Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit.

După Înălțarea Domnului la ceruri, Preacurata Fecioară Maria, Maica Sa viețuia în Biserica creștină, bucurându-se pentru slava Fiului și Dumnezeului său. Se vedea încă din zilele vieții sale că avea să fie fericită de toate neamurile; pentru că Iisus Hristos fiind slăvit pretutindeni, era fericită și Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pământul celor vii.

Fiind plină de zile, Maica Domnului s-a apropiat de preaslăvita ei adormire; voia să iasă din trup și să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată și necontenită dumnezeiască dorință, ca să vadă preadulcea și preadorita față a Fiului său, Care șade în ceruri de-a dreapta Tatălui. Arzând către Dânsul mai mult decât serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinți.

Deci, viețuind în casa Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, ieșea adeseori la Muntele Măslinilor, de unde Fiul ei, Iisus Hristos Domnul, S-a înălțat la ceruri, și acolo își făcea rugăciunile sale. Odată, rugându-se ea cu căldură pentru a sa dezlegare din trup și trecerea mai iute către Hristos Dumnezeu, i-a stat înainte Sfântul Arhanghel Gavriil. Cu prealuminoasă față, Sfântul Gavriil i-a vestit ei mutarea, care avea să fie după trei zile.

Moartea cea trupească nu va stăpâni însă peste dânsa, i-a spus Arhanghelul Gavriil, precum n-a stăpânit nici cea sufletească; semnul ei de dănțuire asupra morții, va fi acesta: printr-un somn de puțină moarte adormind, dintr-acela se va deștepta ca dintr-un somn și, scuturând de la ochi stricăciunea mormântului, va vedea viața cea fără de moarte și slava, în lumina feței Domnului.

Binevestitorul i-a dat atunci un dar din rai, care era o stâlpare dintr-un copac de finic, strălucind cu multă lumină, ca ea să fie dusă înaintea patului, când preacinstitul și preacuratul ei trup va fi petrecut spre îngropare.

La început, Maica Domnului a spus aceasta Sfântului Ioan, fiul cel încredințat de Hristos, și i-a arătat stâlparea cea luminoasă, primită de la înger. După aceea au aflat de plecarea ei toate rudeniile de pretutindeni, precum și o mulțime de credincioși, care s-au strâns la casa Sfântului Ioan, împrejurul Maicii Domnului, cu multă plângere.

'Însă ea le poruncea să nu plângă, ci să se bucure pentru moartea ei că, stând mai aproape și înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind față către față pe Fiul și Dumnezeul Său și vorbind gură către gură, va putea cu mai multă înlesnire ca să se roage și să milostivească bunătatea Lui. Ea îi încredința pe cei ce plângeau că, după mutarea sa, nu-i va lăsa sărmani; dar nu numai pe aceia, ci pe toată lumea o va cerceta, o va privi și va ajuta celor din primejdii. Cu aceste cuvinte mângâietoare, pe care le grăia către cei ce stăteau de față și plângeau, ridica mâhnirea din inimile lor și le potolea tânguirea cea cu lacrimi'. (Viețile Sfinților)

În acel timp s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, și mulțime de nori a înconjurat casa; căci cu dumnezeiască poruncă, sfinții îngeri, luând pe Sfinții Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim și i-au pus înaintea ușilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

'Văzându-se unul pe altul, se bucurau și se întrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieșind la ei Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, i-a sărutat cu bucurie și cu lacrimi, spunându-le că s-a apropiat vremea ducerii de la cele pământești a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu'. (Viețile Sfinților)

În clipa în care Domnul Însuși S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt, îi zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sunt călcate de picioarele ei, ci să treacă cu îndrăzneală de la pământ spre cele cerești; pentru aceea o chema cu dragoste.

Atunci, a rostit ea cu bucurie: ' 'Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea'. Și iarăși a zis cuvântul ei cel vechi: 'Fie mie acum după cuvântul tău!' Deci, s-a culcat pe pat și, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei fețe a Domnului și a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dânsul și din bucurie duhovnicească, preasfântul său suflet l-a dat în mâinile Fiului său. Însă nicio durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce'. (Viețile Sfinților)

Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Mulțime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei și de venirea apostolilor.

De aici au dus-o în locașul cel mai sfânt din Ghetsimani. Iarăși și aici urmară sărutări, îmbrățișări și laude, sfinte cântări, multe rugăciuni și plânsete, râuri de lacrimi izvorâte din dor și pline de îndurerare. Și era de văzut ploaie de lacrimi vărsate râuri. Și astfel trupul cel preasfânt este așezat în preaslăvitul și preaminunatul mormânt. Și de aici, a treia zi, este ridicat în sălașurile cele cerești. (surse: vol. Viețile Sfinților; 'Al doilea Cuvânt de laudă al Sfântului Ioan Damaschinul la Adormirea Maicii Domnului' - https://doxologia.ro; 'Liturgica generală', Preot Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Basilica, 2015) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)