DOCUMENTAR: 10 ani de la tragedia aviatică de la Smolensk
În dimineaţa zilei de 10 aprilie 2010, un avion Tupolev 154M s-a prăbuşit în apropiere de Smolensk, Rusia, fără să existe supravieţuitori.
Aeronava plecase din capitala Poloniei şi se îndrepta spre Federaţia Rusă unde urmau să aibă loc ceremoniile de comemorare ale victimelor masacrului din pădurea de la Katyn, din apropiere de Smolensk. În acel teribil aprilie 1940, circa 22.000 de ofiţeri de armată, medici, avocaţi, lideri ai clerului, cei mai de seamă reprezentanţi ai elitei societăţii poloneze au fost executaţi de poliţia secretă a regimului sovietic - NKVD, potrivit agenţiei dpa şi cotidianului Financial Times, fiind consemnată drept una dintre cele mai triste pagini din istoria relaţiilor dintre Varşovia şi Moscova.
Cursa de la Varşovia includea 96 de persoane, din care 88 erau demnitari de rang înalt şi lideri ai vieţii politice şi corpului de ofiţeri din Polonia. Printre aceştia s-au numărat preşedintele Lech Kaczynski şi soţia sa, şeful cancelariei prezidenţiale, fostul preşedinte Ryszard Kaczorowski, întregul efectiv de comandă al armatei poloneze în frunte cu şeful statului major general, o serie de ofiţeri, preşedintele Băncii Poloniei, ministrul adjunct de externe, oficiali ai executivului polonez, parlamentari, înalţi oficiali ai clerului, precum şi rude ale victimelor masacrului de la Katyn, potrivit www.smolenskcrash.eu şi www.ft.com.
În timp ce se apropia de aeroportul din Smolensk, aflat într-o ceaţă densă, echipajul aeronavei primeşte instrucţiuni de la turnul de control să se îndrepte către aeroportul din Moscova.
Aparatul Tu-154M dispunea de cea mai recentă versiune de electronică, de un sistem de ghidaj standard actualizat, precum şi de un sistem american de comunicare pentru efectuarea procedurilor de aterizare. Comunicaţiile cu turnul de control nu s-au realizat cu succes. Aeronava s-a prăbuşit la 8.40 a.m., ora locală în Rusia. Era cea mai mare tragedie din istoria Poloniei de după Al Doilea Război Mondial, conform ediţiei electronice a cotidianului Financial Times. Producerea accidentului a şocat opinia publică poloneză şi internaţională.
Autorităţile din Federaţia Rusă au deschis o anchetă tehnică aviatică pentru a stabili împrejurările producerii accidentului, aceasta fiind definitivată în ianuarie 2011. În concluziile sale, comisia de anchetă rusă a motivat că responsabilitatea producerii accidentului revine echipajului polonez şi prezenţei comandantului forţelor aeriene poloneze la bordul aeronavei care ar fi exercitat presiuni asupra echipajului să efectueze procedura de aterizare în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit ediţiei electronice a cotidianului britanic The Guardian.
În Polonia, a fost desfăşurată o anchetă, condusă de Jerzy Miller dar aflată sub directa coordonare a chiar premierului Donald Tusk, care a concluzionat, în iulie 2011, că producerea accidentului s-a datorat erorii de pilotaj coroborată cu sprijinul precar din partea controlorilor de trafic de la turnul de control, pe fondul vizibilităţii reduse a rudimentarului aerodrom militar din Smolensk, conform www.theguardian.com şi https://doc.rmf.pl.
Autorităţile din Rusia nu au permis încă omologilor polonezi să aducă în Polonia resturile aeronavei, conform agenţiei dpa şi www.bloomberg.com, însă au oferit investigatorilor polonezi acces la locul tragediei pentru desfăşurarea anchetei în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor ruse.
După venirea la putere în Polonia a formaţiunii politice Lege şi Justiţie, condusă de Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui ucis în accidentul aviatic, a fost declanşată o nouă anchetă asupra accidentului din 10 aprilie 2010. Echipa, desemnată de ministrul polonez al apărării Antoni Macierewicz, a prezentat în 16 septembrie 2016 concluzii preliminare ale anchetei care criticau vehement raportul publicat în 2011 de echipa condusă de Jerzy Miller, potrivit www.theguardian.com.
În 10 aprilie 2017, comisia anunţă că ''numeroase argumente indică faptul că la 10 aprilie 2010, o explozie a avut loc la bordul avionului guvernamental Tupolev. Ca urmare a experimentelor efectuate, putem afirma că cel mai probabil cauza a fost o explozie care a declanşat o undă de şoc foarte puternică'', conform Reuters.com.
Comisia pentru reinvestigarea accidentului aviatic de la Smolensk din cadrul Ministerului naţional al apărării din Polonia a prezentat în 11 aprilie 2018 un raport tehnic de anchetă privind evoluţia la zi a investigaţiilor desfăşurate, conform https://www.aviation24.be. Printre concluziile prezentate se specifică: '' Aeronava Tu-154M a fost distrusă în aer ca rezultat a mai multor explozii.'', indică raportul citat de http://smolenskcrash.eu, https://niezalezna.pl şi https://www.aviation24.be. În raportul tehnic de anchetă al Comisiei din 9 aprilie 2019, prezentat anual pentru a oferi publicului evoluţia investigaţiilor, se confirmă în urma cercetărilor efectuate atât în centre de cercetare poloneze cât şi străine urme ale producerii exploziei, conform http://www.poloniainstitute.net, https://polandin.com şi https://www.politico.eu.
