Încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial a însemnat şi producerea unor transformări politice la nivelul continentului european şi pe scena relaţiilor internaţionale. Nevoia de securitate pentru evitarea producerii unui potenţial conflict a deschis calea negocierilor, desfăşurate incipient încă din timpul conflagraţiei, pentru instituirea unei organizaţii internaţionale care să menţină pacea şi securitatea internaţională. Instituirea în 1945 a Organizaţiei Naţiunilor Unite a reprezentat răspunsul comunităţii internaţionale pentru evitarea războiului şi apărarea păcii şi securităţii pe mapamond.

Influenţa sovietică în statele din centrul şi estul Europei a reprezentat o îngrijorare profundă pentru Statele Unite şi pentru Occident, făcându-se referire la prevederile Conferinţei de la Ialta unde liderul sovietic Iosif Stalin şi-a asumat permiterea desfăşurării de alegeri libere în statele în care Uniunea Sovietică exercita o anumită influenţă. Discursul lui Winston Churchill de la Fulton (Missouri), din 5 iulie 1946, anunţa germenii unui unei stări de tensiune care avea să cuprindă Europa şi să coboare o cortină peste continentul european. ''De la Szczecin în Marea Baltică la Trieste în Marea Adriatică, o cortină de fier a coborât peste continent. În spatele acelei linii se află toate capitalele vechilor state ale Europei Centrale şi de Est. Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia, toate aceste oraşe cunoscute şi populaţiile din jurul lor se află în ceea ce eu numesc sfera sovietică, şi toate sunt subiectul într-o formă sau alta, nu doar a influenţei sovietice dar într-o foarte mare, şi în unele cazuri, în creştere măsură a controlului din partea Moscovei. (...) Siguranţa lumii necesită o nouă unitate în Europa, de care nicio naţiune să nu fie înstrăinată'', potrivit www.nato.int.

Ajutorul american pentru Europa, oferit prin Doctrina Truman (martie 1947) şi Planul Marshall (iunie 1947), a reprezentat infuzia necesară pentru reconstruirea economică, politică şi de securitate a continentului european. Un număr de 16 state europene au adoptat Planul Marshall, până în septembrie 1947. În schimb, unele state din centrul şi estul Europei au respins această iniţiativă, respectiv Bulgaria, Iugoslavia şi România la 9 iulie 1947, Cehoslovacia, Polonia şi Ungaria la 10 iulie 1947, iar Albania şi Finlanda la 11 iulie 1947, conform lucrării ''România şi Tratatul de la Varşovia 1955-1958. Obedienţă şi Nesupunere'' (Laurenţiu Cristian Dumitru, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2009).

Pentru a răspunde Planului Marshall, Uniunea Sovietică a lansat, în 1949, iniţiativa denumită Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, care viza coordonarea politicilor economice ale ţărilor din cadrul blocului sovietic şi crearea unui sistem economic autonom.

La 4 aprilie 1949 avea loc ceremonia de semnare a Tratatului Organizaţiei Atlanticului de Nord, care oferea pentru prima dată garanţii de securitate statelor membre în faţa unui potenţial agresor din afara spaţiului euro-atlantic. Totodată, Tratatul angaja pentru prima dată Statele Unite ale Americii într-o alianţă colectivă defensivă cu Europa.

În aprilie 1953, preşedintele american Harry Truman promite liderului iugoslav Iosip Broz Tito ajutor american în eventualitatea unei agresiuni din partea Moscovei. Pentru a coagula un sistem de alianţe la nivel regional, în ianuarie 1953, Iugoslavia face un pas în acest sens încheind cu Turcia şi Grecia un tratat de prietenie şi cooperare militară, economică şi culturală, care anul următor se va transforma într-o alianţă. La 9 august 1954, la Bled, se încheie Tratatul de alianţă, cooperare politică şi asistenţă mutuală între Republica Populară Federativă Iugoslavia, Regatul Greciei şi republica Turcia cunoscut sub numele de Pactul Balcanic, având o valabilitate de 20 de ani. Părţile semnatare se angajau să nu folosească forţa în relaţiile internaţionale, să îşi acorde sprijin reciproc în cazul în care una din ele ar fi fost victima unei agresiuni şi să aibă consultări în cazul deteriorării situaţiei internaţionale. Acest demers regional indică proiecţia nevoii de securitate a statelor în faţa potenţialului pericol reprezentat de politica sovietică.

