La sfârşitul iernii anului 1944, era tot mai clar faptul că întreaga construcţie hitleristă era pe punctul de a se destrăma. În est, Prusia Orientală fusese ocupată şi Wehrmacht-ul nu se mai menţinea decât într-o mică parte din Polonia, Ungaria şi Italia, şi aproape în întregime în Cehoslovacia. În vest, pericolul era la fel de ameninţător: în afară de jumătate din Olanda şi de o porţiune din Alsacia, trupele hitleriste erau reduse la rolul de apărătoare ale frontierei germane. Era clar că atacul decisiv al Aliaţilor reprezenta doar o chestiune de zile, conform lucrării "Al Doilea Război Mondial" (Henri Michel, Editura Corint, Bucureşti, 2006).

Liderul de la Berlin a hotărât că e momentul să atace, încă o dată, în Ardeni, ameninţând portul Anvers, prin care se aprovizionau Aliaţii, şi a câştigat timp, întorcându-se, apoi, împotriva Armatei Roşii. Ofensiva germană i-a surprins pe americani la sfârşitul lui decembrie 1944, fiindu-le oprită înaintarea până în ianuarie. În februarie 1945, prima armată franceză a ocupat Colmarul. În următoarele săptămâni, englezii şi americanii au executat planul prevăzut, conceput de generalul american Dwight D. Eisenhower, şi anume acela de a ocupa tot malul Rinului. Hitler a ordonat, pe de altă parte, trupelor sale să rămână pe poziţii. La 7 martie, podul de la Remagen a fost capturat intact. Principalul atac aliat a fost lansat prin centrul Germaniei, fiind declanşată încercuirea Ruhrului.

În timp ce Budapesta era eliberată de trupele sovietice şi române, iar germanii se aflau încă în câteva zone de pe coasta Mării Baltice, Armata Roşie, care înainta pe direcţia Berlin, sosise la sfârşitul lunii ianuarie 1945, pe Oderul mijlociu, de la Breslau la Kustrin. Aici, a fost oprită şi obligată să elibereze gurile Vistulei, în timp ce alte unităţi progresau, mai lent, în Slovacia, mai rapid, spre Viena.

În primăvara anului 1945, comandamentul german a luat ample măsuri pentru apărarea Berlinului. A concentrat în acest scop, în zona capitalei, forţe care depăşeau 1.000.000 de oameni, peste 10.000 de tunuri şi aruncătoare, 1.500 de tancuri şi autotunuri şi peste 3.300 de avioane. Spaţiul dintre Oder şi Berlin a fost amenajat pentru apărare, iar localităţile pregătite pentru lupta în încercuire.

Trupele grupului de armate "Vistula" şi o parte din forţele grupului de armate "Centru" apărau aliniamentul de pe Oder-Neisse. Grupul de armate "Vistula" dispus pe frontul de la Marea Baltică până la gurile râului Neisse, interzicea direcţia principală spre Berlin. Mai la sud, Armata 4 tancuri, din grupul de armate "Centru", bara direcţia spre Dresda. Pe direcţia Kustrin-Berlin, comandamentul german a dispus o puternică grupare operativă, realizând o mare densitate de forţe. Berlinul a fost organizat pentru o rezistenţă de lungă durată. Fiecare stradă era baricadată şi minată. Oraşul era transformat într-o adevărată fortăreaţă, potrivit lucrării "Marea conflagraţie a secolului XX" (Editura Politică, Bucureşti, 1971)

Ofensiva asupra Berlinului a fost executată de fronturile 1 şi 2 bieloruse şi 1 ucrainean, care totalizau 2.500.000 de oameni, 42.000 de tunuri şi aruncătoare, 6.200 de tancuri şi autotunuri şi peste 9.000 de avioane. Frontul 1 bielorus, comandat de mareşalul G.K. Jukov, a primit misiunea să rupă aliniamentul de apărare de pe Oder, iar apoi să-şi dezvolte ofensiva spre vest pentru a contribui la încercuirea şi zdrobirea trupelor germane şi a ieşi pe Elba. Frontul 1 ucrainean, comandat de mareşalul I.S. Konev, urma să rupă apărarea inamicului de pe râul Neisse, să contribuie la încercuirea trupelor germane din zona Berlinului şi să iasă pe Elba în zona Dresda. Frontul 2 bielorus, comandat de mareşalul K.K. Rokossovski, a primit misiunea să forţeze Oderul la sud de Stettin, pentru a uşura ofensiva Frontului 1 bielorus.

