Marcată pentru prima dată în 2020, pe 21 iunie, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului ("The International Day of the Celebration of the Solstice") va fi celebrată în fiecare an la nivel mondial, pentru a informa populaţia despre evenimentele astronomice solstiţiu şi echinocţiu, ambele câte două în fiecare an, şi despre semnificaţia lor pentru numeroase religii şi culturi etnice.

Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului a fost proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 iunie 2019 prin Rezoluţia A/RES/73/300. Având în vedere faptul că aceste evenimentele astronomice simbolizează în cultura umană fertilitatea pământului, sistemele de producţie agricolă şi alimentară, moştenirea culturală şi tradiţiile milenare ale umanităţii, Adunarea Generală a ONU susţine că celebrarea acestor evenimente este o îngemănare a patrimoniului cultural şi a tradiţiilor existente de secole şi va juca un rol semnificativ în consolidarea legăturilor dintre popoare pe baza respectului reciproc şi a idealuri de pace şi bună vecinătate, potrivit www.un.org/en/observances/solstice-day.

În comunităţile umane, în prezent din ce în ce mai diverse, este esenţial să se asigure o interacţiune armonioasă între oameni şi grupuri cu identităţi culturale diferite şi dinamice, precum şi dorinţa acestora de a trăi împreună. În acest sens, diversitatea culturală, care reprezintă moştenirea comună a umanităţii, trebuie recunoscută şi susţinută în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare, se menţionează pe site-ul ONU dedicat acestei zile.

Cultura este ansamblul caracteristicilor spirituale, materiale, intelectuale şi emoţionale distinctive ale unei societăţii sau ale unui grup social şi cuprinde, pe lângă artă şi literatură, stiluri de viaţă, moduri de a trăi împreună, sisteme de valori, tradiţii şi credinţe. Astfel, cultura se află în centrul dezbaterilor contemporane despre identitate, coeziune socială şi dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere, potrivit sursei citate.

Solstiţiile şi echinocţiile se produc atunci când Soarele ocupă aparent o anumită poziţie pe cer. După cum este cunoscut, mişcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mişcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor şi nopţilor la diferite momente ale anului, datorită poziţiei aproximativ fixe în spaţiu a axei de rotaţie a Pământului, precum şi a înclinării sale faţă de planul orbitei acestuia.

Oamenii au observat că, an de an, că solstiţiile şi echinocţiile sunt două fenomene astronomice stabile, indispensabile pentru calculul oricărui calendar, în delimitarea anotimpurilor. Denumirea de solstiţiu din latinescul "solstitium" înseamnă "soare nemişcat" şi se produc două astfel de fenomene anual: în jurul datei de 21 iunie (cunoscut în mod obişnuit ca "solstiţiul de vară", prima zi de vară şi cea mai lungă zi a anului) şi 21 decembrie (cunoscut în mod obişnuit ca "solstiţiul de iarnă", prima zi de iarnă şi cea mai scurtă zi, iluminată de Soare, a anului). Pe de altă parte, un echinocţiu - derivat din latinescul aequinoctium, de la aequus (egal) şi nox (noaptea) - este de obicei considerat ca momentul în care Soarele se află deasupra Ecuatorului, iar acest fenomen apare de două ori în fiecare an: în jurul datei de 20 martie (denumit "echinocţiul de primăvară", deoarece marchează începutul primăverii în majoritatea culturilor) şi 23 septembrie (numit "echinocţiul de toamnă", marcând începutul toamnei).

Prin urmare, multe culturi celebrează solstiţiile, echinocţiile uneori împreună cu alte evenimente apropiate datelor la care au loc acestea, dând naştere unor sărbători diferite, care apar în jurul acestor evenimente. Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii. În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.

Manifestare dedicată Nopţii Sânzienelor, organizată de Asociaţia Culturală ”Patrimoniu pentru Viitor”, în grădina din strada Poligrafiei nr. 4, Bucureşti, 2018

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Din cele mai vechi timpuri, şi la români solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi de sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul a fost mutat pe 24 iunie - ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul. Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. În timp, Noaptea de Sânziene - cum este denumită în folclorul românesc - a devenit o serbare populară cu caracter tradiţional. Ea se desfăşoară diferit în funcţie de ţară şi chiar de regiune. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)