Inginerul Mihai Corneliu Drăgănescu, iniţiator şi promotor al revoluţiei informatice în România, fondator şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei, preşedinte al Academiei Române (1990-1994), este cel care, în domeniul microelectronicii, a creat o nouă disciplină: electronica funcţională.

S-a născut la 6 octombrie 1929, la Făget, în judeţul Prahova. După studii liceale la Ploieşti, a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti în 1952, când şi-a luat licenţa în electronică. În 1957 a devenit doctor inginer, cu teza "Capacităţile tuburilor electronice şi dependenţa lor de condiţiile de funcţionare", iar 1974, a obţinut titlul de doctor docent, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A fost asistent, lector, conferenţiar şi profesor la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar între anii 1962-1966 a fost prodecan şi decan al acestei instituţii.

Din 1992, a fost profesor consultant la Universitatea Politehnica Bucureşti. A fost preşedinte al Comisiei pentru Metalurgie, Construcţii de Maşini, Electrotehnică şi Electronică din cadrul Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie (1965-1967), secretar permanent al Comisiei guvernamentale pentru dotarea cu tehnică de calcul şi automatizarea prelucrării datelor (1967-1971) potrivit sursei citate.

Între anii 1989-1990, a ocupat funcţia de viceprim-ministru al guvernului provizoriu format după Revoluţie şi condus de Petre Roman, iar în perioada 1994-1997 a fost ambasadorul României în Belgia.

A fost cercetător ştiinţific gradul I (din 1996) la Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială al Academiei Române, unde s-a ocupat de un program de cercetare referitor la modelarea structural-fenomenologică.

În domeniul activităţii educaţionale, Mihai Corneliu Drăgănescu a creat şi o şcoală românească de dispozitive electronice semiconductoare şi de microelectronică (1963-1990). A avut contribuţii în soluţionarea a numeroase probleme teoretice, printre care: influenţa sarcinii electrice spaţiale asupra capacităţilor dintre electrozii tuburilor electronice (1953-1960), circuitele electronice neliniare şi influenţa nelinearităţii capacităţii dispozitivelor electronice asupra oscilatorilor electronici (1956-1958), teoria tranzistorului la nivele mari de injecţie (1960-1962), efectele inductive la dispozitive semiconductoare (1961-1965), teoria diodei dielectrice (1964-1965). În domeniul microelectronicii, a creat o nouă disciplină originală: electronica funcţională (1978-1991).

Iniţiator şi promotor al revoluţiei informatice în ţara noastră, a conceput o nouă teorie a informaţiei pe baze structural-fenomenologice şi elemente conceptuale privind Societatea informatică în România (1970-2001). În calitate de lider al informaticii româneşti, a iniţiat construirea reţelei naţionale de centre teritoriale de calcul, introducerea informaticii în programa de învăţământ şi dezvoltarea industriei de software în ţara noastră. În domeniul filosofiei ştiinţei, a publicat lucrări în România, SUA şi Belgia şi a inventat conceptele de informaterie şi ortoenergie. A ţinut conferinţe şi comunicări în mari oraşe ale lumii: Atena, Berlin, Bruxelles, Budapesta, Moscova, Sankt Petersburg, Praga, Roma, Beijing, Tokyo, New Delhi.

Drăgănescu este considerat ca fiind un important pilon al renaşterii Academiei Române după 1990. A fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A primit premii şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale: Premiul Ministerului Educaţiei Naţionale pentru Cercetarea Ştiinţifică (1963), Ordinul "Meritul Ştiinţific" (1966), Ordinul "Steaua Republicii" (1971), Medalia "Centenar Mihai Eminescu" (1989), Premiul "Constantin Noica" (1996), Premiul Cenaclului România Cultural al Societăţii Române de Radiodifuziune (2000), Premiul Centrului Internaţional Biografic din Cambridge (1999), Medalia Mileniului III, conferită de Institutul Inginerilor Electrotehnişti şi Electronişti.

A fost distins cu ordinul "Comandor al Legiunii de Onoare" (Franţa, 1971), cu Diploma "Meritul Academic" (1999) şi Ordinul "Steaua României", în grad de comandor (2000).

Membru corespondent (1 mart. 1974) şi membru titular (22 ian. 1990) al Academiei Române; preşedinte al Academiei Române (2 febr. 1990-18 ian. 1994); fondator şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei (1992-1994 şi din 1998).

A murit la 29 mai 2010. AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Marina Bădulescu, editor online: Simona Aruştei)