Fondator al şcolii române de virusologie, medicul Ştefan S. Nicolau s-a format la şcoala lui Constantin Levaditi (1874-1953) - unul dintre cei mai importanţi cercetători în domeniul imunologiei şi virusologiei -, precum şi la Institutul ''Pasteur'' din Paris.

Născut la 15 februarie 1896, la Bucureşti, Ştefan S. Nicolau a făcut studiile liceale la Bucureşti, apoi studii medicale la Bucureşti (1913-1919) şi la Cluj (1919-1920), iar în 1925 şi-a luat doctoratul în ştiinţe medicale la Universitatea din Paris, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

În perioada Primului Război Mondial, a fost mobilizat la Laboratorul Spitalului de Boli Contagioase nr. 2 din Moldova. După război a fost preparator la Catedra de Igienă şi Bacteriologie (1919-1920), şef de lucrări la Catedra de Patologie Generală şi Experimentală (din 1920) de la Facultatea de Medicină din Cluj. Între anii 1926 şi 1929 a fost asistent şi şef de laborator la Institutul ''Pasteur'', iar în 1927 a fost şef de laborator la Institutul Naţional de Cercetări Medicale din Londra.

Revenit în ţară, Ştefan Nicolau a fost profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din Iaşi (1939-1942), apoi, până în 1967, a fost profesor de inframicrobiologie la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, la prima catedră de inframicrobiologie din România şi din lume, înfiinţată în 1942. Între 1943 şi 1948 a fost şi şef de secţie la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti, iar în 1945 - consilier tehnic la Ministerul Sănătăţii pentru combaterea epidemiilor din Moldova.

Din iniţiativa sa a fost înfiinţat, în 1949, la Bucureşti, Institutul de Inframicrobiologie (al doilea de acest fel din lume), pe care Ştefan S. Nicolau l-a şi condus până la sfârşitul vieţii.

Medicul Ştefan S. Nicolau a contribuit la punerea bazelor şcolii române de virusologie, la evidenţierea unor fenomene fundamentale din virusologie, s-a preocupat de etiologia leucemiei umane şi a introdus noţiunea de ''intravirus'', fiind astfel unul dintre promotorii concepţiei referitoare la originea virală a cancerului. A fost unul dintre primii observatori ai fenomenului de interferenţă virală, observaţiile sale fiind reunite sub termenul de ''paraimunitate''. În cadrul Institutului de Inframicrobiologie a condus cercetări în domeniul biologiei virale, precum şi cercetări privind aspecte practice legate de etiopatogenia, diagnosticul şi tratamentul unor boli virale, precum poliomielita, hepatita virală, encefalita, rujeola, herpesul, gripa ş.a.

A elaborat, singur sau în colaborare, trei concepte teoretice originale: pluralitatea hepatitelor virale, conceptul de ''intravirus'' şi teoria virusului ''oncogen''.

Amintim dintr+e numeroasele lucrări care cuprind rezultatele cercetărilor sale: ''Recherches biochimiques sur le mecanisme d'action du bismuth dans les spirilloses et les trypanosomiases'' (1925), ''La visibilite de l'ultravirus vaccinal dans le tissu nerveux d'animaux infectes experimentalement avec le neuro-vaccine'' (1938), ''Hepatitele inframicrobiene'' (1954), ''Cancer şi virusuri. Câteva consideraţii privitoare la ipoteza virotică a cancerului'' (1955), ''Poliomielita'' (1961, în colaborare), ''Turbarea'' (1962, în colaborare), ''Virusuri şi tumori'' (1968) etc.

Ştefan S. Nicolau a fost membru corespondent, din 27 mai 1946, apoi membru titular, din 24 mai 1948, şi membru titular activ, din 12 august 1948, al Academiei Române, iar între 1948-1966 a fost şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române.

A fost, de asemenea, membru al Academiei de Medicină din Bucureşti, al Academiei de Ştiinţe Medicale din Moscova, al Societăţii de Biologie din Paris, al Societăţii Franceze de Hematologie, al Societăţii de Patologie Exotică, al Societăţii Franceze de Chimioterapie şi Serologie, al Asociaţiei Microbiologilor de Limbă Franceză, al Societăţii de Serologie Aplicată şi Sifilografie, precum şi expert pentru virusologie al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

I-au fost decernate ''Marele Premiu al centenarului Pasteur'' (1922), Premiul ''Victor Babeş'' al Academiei Române, premiile ''Bellion'' (1925), ''Breant'' (1930) şi ''Montyon'' (1935) ale Academiei de Ştiinţe din Paris.

Academicianul Ştefan S. Nicolau a încetat din viaţă la 15 octombrie 1967, la Bucureşti. În prezent, Institutul de Virusologie al Academiei Române îi poartă numele. AGERPRES/(Documentare: Ruxandra Bratu; editor: Ionela Gavril, editor online: Gabriela Badea)