Ortodoxe

Sf. Gheorghe Pelerinul; Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec;
Sf. Mc. Miron preotul, Straton și Ciprian

Greco-catolice

Sf. m. Miron

Romano-catolice

Ss. Miron, pr. m.; Eusebiu, pp.; Beatrice, călug.

Sfântul Gheorghe Pelerinul (Moșul Gheorghe Lazăr) a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 5 octombrie 2017, cu zi de pomenire la 17 august.

S-a născut în comuna Șugag, județul Alba, în anul 1846. Când avea vârsta de 24 de ani, părinții l-au căsătorit și l-au lăsat moștenitor al averii lor. A trăit în familie aproape 20 de ani, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu cinci copii.

Gheorghe Lazăr ducea o viață creștinească aleasă împreună cu soția sa, Pelaghia, în muncă cinstită, în rugăciune, în post și milostenie. Îndeletnicirea lui era creșterea vitelor.

În anul 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului și a rămas în mănăstirile din pustiul Iordanului și al Sinaiului peste un an de zile. Apoi, un an și jumătate a stat la Muntele Athos. S-a întors în țară și a mai trăit câțiva ani în familie, și-a pus copiii în rânduială, iar în anul 1890 s-a retras pelerin spre mănăstirile Moldovei.

După ce se închină la toate sfintele lăcașuri, Moșul Gheorghe Lazăr se stabilește definitiv în orașul Piatra Neamț și se nevoiește ca un adevărat sihastru în clopotnița lui Ștefan cel Mare din mijlocul orașului timp de 26 ani, până la obștescul său sfârșit. Aici se ostenea singur, în post și rugăciune vară și iarnă, fără foc, fără pat, fără două haine, fără încălțăminte în picioare, trăind din darul lui Dumnezeu și din mila oamenilor.

În viața sa, credinciosul Gheorghe Lazăr a fost un om al rugăciunii. Cel mai mult citea Psaltirea, pe care o purta de mic cu sine și, păscând vitele părinților săi pe munte, citea mereu psalmii lui David, până i-a deprins pe de rost.

Spuneau ucenicii săi că Moșul Gheorghe a plecat închinător pe la mănăstiri și schituri. Îmbrăcat cu cojoc, desculț, cu capul descoperit, cu Psaltirea sub braț și cu toiagul în mână, mergea pe jos din sat în sat, din mănăstire în mănăstire, rostind rugăciunea lui Iisus și psalmii lui David.

Așa s-a nevoit bătrânul Gheorghe Lazăr trei ani de zile, străbătând Transilvania și Muntenia, rugându-se prin biserici și mănăstiri, ca un adevărat pelerin al Bisericii noastre Ortodoxe.

După mărturia ucenicilor săi, arhimandritul Mina Prodan și protosinghelul Damaschin Trofin din Mănăstirea Neamț, cea mai înaltă rugăciune a bătrânului era cea de noapte, pe care o făcea în biserică. Timp de peste 30 de ani nu a lipsit niciodată noaptea de la biserică. Intra la ora 11.00 înainte de miezul nopții și ieșea dimineața, între orele patru-cinci. Oriunde înnopta, în orașe, prin sate sau pe la mănăstiri, păstra cu sfințenie această rânduială. Aceasta era rugăciunea de foc a bătrânului Gheorghe Lazăr, pe care o săvârșea în taină, neștiut de oameni.

Pe lângă rugăciune și milostenie, Moșul Gheorghe Lazăr avea și o mare nevoință trupească. Vară și iarnă umbla desculț și descoperit, oricât de cald sau de ger ar fi fost. Iarna ieșeau aburi de pe creștetul său, iar zăpada și gheața i se topeau sub tălpi, încât toți se minunau de aceasta și slăveau pe Dumnezeu. Spuneau părinții care l-au cunoscut și bătrânii orașului că Moșul Gheorghe nu a fost niciodată bolnav.

Cunoscându-și sfârșitul, Moșul Gheorghe Lazăr s-a săvârșit cu pace în chilia lui, la 15 august 1916, și, petrecut de mii de credincioși, a fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț, îmbrăcat în cojocul său, cu Psaltirea și toiagul alături. În vara anului 1934, osemintele sale au fost așezate la Mănăstirea Văratec.


* Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec au fost canonizate în anul de 2025 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române alături de alte 15 femei cu viață sfântă.

Sfânta Cuvioasă Nazaria, născută în Transilvania, în prima jumătate a secolului al 18-lea, a ales viața monahală după moartea soțului și a celor doi copii. Formată duhovnicește sub îndrumarea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului și a Sfântului Paisie de la Neamț, a devenit, în 1788, prima stareță a Mănăstirii Văratec. În timpul stăreției sale a fost ridicată biserica de zid cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Născută la Iași, în anul 1758, Sfânta Cuvioasă Olimpiada a rămas văduvă la o vârstă tânără și, la îndemnul Sfântului Paisie de la Neamț, a ales viața monahală. Între anii 1781 și 1788 a pus bazele Mănăstirii Văratec, ridicând prima biserică și primele chilii, iar ulterior a fost stareță a așezământului.

Sfânta Cuvioasă Elisabeta, cunoscută ca Safta Brâncoveanu, s-a născut în anul 1776 într-o familie boierească din Iași. După moartea soțului său, marele ban Grigore Brâncoveanu, a întemeiat Așezămintele Brâncovenești din București, apoi s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde a primit tunderea în monahism.


* Sfântul Mucenic Miron a trăit în timpul împăratului Deciu (249-251). Era preot în cetatea Ahaiei și a fost ridicat din biserică în ziua de Crăciun. A fost torturat și silit să aducă jertfă la idoli.

S-a împotrivit și a fost supus la tot mai multe chinuri. A fost strujit cu unghii de fier și a fost ars. Când a fost aruncat într-un cuptor încins, a ieșit foc din cuptor și a ars 150 de păzitori, dintre cei care stăteau împrejur, iar Sfântul sta viu și nevătămat în mijlocul cuptorului, fiind păzit cu darul lui Hristos.

A fost omorât prin tăierea capului, în cetatea Cizic. (surse: 'Patericul Românesc' 1, Arhimandrit Ioanichie Balan; Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011; vol. Viețile Sfinților) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)