La 12 octombrie 2018, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Rezoluţia 2246 (2018) prin care reprezentanţii a 46 de state ale organizaţiei au cerut, în conformitate cu prevederile Anexei 13 a Convenţiei de la Chicago privind Aviaţia Civilă Internaţională, ca statul unde s-a desfăşurat incidentul să returneze epava şi toate materialele care constituie dovezi statului unde fusese înregistrată aeronava de îndată ce investigaţia aviatică tehnică este încheiată, potrivit site-ului oficial al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei - http://assembly.coe.int. Autorităţile din Rusia au refuzat să returneze până în prezent resturile aeronavei, conform agenţiei dpa, https://www.ft.com şi https://www.bloomberg.com.
Tragedia aviatică din 10 aprilie 2010 rămâne o pagină îndurerată în istoria recentă a Poloniei.AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Scenaristul Richard Curtis
Richard Curtis s-a născut la 8 noiembrie 1956, în Noua Zeelandă, dar a studiat la Harrow și Oxford, unde l-a cunoscut pe Rowan Atkinson, alături de care a cunoscut succesul la BBC cu serialul de comedie 'Not the Nine O'Clock News'. Tot la Oxford a cunoscut-o și pe Helen Fielding, creatoarea personajului Bridget Jones, arată www.imdb.com. Ulte
8 noiembrie - Ziua internațională a radiologiei
Ziua internațională a radiologiei este marcată în fiecare an la 8 noiembrie, dată care reprezintă descoperirea razelor X de către Wilhelm Roentgen, în 1895. Marcarea acestei zile este o inițiativă a Societății Europene de Radiologie, a Societății Radiologice a Americii de Nord și a Colegiului American de Radiologie, cu scopul de a crește gradul de
8 noiembrie - Ziua martirilor români de la Beliș
La 8 noiembrie este marcată Ziua martirilor români de la Beliș, potrivit Legii nr. 138/2020. În 30 iunie 2020, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege prin care Horea, Cloșca și Crișan au fost declarați martiri și eroi ai națiunii române și, totodată, a stabilit marcarea la 8 noiembrie a Zilei mart
DOCUMENTAR: 80 de ani de la înființarea Institutului de Endocrinologie 'C. I. Parhon' (8 noiembrie)
Institutul de Endocrinologie 'C.I. Parhon' din București s-a înființat la 8 noiembrie 1946, purtând numele savantului C.I Parhon, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestei discipline medicale în plan național și internațional. Institutul s-a înființat la data menționată, prin Decretul-lege nr. 895/1946 emis de regele
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (8 noiembrie)
Soborul Sfinților îngeri se sărbătorește în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua lună după martie, întâia lună de la zidirea lumii, spre închipuirea numărului cetelor îngerești, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Aceste nouă cete s
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 8 noiembrie
Ortodoxe Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri Duminica a 24-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 24-a după Rusalii. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și toate cetele puterilor cerești Romano-catolice Duminica a 32-a de peste
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 noiembrie
Este a 312-a zi a anului 2026. Au mai rămas 53 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 02 m și apune la 16 h 56 m. Luna răsare la 06 h 11 m și apune la 16 h 03 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Cantautorul și scriitorul Leonard Cohen
Supranumit ''trubadurul angoaselor'', Leonard Norman Cohen a fost un cantautor, poet și romancier evreu canadian, recunoscut pentru vocea sa baritonală și versurile profunde. De-a lungul carierei artistice de peste cinci decenii, a explorat teme precum iubirea, spiritualitatea și condiția umană. Printre cântecele sale emblematice se numără 'Dance Me
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 noiembrie
Ortodoxe Sfinții 33 de mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (Sâmbăta celor adormiți - Moșii de toamnă) Greco-catolice Sf. m. 33 din Melitina; Sf. cuv. Lazăr Taumaturgul. Pomenirea morților Romano-catolice Sf. Villibrord, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 noiembrie
Este a 311-a zi a anului 2026. Au mai rămas 54 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 01 m și apune la 16 h 57 m. Luna răsare la 05 h 02 m și apune la 15 h 39 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 noiembrie 2026
Vizita în România a subsecretarului pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, semnarea unor documente prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener al României în proiectul SAFE, moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, amenințarea cu bombă într-o aeronavă ateriz
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 6 noiembrie, este vernisată expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste'. Evenimentul se desfășoară la Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, în cadrul căreia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. 'Am dorit foarte mult ca
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Sally Field
Actrița și regizoarea Sally Field, deținătoare a premiilor Oscar, Emmy, Globul de Aur și Screen Actors Guild, s-a născut la 6 noiembrie 1946, în Pasadena, California. A debutat în serialul 'Gidget' (1965-1966), în care a dat viață personajului Frances Elizabeth 'Gidget' Lawrence. Doi ani mai târziu, a jucat în serialul TV 'Th
6 noiembrie - Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și al conflictelor armate (ONU)
Adunarea Generală a ONU a declarat, în 5 noiembrie 2001, data de 6 noiembrie a fiecărui an drept Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (A/RES/56/4). Adunarea Națiunilor Unite pentru mediu a adoptat, la 27 mai 2016, Rezoluția UNEP/EA.2/Res.15, care a recunoscut rolul ecosistemelor săn
DOCUMENTAR: Legendara handbalistă Luminița Huțupan-Dinu împlinește 55 de ani (6 noiembrie)
Considerată unul dintre cei mai valoroși portari din istoria handbalului feminin, Luminița Huțupan-Dinu s-a născut la 6 noiembrie 1971, la Piatra-Neamț, potrivit eurohandball.com. A început să joace handbal la vârsta de zece ani la clubul CSS Piatra-Neamț, evoluând inițial pe postul













