, agăţate la uşa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porţilor, la pietrele de hotar şi pe crucile mormintelor, cu semnificaţia de a apăra oamenii, animalele şi recolta de stihiile naturii, sau pot fi aruncate pe casă sau pe şură, prevestind, astfel, cât de bun va fi anul care va urma. De asemenea, fetele obişnuiau să strângă flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinaintea sărbătorii, pentru a-şi visa ursitul.

Practicile şi obiceiurile populare prilejuite de această sărbătoare fac referire la fertilitate, sănătate şi dragoste. Drăgaica, zeiţă agrară ce protejează lanurile de grâu şi femeile măritate, este invocată de fecioare la vremea căsătoriei şi de neveste cu copii în braţe, în timpul dansului ei nupţial, Jocul Drăgaicei, un alai format din zâne fecioare şi din fete frumoase. În unele zone, în această zi se alege Drăgaica, cea mai cuminte, cea mai frumoasă şi cea mai bună la inimă dintr-un grup de şapte fete, potrivit calendarulortodox.ro. După ce este aleasă, fata este împodobită cu spice de grâu şi, alături de restul fetelor, îmbrăcate în alb, porneşte prin sat. La fiecare răscruce de drumuri, fetele fac o horă şi cântă voioase. Tot de Sânziene au loc şi renumitele bâlciuri sau iarmaroace, un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.

După Jocul Drăgaicei, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: lungimea zilelor începe să scadă şi să crească cea a nopţilor, se usucă rădăcina grâului odată cu coacerea bobului în spic, florile îşi pierd din miros, iar cucul încetează să mai cânte. Este însă perioada la care holdele de grâu sunt în pârg, înainte de recoltat, aici avându-şi originea şi semnificaţiile legate de fertilitate, printr-un transfer al fertilităţii în dublu sens, vegetal şi uman. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Irina Giurgiu)