La o jumătate de secol după apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în "Monitorul Oficial" nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, potrivit site-ului Băncii Naţionale a României (BNR), www.bnr.ro. Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor.

Primul pas spre înfiinţarea BNR a fost făcut la sfârşitul lunii martie 1880, când, după îndelungate dezbateri, a fost votată în Parlament legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, înregistrându-se numai trei voturi contra în Senat, două voturi contra şi 14 abţineri în Camera Deputaţilor. Rezultatul votului a exprimat cvasiunanimitatea împărtăşită de elita politică şi economică românească privind necesitatea înfiinţării Băncii Naţionale a României. Legea a fost promulgată de principele Carol I, la 11 aprilie 1880.

Originea Băncii Naţionale trebuie căutată în mişcarea revoluţionară de la 1848 din Principatele Române, când tinerii revoluţionari au cerut "înfiinţarea unei Bănci Naţionale pe cel mai sigur temei". În anul 1856, sub domnia lui Grigore Alexandru Ghica, la 7/19 mai, s-a acordat lui Frideric Nuland, preşedintele Băncii din Dessau, directorul Creditului Mobiliar din Dessau şi preşedinte al Companiei de Drum de Fier Leipzig, dreptul de a face o bancă particulară în oraşul Iaşi sub numele "Banca Moldovei", notează www.cdep.ro.

Această bancă nu a dat rezultatele dorite şi a fost lichidată în anul 1860, iar în locul ei s-a înfiinţat "Banca Ţării Moldoveneşti", dar nici aceasta nu a avut viaţă lungă. După alte încercări neizbutite şi îndelungate cercetări şi studii, făcute în special după modelul de organizare al Băncii Belgiei, în 1880 s-a întocmit proiectul de lege prin care a luat fiinţă Banca Naţională a României, sub formă de Societate anonimă cu participarea statului. Capitalul Băncii a fost, la început, 30 milioane lei, din care statul participa cu 1/3 din capital, iar particularii cu 2/3. Din acest capital, 12 milioane s-au depus la înfiinţarea băncii, iar restul treptat în timp. Prima bancnotă emisă de BNR a fost cea de 1.000 lei, care a circulat până în anul 1933.

În anul 1881, pentru ridicarea palatului Băncii Naţionale s-a cumpărat de la stat locul numit Hanul Şerban-Vodă. În 1884, s-a pus fundamentul clădirii, construcţia fiind pusă sub supravegherea şi conducerea lui Eugeniu Carada, primul director al băncii, ales de adunarea generală a acţionarilor la 21 februarie 1883. Banca Naţională a României nu a avut capital integral de stat, până în 1947, când a fost etatizată.

Sediul Băncii Naţionale a României

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

Potrivit primului Regulament de ordine interioară, intrat în vigoare în luna decembrie 1880, conservarea "Archivelor generale" ale Băncii Naţionale a României a fost încredinţată Secretariatului general, unul din cele şapte servicii ale băncii. În anul 1885, documentele menţionează existenţa funcţiei de arhivar general, deţinută de Napoleon Carabulea. Acesta era retribuit cu 450 lei lunar, unul dintre cele mai mari salarii din institutul de emisiune, într-o epocă în care salariul secretarului general se ridica la 850 lei, iar un kg de carne costa 0,80 lei şi un kg de peşte 0,90 lei.

Instrucţiunile pentru sucursalele şi "agenţele Băncei", întocmite în 1911 sub semnătura guvernatorului Anton Carp şi a secretarului-general I.G. Bibicescu, conţineau îndrumări cu privire la organizarea corespondenţei şi a actelor create în bancă. Astfel, documentele erau grupate în dosare, după următoarele categorii: corespondenţa confidenţială, specială, rapoarte etc.; "notele de informaţiuni" despre prezentatorii la scont; circularele Administraţiei centrale privitoare la personal; corespondenţa între Administraţia centrală şi sedii, precum şi între sedii; actele justificative de casă şi borderourile cupoanelor scontate etc.; borderourile fiecărui prezentator la scont; toate celelalte acte. Pe lângă îndrumările privind ordonarea documentelor în dosare, sunt consemnate şi indicaţii referitoare la numerotarea filelor, certificarea şi inscripţionarea dosarelor, ordonarea acestora în arhivă pe ani şi trecerea lor într-un registru repertoriu. Cele mai vechi registre de evidenţă a arhivei Băncii Naţionale a României cuprind informaţii despre documente din perioada 1891-1893.

Sediul Băncii Naţionale a României din Bucureşti, faţada de pe strada Lipscani (1944).

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Până la declanşarea Primului Război Mondial, Banca Naţională a României s-a implicat în susţinerea dezvoltării economiei naţionale, prin volumul creditelor acordate şi nivelul redus al taxei scontului. De asemenea, alături de guvernul român, a contribuit în anii 1890-1892 la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului monetar, prin renunţarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur. Între 1900 şi 1925, statul s-a retras dintre acţionarii băncii, fapt pentru care BNR a devenit o instituţie particulară privilegiată, dar care avea aceleaşi responsabilităţi naţionale.

În timpul Războiului de Reîntregire, BNR a susţinut financiar efortul de război al guvernului român. Evoluţia evenimentelor militare a obligat Administraţia centrală a BNR să plece în refugiu la Iaşi şi să accepte transferul tezaurului său la Moscova, fără ca acesta să mai poată fi recuperat.

