logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

FRAGMENT DE ISTORIE: 140 de ani de la înfiinţarea primei direcţii a CFR

Imagine din galeria Agerpres

''Căile Ferate Române'' (CFR), ca instituţie, a fost fondată în anul 1880, iar prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în 1854, potrivit site-ului www.cfr.ro.

Astfel, la 11 aprilie 1880, a luat fiinţă primul organism de conducere centralizată a acestui domeniu de activitate, prin fondarea "Căilor Ferate Române". Prin legea pentru răscumpărarea de către statul român a liniilor aparţinând Societăţii Acţionarilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 23 din 29 ianuarie 1880, statul trebuia să preia, până la 1 mai 1880, administrarea şi exploatarea ''drumului de fier'', în acest scop fiind creată ''Direcţiunea Princiară a Căilor Ferate Române''. Pe baza acestei legi, la 11/23 aprilie 1880, a fost promulgat Decretul Princiar nr. 1.248, prin care se înfiinţa respectiva direcţiune.

Iniţial, în decembrie 1879 şi ianuarie 1880, Parlamentul a votat răscumpărarea liniilor construite şi administrate de consorţiul Strousberg şi, apoi, de ''Noua Societate a Acţionarilor CFR'', şi astfel a luat fiinţă la 11/23 aprilie 1880 prima direcţie a CFR, constituită de inginerii Kalinderu, Eugeniu Stătescu şi Şt. I. Fălcoianu.

Generalul inginer Ştefan Kalinderu (1835-1905) a fost primul conducător al Direcţiunii Princiare a Căilor Ferate Române şi a deţinut funcţia de director general al acesteia de la 11 aprilie 1880 până la 15 aprilie 1883.

Pe actualul teritoriu al României, prima linie a fost deschisă pe 20 august 1854 şi făcea legătura între Oraviţa (Banat) şi Baziaş, un port la Dunăre. Având o lungime de 62,5 km, linia a fost folosită iniţial doar pentru transportul cărbunelui. Începând cu 12 ianuarie 1855, linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a Imperiului Austriac. Relaţia Oraviţa - Baziaş a fost deschisă şi pentru traficul de pasageri la 1 noiembrie 1856, după ce au fost efectuate diverse îmbunătăţiri tehnice la linie, conform consemnărilor din volumul ''File de istorie feroviară'', publicat de CFR.

Între 1864 şi 1880, diverse căi ferate au fost construite pe teritoriul Principatelor Unite. Compania engleză John Trevor-Barkley a început construcţia liniei Bucureşti - Giurgiu la 1 septembrie 1865, care a fost deschisă pentru trafic la 26 august 1869 şi a fost prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp.

În septembrie 1866, Parlamentul a aprobat construcţia unei linii de cale ferată de 915 km, de la Vârciorova până la Roman, care să treacă prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi şi Tecuci, toate oraşe importante la acea vreme. Costul construcţiei era de 270.000 de franci de aur pe kilometru şi construcţia a fost încredinţată consorţiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe etape. La 27 decembrie 1870 s-a deschis provizoriu linia Bucureşti-Buzău-Brăila-Galaţi-Tecuci-Roman, construită de acelaşi consorţiu german. În primăvara anului 1871, o parte a liniei a fost distrusă de ploi, ceea ce a dus la întreruperea circulaţiei. În consecinţă, Guvernul Român a refuzat ''plata cuponului pe ianuarie 1871'', compania Strousberg fiind înlocuită cu ''Noua Societate a Acţionarilor CFR''. Primul tronson: Piteşti - Bucureşti - Galaţi - Roman, a fost deschis la 13 septembrie 1872, iar tronsonul Vârciorova - Piteşti pe 9 mai 1878. Linia Vârciorova - Roman a fost o parte importantă a infrastructurii feroviare, deoarece făcea legătura între extremităţile ţării, realizând o conexiune importantă pentru călători şi marfă între oraşe importante ale Regatului României.

La 10 septembrie 1868, s-a pus piatra de temelie a Gării de Nord din Bucureşti.

La finele anului 1879, liniile de cale ferată însumau în Muntenia, Moldova şi Dobrogea 1.377,5 kilometri (aparţinând la şapte concesiuni străine), în Transilvania şi Banat 1.656 kilometri, iar în Bucovina 41 kilometri.

În 1918, Regatul României s-a unit cu Transilvania, Banat, Basarabia şi Bucovina pentru a forma România Mare. Ca urmare, toate căile ferate din aceste regiuni, care au aparţinut Austro-Ungariei şi Rusiei înainte de unire, au intrat în proprietatea CFR. Odată cu acestea a intrat în proprietatea CFR şi Uzina de la Arad, care a început să fabrice numeroase tipuri de vagoane şi locomotive pentru CFR.

În această perioadă, au fost dublate mai multe tronsoane de cale ferată, pentru a permite traficul simultan în ambele sensuri şi deci un trafic mai mare. Prima linie dublată fusese deschisă la 25 ianuarie 1895 pe distanţa de 14 km dintre Iaşi şi Leţcani, cu scopul de a facilita lucrările de construcţie a liniei Iaşi - Dorohoi.

În prezent, reţeaua de căi ferate din România are o lungime totală de 20.077 km de linii, fiind a şaptea reţea ca mărime din Uniunea Europeană. Liniile sunt conectate prin 20.070 aparate de cale echivalente. Reţeaua cuprinde 17.945 de poduri şi podeţe, 176 de tuneluri şi 11.473 km terasamente, menţionează www.cfr.ro. AGERPRES/ (Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 463

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 12-10-2026 10:00

12 octombrie - Ziua mondială a artritei

Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1

Documentare 12-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie

Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu

Documentare 10-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont

Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a

Documentare 10-10-2026 10:00

10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești

Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,

Documentare 10-10-2026 09:00

10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea

Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să