Bătălia pentru Berlin, ultima ofensivă împotriva celui de-al Treilea Reich al lui Hitler, a început în noaptea de 15 spre 16 aprilie 1945. Frontul 1 bielorus a trecut la ofensivă din capul de pod de la Kustrin, inamicul suferind pierderi grele şi fiind silit să se retragă spre fortificaţiile Berlinului. Frontul 1 ucrainean a forţat râul Neisse, apoi a introdus în luptă armatele 3 şi 4 tancuri, care, forţând din mişcare râul Spree, s-au îndreptat spre Berlin dinspre sud şi sud-vest.

La 20 aprilie 1945, Frontul 1 bielorus a acţionat cu o parte din forţe pe la nord-vest de Berlin şi cu o altă parte spre sud-vest pentru zdrobirea inamicului din zona Frankfurt-Guben. La 24 aprilie, armatele celor două fronturi au făcut joncţiunea la Bonsdorf, încercuind peste 13 divizii germane cu un efectiv de peste 200.000 de oameni şi o însemnată cantitate de material tehnic. În ziua următoare, Armata 4 tancuri din Frontul 1 ucrainean a făcut joncţiunea în zona Ketzin cu Armata 2 tancuri din Frontul 1 bielorus, încheind astfel încercuirea Berlinului. În aceeaşi zi, trupe din Armata 5 gardă (Frontul 1 ucrainean) au ieşit din zona Torgau pe Elba, unde s-au întâlnit cu trupe din Armata 1 americană.

Trupele sovietice au cucerit Reichstagul, clădirea Parlamentului german, la 30 aprilie 1945. Ameninţat să fie prins de trupele sovietice, Adolf Hitler s-a sinucis, lăsând ca urmaş pe amiralul Karl Donitz.

Comandamentul sovietic a propus, la 2 mai 1945, grupării hitleriste din Berlin să capituleze necondiţionat. În ziua următoare, garnizoana Berlinului a încetat rezistenţa şi a început să se predea trupelor sovietice. La mai puţin de patru ani de la atacul său asupra Uniunii Sovietice, Reichul autoproclamat al lui Hitler a încetat să mai existe. Costul uman al bătăliei pentru Berlin a fost enorm. Aproape un sfert de milion de oameni au murit în ultimele trei săptămâni ale celui de-al Doilea Război Mondial.

La 7 mai, la Cartierul General Aliat de la Reims, general colonelul german Alfred Jodl în faţa generalului american Dwight D. Eisenhower, şi la Berlin, la 8 mai, mareşalul german Wilhelm Keitel în faţa mareşalului Uniunii Sovietice, Gheorghi Jukov, semnau actul de capitulare necondiţionată a Germaniei hitleriste, potrivit lucrării "Al Doilea Război Mondial" (Henri Michel, Editura Corint, Bucureşti, 2006).

La încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania şi Berlinul erau divizate în patru zone, aflate sub control american, britanic, francez şi respectiv sovietic. După conferinţa de la Potsdam şi introducerea mărcii germane în cele trei zone de ocupaţie aflate în afara controlului sovietic şi a blocadei Berlinului (24 iunie 1948-12 mai 1949), a fost fondată, pe 24 mai 1949, Republica Federală Germania, sub conducerea guvernului cancelarului Konrad Adenauer, cu capitala la Bonn. Zona aflată sub control sovietic a devenit, la 7 octombrie 1949, Republica Democrată Germană, cu Berlinul de Est drept capitală. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Gabriela Badea)

* Explicaţie fotografie din deschidere: Clădirea Parlamentului German (Bundestag), numită în continuare, în mod tradiţional Reichstag, termen care de-a lungul timpului a desemnat mai multe stări legislative. Clădirea a fost construită între 1882-1894, din ordinul împăratului Wilhelm I. A fost sediul Dietei Imperiale. În 1933, a fost incendiată şi în 1945, bombardată. A rămas în ruine până în 1960, când au început lucrările de reconstrucţie. O mare parte a arhitecturii originale a fost distrusă. Lucrările au fost încheiate în 1999. Este un important obiectiv turistic al capitalei germane.