''Lângă Ploieşti, de unde te va duce o bună şosea, se află pe şesul bogat, în vederea muncelelor împodobite, Schitul Ghighiu, căruia i se zice şi mănăstire, şi cu drept cuvânt. Frumoasa biserică e înconjurată de paşnice clădiri gospodăreşti, cu coperământul de şindrilă supţire, bine aşezată. În faţă e o curte de intrare, cu arbori bătrâni, înalţi. În fund, unde curge limpede un izvor al tămăduirii se înşiră pomii roditori şi via se mlădie pe haragi'', scria marele istoric Nicolae Iorga despre mănăstirea Ghighiu, lăcaş sfânt, cu hramul Izvorul Tămăduirii, în imediata apropiere a municipiului Ploieşti, potrivit site-ului oficial manastireaghighiu.ro.

Lăcaşul a fost ridicat în 1817, terenul reprezentând o donaţie de la Mariuţa Râfoveanca monahului Agapie, care era în căutarea unui loc pentru ridicarea unui schit.

Mănăstirea şi biserica s-au ridicat în timpul domniei voievodului Ioan C. Caragea, conform www.manastireaghighiu.ro.

Potrivit pisaniei aflate deasupra uşii de intrare în biserica mare, în 1858, arhimandritul Eftimie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Nifon, a dărâmat biserica ridicată în 1817, fiind prea mică, şi a început construirea bisericii mari cu acelaşi hram, care a fost definitivată în 1864 de noul stareţ - arhimandritul Antonie. Sfinţirea tot cu hramul Izvorul Tămăduirii s-a desfăşurat la 31 martie 1866, potrivit manastireaghighiu.ro.

Blocurile masive de piatră de râu alcătuiesc temelia actualei biserici a cărei structură este realizată din cărămidă.

Poartă caracteristicile stilului brâncovenesc într-o arhitectură aparte pe un plan triconc, cu pridvor închis, pronaos, naos şi altar. Pronaosul are formă de pătrat, naosul spaţios este dreptunghiular, iar turla este prevăzută cu opt ferestre, cilindrică la exterior şi la interior, sprijinindu-se pe o bază octogonală. Iniţial, biserica a avut trei turle, celelalte două, mai mici ca dimensiune, erau dispuse pe pronaos, dar s-au dărâmat la cutremurul din 1940, conform sursei citate.

Pictura în ulei este opera lui Gheorghe Tătărescu, având influenţa şcolii italiene, fiind restaurată în perioada octombrie 1989 - mai 1990.

Sfânta mănăstire a fost deopotrivă martor al unor evenimente consemnate drept grele încercări ale vremurilor. În timpul epidemiei de holeră din 1892, spaţiile dedicate gospodăriei mănăstirii au jucat un rol aparte în tratarea celor suferinzi. Ulterior, mai multe incendii au cuprins mănăstirea: 1906, 1909, 1922 (biblioteca mănăstirii a ars), 1945 şi 1946.

Distrugerile provocate de Primul Război Mondial au afectat şi Mănăstirea Ghighiu, forţele germane aflate în zonă au distrus chiliile, i-au alungat pe călugări şi au transformat lăcaşul sfânt în fabrică de conserve.

Patriarhul Iustinian Marina a transformat mănăstirea pentru călugări în mănăstire pentru maici şi a gestionat renovarea întregului ansamblu al mănăstirii între anii 1954-1958. În acelaşi interval de timp, s-au construit chiliile în stil brâncovenesc, acoperite cu ţiglă, potrivit portalului crestinortodox.ro.

Seismul din 4 martie 1977 a afectat biserica cea mare, fiind nevoie de lucrări serioase de consolidare şi de restaurarea picturii, lucrările desfăşurându-se până în august 1990, când a fost resfinţită, indică sursa citată anterior.

Pe proprietatea mănăstirii se află şi un agheasmatar şi o mică biserică ce are hramul ''Sfinţii Lazăr, Spiridon şi Haralambie'', construită în 1832-1833, potrivit site-ului crestinortodox.ro. Agheasmatarul este un loc special unde se află un izvor tămăduitor ce curge de câteva secole, şi unde, potrivit istoriei locului, Maica Domnului a poruncit logofătului Coresi să ridice mănăstire.

Biserica mică a fost sfinţită la 14 octombrie 1833. Aceasta a fost afectată de teribilele bombardamente din 1944 când rămân doar zidurile de la intrare pe care este pictat tabloul votiv şi altarul cu tâmpla, indică manastireaghighiu.ro. A fost restaurată complet şi repictată de un grup de monahi în coordonarea părintelui Sofian Boghiu, în timpul patriarhului Iustinian, între anii 1954-1958, potrivit surse citate anterior.

Sfânta Mănăstire Ghighiu este protejată prin lege, fiind monument istoric de arhitectură şi artă.

Lăcaşul sfânt găzduieşte icoana unicat Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, datând din secolul al XVI-lea. A fost dăruită mănăstirii de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, în data de 25 februarie 1958, conform manastireaghighiu.ro. Conform unei străvechi tradiţii athonite, la icoană sunt aşezate numeroase lănţişoare aurite în semn de profundă preţuire şi recunoştinţă pentru minunile săvârşite prin mila şi rugăciunile Sfintei Fecioare, conform crestinortodox.ro.

Fiecare persoană ce păşeşte în mănăstire are posibilitatea să vadă colecţia de artă religioasă, organizată în 1964 sub directa îndrumare a Maicii Stareţe Stavroforă Pelaghia Tudor, incluzând un real tezaur de tipărituri, icoane vechi şi alte valori ale patrimoniului cultural şi istoric. De-a lungul veacurilor, au fost păstrate de Mănăstire numeroase documente ce privesc istoria poporului român, unele dintre acestea se află depozitate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale. În 1904, marele istoric Nicolae Iorga avea să sintetizeze în cadrul unui catalog eforturile dedicate literaturii sfinte sub titlul ''Două biblioteci de mănăstiri - Ghighiu şi Argeş''.

Cu prilejul hramului aşezământului, de Izvorul Tămăduirii, curtea mănăstirii devine, de obicei, neîncăpătoare pentru credincioşii care vin să participe la procesiunea parcursă în genunchi pe aleea care duce la sfântul izvor pentru a-şi exprima astfel recunoştinţa pentru jertfa depusă de Mântuitorul Iisus Hristos. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: manastireaghighiu.ro