Ortodoxe
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat;
Sf. Cuv. Visarion (Sâmbăta morţilor - Moşii de vară)

Greco-catolice
Sf. cuv. Visarion Taumaturgul; Sf. cuv. Ilarion cel Nou. Pomenirea morţilor

Romano-catolice
Sf. Norbert, ep.


Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 6 iunie.

Părinţii săi erau evlavioşi şi iubitori de Dumnezeu (tatăl său, Petre Capadocianul, era pitarul împărătesc), astfel educaţia sa a inclus o bună cunoaştere a Sfintei Scripturi.

La vârsta de douăzeci de ani s-a închinoviat în mănăstirea lui Isihie, care era aproape de Bizanţ. De acolo a plecat în Mănăstirea Dalmaţilor, unde a primit schima cea mare şi s-a făcut ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul, care vieţuia în acest aşezământ.

A devenind apoi egumen al mănăstirii, păstorind obştea vreme de opt ani.

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou a suferit multe chinuri, fiind trimis în exil, în timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), pentru a renunţa la dreapta credinţă şi la cinstirea sfintelor icoane.

În vremea împărătesei Teodora, soţia împăratului Teofil (829-842), care a organizat un sinod ce a restabilit cultul icoanelor, Sfântul Ilarion a fost eliberat şi s-a reîntors la Mănăstirea Dalmaţilor.

Aici a vieţuit încă trei ani, după care a plecat în pace la Domnul.

Astăzi este pomenit şi Sfântul Cuvios Visarion, un mare părinte, care s-a născut şi a crescut în Egipt.

Din tinereţea sa a iubit pe Hristos. După o călătorie la Ierusalim, unde a cunoscut mulţi părinţi cu viaţă deosebită, s-a întors în Egipt şi folosindu-se de aceste întâlniri, cu sfatul duhovnicului său, Cuviosul Isidor Pelusiotul, a început viaţa cea aspră.

Împărţindu-şi săracilor şi mănăstirilor averea rămasă de la părinţi, s-a făcut monah. Şi, ducându-se într-un loc pustiu, trăia în mari nevoinţe.

Astfel, fiind în trup, se asemăna celor fără de trup. Postirea lui era fără de măsură, pentru că uneori nu mânca toată săptămâna, iar alteori petrecea fără de hrană şi fără de băutură patruzeci de zile.

"Toată viaţa acestui sfânt părinte era asemenea păsărilor ce zboară în aer, pentru că nimic nu a câştigat din cele pământeşti. Nu avea nici chilia sa, nici vreo adăpostire deosebită; ci, trecând din loc în loc, mergea ca un rătăcit prin pustie, prin surpături şi prin văi, neîngrijindu-se deloc de nevoile trupeşti, nici de hrană, nici de haine, având pe trup îmbrăcăminte numai o ruptură de haină, care îi acoperea trupul gol de tot. Ziua se ardea de zăduful soarelui, iar noaptea de frig. Rareori i se întâmpla vreodată să intre sub vreun acoperământ, ci astfel petrecea ca o pasăre prin munţi, iubind singurătatea; îşi ridica mintea spre Unul Dumnezeu şi îşi adâncea gândurile într-Însul. Totdeauna avea lacrimi în ochi şi adeseori scotea dese suspine din adâncul inimii, plângând şi tânguindu-se în toate zilele vieţii lui". (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)