O PERSONALITATE PE ZI: Părintele egumen Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase a fost stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos şi unul dintre părinţi cei mai înduhovniciţi ai perioadei contemporane (https://basilica.ro).
S-a născut în anul 1914, în comuna Farcaşa, judeţul Neamţ. A intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Neamţ, unde a fost călugărit la data de 22 septembrie 1942.
De la Neamţ a fost trimis la Mănăstirea Antim din Bucureşti, pentru studii. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, urmând apoi şi cursuri de matematică şi filozofie. În anul 1947 a fost hirotonit ieromonah pe seama Catedralei Patriarhale şi apoi trimis profesor la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ, la Catedra de Omiletică, Catehetică şi Pedagogie.
"Părintele Petroniu Tănase face parte din panteonul de aur al monahismului românesc din secolul al XX-lea. (...) A fost tuns în monahism în 1942, 22 septembrie, dar, până atunci, a trecut prin multe ascultări. În 1937, a avut marea bucurie, dar şi copleşitoarea ascultare, de a pune în rânduială biblioteca mănăstirii Antim, una din cele mai importante din întreaga Patriarhie Română ", face cunoscut pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci în Cateheză (IX) - Părintele Petroniu Tănase, chipul monahului deplin (https://www.mitropolia-clujului.ro).
A urmat o perioadă grea pentru monahul misionar Petroniu, care a suferit din pricina regimului totalitar. A fost nevoit să plece de la Neamţ, în 1959. În anul 1964 s-a retras în obştea Mănăstirii Sihăstria, unde a rămas până în anul 1978, când a plecat, împreună cu mai mai mulţi monahi, la Sfântul Munte Athos.
După şapte ani de vieţuire la Schitul Românesc Prodromu de la Athos, în 1984 a fost ales egumen al acestui schit, contribuind la renaşterea administrativă şi duhovnicească a comunităţii. În Sfântul Munte a fost cunoscut drept un mare duhovnic şi căutat de mulţi pentru sfaturi şi rugăciuni. A renunţat la stăreţie la începutul anului 2011 din cauza vârstei înaintate.
În 22 februarie 2011, la vârsta de 94 de ani, părintele Petroniu Tănase a trecut la Domnul şi a fost înmormântat în cimitirul Schitului Prodromu. (surse: https://basilica.ro; Cateheză (IX) - Părintele Petroniu Tănase, chipul monahului deplin, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci - https://www.mitropolia-clujului.ro) AGERPRES / (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)
Explicaţie fotografie din deschidere: Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul-Prodromu din Sfântul Munte Athos
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Actrița Angelina Jolie împlinește 50 de ani (4 iunie)
Actrița Angelina Jolie s-a născut la 4 iunie 1975, în Los Angeles, California, SUA. La vârsta de 11 ani, Angelina a început să studieze la Institutul de Teatru Lee Strasberg, unde a interpretat în câteva producții. A urmat studii în domeniul cinematografiei la Universitatea din New York, iar mai târziu s-a alăturat prestigioasei trup
Festivalul de Film de la Sydney 2025 (4-15 iunie)
În intervalul 4-15 iunie 2025, este programată o nouă ediție a Festivalului de Film de la Sydney, Australia, potrivit sff.org.au. Proiecțiile de film, spectacolele și evenimentele incluse au loc în 13 locații emblematice ale celui mai mare oraș din Australia, precum Casa Operei, Galeria de Artă a Noii Galii de Sud ș
4 iunie - Ziua Tratatului de la Trianon
În fiecare an, la 4 iunie, începând din 2021, este marcată Ziua Tratatului de la Trianon, instituită prin Legea nr. 256/2020, conform https://www.cdep.ro/. În urmă cu 105 ani, la 4 iunie 1920, era semnat la Palatul Trianon de la Versailles, Tratatul între Puterile Aliate învingătoare &icir
4 iunie - Ziua internațională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)
Anual, la data de 4 iunie, este marcată Ziua internațională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin care sunt recunoscute suferințele copiilor din întreaga lume care sunt victime ale abuzului fizic, mental și emoțional și, în același timp, este susținut angajamentul ONU de a proteja drepturile copiilor
CITATUL ZILEI
'Copiii trebuie învățați cum să gândească, nu ce să gândească.' - Margaret Mead (sursa: https://www.goodreads.com/)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 iunie
Ortodoxe Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel; Sf. Ier. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mironosițe Maria și Marta, surorile dreptului Lazăr Greco-catolice Sf. aep. Mitrofan al Constantinopolului; Sf. m. Zotic, Atal, Camasie și Filip din Niculițel Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 iunie
Este a 155-a zi a anului 2025. Au mai rămas 210 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 33 m și apune la 20 h 55 m. Luna răsare la 14 h 19 m și apune la 02 h 10 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)
Compozitorul Eugen Doga a încetat din viață (fișă biografică)
Compozitorul și academicianul Eugen Doga a încetat din viață pe 3 iunie 2025, la vârsta de 88 de ani. Anunțul a fost făcut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, printr-un mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebo
Accidente rutiere grave produse în România (cronologie 2020-2025)
Un copil de 10 ani a murit în accidentul produs la 3 iunie 2025, pe autostrada A1, iar alte patru persoane au fost rănite, a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
PERSONALITATEA ZILEI: Artista americană Suzi Quatro
Cântăreață, compozitoare și actriță, Susan Kay Quatro, cunoscută sub numele de scenă Suzi Quatro, s-a născut la 3 iunie 1950, în Detroit, Michigan, SUA, potrivit www.suziquatro.com. La vârsta de 6 ani, s-a hotărât să urmeze o carieră muzicală, după ce a urmărit, la televizor, un co
Paris Cyber Summit (3-4 iunie)
La 3-4 iunie 2025, se desfășoară, în Capitala Franței, în clădirea Maison de la Chimie, evenimentul dedicat securității cibernetice, care aduce laolaltă cele mai importante companii mondiale din acest domeniu, reprezentanți ai sectorului guvernamental și ai asociațiilor civile implicate pentru a discuta cele mai noi teme care privesc acest sector de activitate de
Jazzdor Festival (Berlin, 3-6 iunie)
A 17-a ediție a Jazzdor Festival se desfășoară între 3 și 6 iunie, la Berlin. Proiectul Jazzdor încurajează muzicienii de pe scenele regionale, naționale și internaționale să interacționeze, oferind publicului oportunități unice de a descoperi o muzică nouă. Totodată, festivalul scoate în evidență singularitatea jazzului, în special de
Reuniunea juriului pentru desemnarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Concordie (3-4 iunie)
Juriul responsabil pentru acordarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Concordie din 2025 se va întruni, în zilele de 3 și 4 iunie, la Oviedo. Acesta este cel de-al șaselea dintre cele opt premii internaționale acordate de Fundația Prințesa de Asturia în acest an, competiție aflată la cea de-a 45-a ediție. În total, 32 de nominalizări
3 iunie - Ziua mondială a bicicletei (ONU)
La 3 iunie 2025, este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, Ziua mondială a bicicletei, conform prevederilor Rezoluției A/RES/72/272, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 12 aprilie 2018, potrivit https://www.un.org/. În urma adoptării rezoluției este recunoscut rolul unic și versatil a
CITATUL ZILEI
'Copilăria este somnul rațiunii.' - Rousseau, 'Emile sau despre educație' (sursa: 'Cugetări franceze', Colecția Cogito, București, Editura Albatros, 1982)