Imediat după 1918, BNR a trebuit să răspundă altor provocări, printre care: criza economică postbelică, restabilirea convertibilităţii leului, unificarea monetară şi extinderea reţelei sale de sucursale şi agenţii la nivelul întregii ţări. După revenirea statului între acţionarii săi (1925), BNR a fost implicată în proiectul stabilizării monetare din 1929, în controlul comerţului cu aur şi devize, precum şi în acţiunile de conversiune a datoriilor agricole şi în organizarea şi reglementarea comerţului de bancă începând din 1934.

Experienţa Primului Război Mondial a determinat conducerea Băncii Naţionale să adopte în anii celei de-a doua conflagraţii mondiale un ansamblu de măsuri în vederea asigurării protecţiei valorilor, inclusiv a documentelor din arhiva instituţiei. În luna februarie 1943, documentele care prezentau importanţă deosebită, dar nu erau necesare activităţilor curente, au fost evacuate la Govora. Restul documentelor, pentru a fi ferite de bombardamentele aeriene, au fost depozitate în Bucureşti, în locaţii diferite. Arhiva folosită mai rar a fost depozitată în subsolul Palatului nou al băncii, iar arhiva necesară lucrărilor curente în subsolul imobilului Marmorosch Blank.

Revenirea la normalitate după încheierea războiului a însemnat şi readucerea arhivei Băncii Naţionale la Bucureşti, acţiune finalizată până la sfârşitul anului 1945. Documentele au fost depozitate în subsolul Palatului nou al băncii, unde se păstrează până astăzi. Concomitent au fost iniţiate demersuri, finalizate în 1956, pentru reorganizarea arhivei ca structură în cadrul Secretariatului general al Băncii Naţionale a României.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, BNR a susţinut guvernul în cheltuielile provocate de acţiunile militare, luând, în acelaşi timp, măsuri pentru a stăvili inflaţia şi a-şi salva tezaurul propriu.

Regimul comunist a impus etatizarea BNR (1946) şi apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice. În 1948, BNR devenea Banca RPR - Bancă de Stat, subordonată iniţial Ministerului de Finanţe, iar din 1957, Consiliului de Miniştri. În 1965, titulatura băncii de emisiune s-a transformat în Banca Naţională a Republicii Socialiste România. În toţi aceşti ani, Banca Naţională a îndeplinit un rol important în evoluţia sistemului monetar şi de credit prin implicarea în realizarea reformelor monetare din 1947 şi 1952, în planificarea circulaţiei monetare, în controlul asupra utilizării creditelor acordate etc.

Din 1990, BNR şi-a reluat titulatura iniţială, implicându-se în tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă şi asumându-şi funcţiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa şi din lume, obiectivul său fundamental fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Astăzi, BNR este principala unitate bancară a ţării. Este condusă de un guvernator şi are filiale în toate judeţele ţării. Principalele atribuţii ale BNR sunt: elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb; autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare; emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României; stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia; administrarea rezervelor internaţionale ale României.

Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. În îndeplinirea atribuţiilor, BNR şi membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă instituţie sau autoritate.

Banca Naţională a României este condusă de un consiliu de administraţie, format din 9 membri numiţi de Parlament, cu nominalizarea conducerii executive, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Membrii consiliului de administraţie nu pot fi parlamentari şi nu pot face parte, potrivit legii, din justiţie sau din administraţia publică. Structura executivă permanentă a BNR este formată din guvernator şi trei viceguvernatori, dintre care unul este prim-viceguvernator. Ceilalţi 5 membri nu sunt salariaţi ai BNR. Preşedintele consiliului de administraţie este guvernatorul Băncii Naţionale a României.

Consiliul de administraţie este organismul cu drept de decizie în ceea ce priveşte politicile în domeniul monetar şi al cursului de schimb, autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, monitorizarea sistemelor de plăţi, organizarea internă a băncii.

Actualul guvernator general al BNR este Mugur Isărescu. A fost numit de Guvern în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, guvernator general şi preşedinte al BNR, la 4 septembrie 1990 (cu mandat încredinţat de Parlament în 1991 şi reînnoit în decembrie 1998, noiembrie 2004, octombrie 2009 şi octombrie 2014). Consiliul de administraţie al BNR pentru perioada 11 octombrie 2019-10 octombrie 2024 a fost numit prin Hotărârea nr. 19 din 3 iulie 2019 a Parlamentului României.

Mugur Isărescu la evenimentul de instalare în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a României, Bucureşti, 1990.

Foto: (c) MIHAI ALEXE / AGERPRES FOTO

În anul 2010, s-au aniversat 130 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României. "Banca Naţională a României a luat naştere înaintea Băncii Japoniei şi cu 33 de ani înainte de Rezerva Federală. Banca s-a înfiinţat pe tot parcursul anului 1880. A fost o naştere grea, dar a fost creată o instituţie tare din croială, solidă. Înfiinţarea a fost sub o stea bună'', a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la simpozionul prilejuit de momentul aniversar.

Cu acelaşi prilej, au fost lansate două emisiuni numismatice. Este vorba despre emisiunea ''130 de ani de la înfiinţarea BNR", care cuprinde trei monede, de 200 lei, 10 lei, un leu, din aur, argint şi cupru. Cea de-a doua emisiune numismatică a fost dedicată fondatorului Băncii Naţionale, Eugeniu Carada. AGERPRES (Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)