Medicul Iuliu Haţieganu s-a născut la 14 aprilie 1885, în localitatea Dârja din judeţul Cluj.

Şi-a luat bacalaureatul la liceul românesc din Blaj, în 1903. A studiat la Facultatea de Medicină din Cluj, ca bursier al Societăţii "Transilvania" din Bucureşti. Tot aici, în 1909, şi-a luat şi doctoratul în medicină, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

În 1909 este numit preparator, apoi asistent la Clinica medicală din Cluj. A luat parte la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, ca delegat al tineretului universitar din Cluj, iar ulterior a fost numit consilier tehnic al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1919), se menţionează în lucrarea ''Guverne şi guvernanţi. 1916-1938'', autori Ion Mamina şi Ioan Scurtu (Editura Silex, Bucureşti, 1996).

A fost profesor titular la Clinica medicală a Universităţii din Cluj (1919-1948; 1953-1959) şi decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Cluj (1919-1920), iar în 1925 a devenit preşedinte al Secţiei medicale şi biopolitice a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). În perioada 6 iunie 1930-18 mai 1931 a fost rector al Universităţii din Cluj, funcţie pe care a mai deţinut-o şi între 1941-1944.

De asemenea, în perioada 29 aprilie-14 iulie 1931 a deţinut funcţia de ministru al Sănătăţii în guvernul condus de Nicolae Iorga.

A pus bazele Asociaţiei de educaţie fizică "Şoimii Carpaţilor" (1929), fiind unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural. De numele său se leagă înfiinţarea şcolii române de medicină internă din Cluj, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A îmbinat activitatea de medic cu munca de laborator. De la cercetări asupra patologiei ficatului şi a sistemului digestiv, care au dus la introducerea unor noi mijloace diagnostice pentru cercetarea funcţiei hepatice, a duodenului şi a pancreasului, a ajuns la o clasificare originală a bolilor rinichilor. După Primul Război Mondial a efectuat studii asupra encefalitei epidemice şi a acordat rolului sistemului nervos central importanţa cuvenită în cadrul patologiei interne. A adus noi şi valoroase contribuţii asupra endocarditei lente, hepatitei septice lente, trombozei auriculare progresive, meningitelor acute benigne.

A lăsat o serie de lucrări şi studii de mare însemnătate. A iniţiat şi a condus, împreună cu I. Goia, un "Tratat elementar de semiologie şi patologie" (trei volume, 1934-1939, reeditat apoi de patru ori), care a reprezentat o adevărată piatră de hotar în literatura medicală românească. Îndelungata sa experienţă clinică şi didactică s-a concretizat într-un alt impresionant tratat - "Clinică şi patologie medicală" (două volume, 1955 şi 1958).

La 2 iulie 1955 a fost ales membru titular al Academiei Române. A mai fost membru al Societăţii Medicale a Spitalelor din Paris, al Societăţii Internaţionale de Gastroenterologie, al Societăţii de Studii Ştiinţifice asupra Tuberculozei.

Iuliu Haţieganu a murit la 4 septembrie 1959, la Cluj-Napoca. În prezent, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca îi poartă numele. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Irina Giurgiu)