În perioada 1949-1950, Kremlinul a decis să îşi amplifice eforturile de concretizare a potenţialului militar şi să integreze armatele est-europene într-o structură de securitate colectivă. Uniunea Sovietică a cerut statelor aflate sub influenţa sa declanşarea unui proces de înarmare conform cu propria strategie politico-militară, indică volumul ''România şi Tratatul de la Varşovia 1955-1958. Obedienţă şi Nesupunere''. Ministerul sovietic al afacerilor externe a început demersurile consfătuirii cu statele comuniste din cadrul blocului socialist pentru crearea unei organizaţii de securitate colectivă. S-a discutat pe marginea acestui subiect şi cu prilejul Conferinţei ţărilor europene pentru asigurarea păcii şi securităţii din Europa din 29 noiembrie 1954 de la Moscova, găzduită de ministerul sovietic al afacerilor externe unde au fost prezenţi reprezentaţii partidelor comuniste.

La mijlocul lunii ianuarie 1955, în cadrul Ministerului sovietic al afacerilor externe a fost elaborat un proiect al Tratatului de apărare comună împotriva agresiunii între Uniunea Sovietică, Polonia, Cehoslovacia, R.D. Germană, Ungaria, România, Bulgaria şi Albania, care avea să constituie baza pentru viitorul Tratat de la Varşovia.

Timp de patru luni, au avut loc negocieri pentru pregătirea documentelor finale ce urmau a fi supuse spre dezbatere şi aprobare în cadrul conferinţei de la Varşovia.

În data de 4 martie 1955, proiectul Tratatului a fost trimis de către guvernul sovietic guvernelor statelor din blocul socialist. La 21 martie 1955, Ministerul sovietic al afacerilor externe a anunţat că în urma consultărilor desfăşurate între guvernele Uniunii Sovietice, Poloniei, Cehoslovaciei, R.D. Germane, Ungariei, României, Bulgariei şi Albaniei s-a convenit asupra principiilor pactului de asistenţă militară.

La 11-14 mai 1955, în Palatul Consiliului de Stat din Varşovia, a avut loc cea de-a doua Conferinţă a statelor europene pentru asigurarea păcii şi securităţii în Europa, la care au luat parte reprezentanţi ai Albaniei, Bulgariei, Cehoslovaciei, R.D. Germană, Poloniei, României, Ungariei şi Uniunii Sovietice. Semnarea Tratatului de Prietenie, Cooperare şi Asistenţă Mutuală cunoscut în istorie drept Pactul de la Varşovia a avut loc în ziua de sâmbătă, 14 mai 1955.

Prin adoptarea sa ca act juridic internaţional, au fost stabilite şi componentele ce vizează construirea şi funcţionarea unei alianţe politico-militare: membrii, organele de conducere politică şi militară, statutul, domeniul şi scopul alianţei.

România a ratificat Tratatul de la Varşovia la 30 mai 1955 şi a depus la 3 iunie 1955 instrumentul de ratificare la Varşovia, guvernului polonez care era depozitarul documentului. În 10 iunie 1955, ambasada Poloniei la Bucureşti a informat Ministerul român al afacerilor externe că Tratatul de la Varşovia a intrat în vigoare la data de 4 iunie 1955. Textul tratatului a fost redactat în limbile rusă, poloneză, cehă şi germană. Copii legalizate ale Tratatului au fost transmise de guvernul Poloniei tuturor celorlalte state semnatare.

În conţinutul Tratatului autorii documentului au inclus aspecte ce ţin de problematica asigurării securităţii statelor membre, a celor economice şi culturale. Articolul trei prevedea obligativitatea consultării între statele membre, în legătură cu asigurarea apărării comune, a menţinerii păcii şi securităţii, atunci când oricare dintre acestea considerau că se impune. Caracterul politico-militar al Tratatului de la Varşovia este relevat de articolul patru, care conferă substanţă mecanismelor de activare şi funcţionare a alianţei în caz de agresiune asupra unui stat sau asupra unui grup de state membre ale Tratatului de la Varşovia, indică volumul ''România şi Tratatul de la Varşovia 1955-1958. Obedienţă şi Nesupunere''.

Deopotrivă cu semnarea Tratatului de la Varşovia, a fost semnat şi un Protocol adiţional secret care prin cele opt articole ale sale reglementa problematica militară a alianţei nou înfiinţate.

Colapsul sistemului comunist din Europa a determinat dizolvarea oficială a Tratatului de la Varşovia, la Moscova, la 1 iulie 1991. AGERPRES/(Documentare - Liviu-Ioan Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Irina Giurgiu)

Sura foto: historytoday.com