Comunicat de presă - Europarlamentarul Maria Grapini
Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj cu ocazia Zilei Europei: 'Dorința mea este să avem o Românie puternică, într-o Uniune Europeană dreaptă!'
Europarlamentarul Maria Grapini a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei:
'Sărbătorim, astăzi, Ziua Europei, cu încredere în viitorul proiectului european și cu asumarea unui rol constructiv al României, în acest proiect.
După 18 ani de la aderarea României la UE, bilanțul trebuie făcut, dar prin prisma oportunităților oferite și folosite de țara noastră!
Consider că proiectul UE este necesar atâta timp cât reglementările vin în sprijinul și securitatea cetățenilor, fără a discrimina și având acces egal la Piața internă.
Dorința mea, în această zi, este să fie pace, unitate, solidaritate, să avem o Românie puternică, într-o Uniunea Europeană dreaptă. Pentru a vorbi, însă, despre o Uniune Europeană dreaptă, toți cei care au fost aleși să reprezinte România trebuie să lupte cu toată energia pentru drepturile românilor. Nu trebuie să avem nicio reținere în acest sens.
Toți reprezentanții României trebuie să se unească pentru România! Nu contează dacă sunt partide sau campanii, contează doar idealul extraordinar! Îmi doresc - voi repeta acest lucru la nesfârșit - să luptăm cu toții pentru ca țara noastră să beneficieze de același tratament ca și celelalte state europene, însă, pentru un astfel de obiectiv, trebuie să fim uniți!
Eu sunt mândră că sunt româncă și mulțumesc românilor care mi-au încredințat, în 2014, 2019 și 2024, mandatul de europarlamentar, pentru a reprezenta România, și voi face și pe viitor acest lucru, cu credință, demnitate și onoare. La mulți ani, România! La mulți ani, Uniunii Europene!', a precizat eurodeputatul Grapini.
Ziua Europei este celebrată anual, pe 9 mai, pentru a marca pacea și unitatea în toată Europa. Ziua Europei marchează aniversarea unui discurs susținut de ministrul francez de externe, Robert Schuman, în anul 1950. Schuman a avut în vedere o Europă liberă, pacifistă, bazată pe idealurile de cooperare și partajare a resurselor.
'Declarația Schuman' este considerată la scară largă a fi baza Uniunii Europene.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].