Panait Istrati (nume la naştere Gherasim Istrati) s-a născut la 10 august 1884, la Brăila.

Până în 1889 şi-a petrecut copilăria la Baldovineşti, lângă Brăila, în casa bunicii şi sub îngrijirea unchilor Anghel şi Dumitru, pe care îi va evoca mai târziu în povestirile ''Moş Anghel'' şi ''O noapte în bălţi'', se arată în "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).

A absolvit patru clase la Şcoala primară nr. 3 din localitatea natală, în 1897, după care a abandonat definitiv şcoala. Şi-a câştigat apoi existenţa ca băiat de prăvălie, plăcintar, vânzător într-o băcănie, ucenic la atelierele docurilor din Brăila, salahor, hamal în portul Giurgiu, zugrav. S-a împrietenit cu un bătrân marinar grec, de la care a învăţat limba greacă. Un ''Dicţionar universal al limbii române'' primit în dar a fost cartea fundamentală pentru instruirea sa ca autodidact.

În 1904, împreună cu Mihail Mihailovici Kazanski, un boem rus, s-a angajat ca agent într-un birou de plasare din Bucureşti, iar experienţa de viaţă de aici o va reda în romanul ''Biroul de plasare''. Tot la Bucureşti a luat contact cu mişcarea socialistă, iar în 1906 a debutat cu un articol în ''România muncitoare''.

Setea de călătorii avea să îl poarte prin mai multe ţări. Astfel, în decembrie 1906 şi-a început peregrinările prin lume, îmbarcându-se clandestin, la Constanţa, pe vaporul ''Împăratul Traian''. A ajuns astfel la Alexandria, în Egipt, apoi în portul Pireu, la Damasc şi, din nou, în Egipt, după care a revenit la Brăila.

S-a încadrat activ în mişcarea socialistă, desfăşurând o bogată activitate publicistică în ''România muncitoare'', la care a colaborat câţiva ani. În urma unei manifestaţii de protest la care a luat parte, a fost închis la Văcăreşti.

Prima sa scriere în proză, schiţa ''Mântuitorul (amintire de la un Crăciun)'', semnată Istrian, a apărut în 1910 în ''România muncitoare''. În noiembrie 1911, când i-au apărut primele simptome ale tuberculozei, s-a internat la Sanatoriul Filaret din Bucureşti. A plecat apoi la Cairo, în ianuarie 1912, pentru a-şi îngriji sănătatea, dar, din cauza condiţiilor mizere de aici, a revenit în ţară şi a continuat să lucreze ca redactor la ''România muncitoare''.

În decembrie 1913 a ajuns pentru prima dată la Paris, unde a scris cea mai mare parte a operei sale în limba franceză, apoi a revenit în ţară, în martie 1914. Dată fiind agravarea bolii sale, a plecat în Elveţia la începutul anului 1916. În ianuarie 1919 l-a cunoscut, la Lausanne, pe ziaristul Josue Jehouda, care va juca un rol esenţial în viaţa sa. La îndemnul acestuia, Panait Istrati a citit scrierile sale lui Romain Rolland.

''Opera lui Romain Rolland a fost pentru mine o revenire la viaţă, când eram mai deznădăjduit. Am sorbit din ea forţe de rezistenţă împotriva amărăciunilor pe care le aduce viaţa, oricare ar fi omul'', mărturisea Panait Istrati. ("Dicţionarul general al literaturii române", Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004)

A purtat o corespondenţă asiduă cu Romain Rolland, la insistenţele acestuia redactând, în limba franceză, primele povestiri. Datorită aceluiaşi Romain Rolland, revista "Europe" a publicat, în 1923, povestirea "Kyra Kyralina", scrisă de Istrati, apărută în volum un an mai târziu (1924). În aceeaşi revistă a fost publicată, în 1924, povestirea ''Oncle Anghel'' şi tot în 1924 a fost publicată, în ''La Revue europeenne'', povestirea ''Codine''.

În 1925 a fost publicată la Bucureşti ''Trecut şi viitor'', prima carte în limba română a lui Istrati, urmată de ''Moş Anghel'', tradusă chiar de autor în limba română. În acelaşi an, la Paris i s-a editat prima parte din ''Les Haidoucs'' , iar în 1927 a fost publicată în ''Europe'' povestirea ''Nerrantsoula''.

Panait Istrati a vizitat URSS, începând din octombrie 1927, timp de 16 luni, şi ''suferă un şoc de revoltă şi decepţie în faţa realităţilor patronate de puterea bolşevică'', se arată în lucrarea citată mai sus. Revenit la Paris, a publicat, în 1929, impresiile şi constatările sale în volumul ''Vers l"autre flamme''.

Opera literară a lui Panait Istrati, scrisă în limba franceză şi tradusă în româneşte, parţial chiar de către scriitor, cuprinde povestiri cu elemente autobiografice, impregnate de atmosfera românească a locurilor natale. O parte din scrierile sale face parte din ciclurile "Povestirile lui Adrian Zograffi", ''Copilăria lui Adrian Zograffi'', ''Adolescenţa lui Adrian Zograffi'' şi "Viaţa lui Adrian Zograffi" (personajul fiind un alter ego al scriitorului).

Alte scrieri ale sale sunt: "Chira Chiralina" (Bucureşti, 1924), "Moş Anghel" (apărut în traducere, la Bucureşti, în 1925), "Domniţa de Snagov" (Paris, 1926; apărută în traducere, la Bucureşti, în 1937), "Codine" (Paris, 1926, apărut în traducere la Bucureşti în 1935), "Mihail" (Paris, 1927, apărut în traducere la Bucureşti în 1939), "Ciulinii Bărăganului" (1928), "Casa Thüringer" (1933), "Biroul de plasare" (1933), "Răsărit de soare" (1934) ş.a..

''Ca scriitor, Istrati a avut un destin prea puţin fericit. Datorită faptului că şi-a compus o mare parte a operei în limba franceză, a fost considerat în Franţa scriitor român, iar în România, scriitor ''francez'', neaflându-şi locul, mult timp, în nici una din cele două istorii literare (...) Au fost însă şi mari scriitori şi critici literari, ca Mihail Sadoveanu, G. Ibrăileanu, Tudor Vianu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, care au afirmat, chiar de la apariţia primelor scrieri ale lui Istrati în limba franceză, că acestea aparţin creativităţii şi spiritualităţii româneşti''. ("Dicţionarul general al literaturii române", Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004)

Panait Istrati a murit la 16 aprilie 1935, la Bucureşti. În Brăila există, în prezent, casa memorială "Panait Istrati". AGERPRES (Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

Explicaţie foto: Casa Memorială Panait Istrati (Brăila,15 sept. 2016)