Maurice Ravel, compozitor şi pianist, celebru îndeosebi pentru piesa sa ''Bolero'', s-a născut la 7 martie 1875, în localitatea Ciboure din Franţa, mama sa fiind de origine bască, iar tatăl, de origine elveţiană. În acelaşi an, familia sa s-a mutat la Paris.

Tatăl lui Maurice Ravel, Joseph Ravel, de profesie inginer, totodată un mare iubitor de muzică, l-a încurajat şi i-a cultivat fiului său interesul pentru muzică, atunci când acesta a dovedit, de la o vârstă fragedă, aptitudini muzicale.

''Copil încă, eram sensibil muzicii, oricărui fel de muzică. Tatăl meu, mult mai instruit în această artă decât sunt majoritatea amatorilor, a ştiut să-mi dezvolte gustul şi să-mi stimuleze de timpuriu zelul. În lipsă de solfegiu, a cărui disciplină n-am învăţat-o nicicând, am început a studia pianul la vârsta de aproximativ şase ani. Profesorii mei au fost Henri Ghys, apoi Charles René, de la care am luat şi primele lecţii de armonie, de contrapunct şi de compoziţie'', relata mai târziu celebrul compozitor. (Maurice Ravel - ''Schiţe autobiografice'', conform volumului ''Maurice Ravel'' de Romeo Alexandrescu, Editura Muzicală, Bucureşti, 1964).

La vârsta de 14 ani a fost admis la Conservatorul din Paris. Aici a studiat, în ordine, cu Charles de Bériot (pianul), Emile Pessard (armonia), André Gedalge (contrapunctul şi fuga) şi cu Gabriel Fauré (compoziţia), potrivit volumului ''Enciclopedie de muzică universală'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000). În 1889, anul în care intră la Conservator, Maurice Ravel vizitează secţiile ''extrem orientale'' ale Expoziţiei universale de la Paris, unde muzica javaneză şi chineză îl captivează ca şi pe Debussy, Erik Satie, Chabrier sau Rimski-Korsakov. În 1893 compune ''Serenada grotescă'', pentru pian.

În 1895, Maurice Ravel scrie primele sale opere publicate: ''Menuetul antic'' şi ''Habanera''. În aceeaşi perioadă analizează cu pătrundere opere de Chopin, de Weber, de Schumann, de Liszt. Spre deosebire de Debussy, care este fascinat de muzica lui Musorgski, Ravel, prin temperament, se va apropia mai ales de Borodin şi de Rimski-Korsakov, arată criticul muzical Romeo Alexandrescu în lucrarea sa ''Maurice Ravel''.

În anul 1901 participă la marele concurs naţional de compoziţie pentru Premiul Romei, candidând cu cantata ''Myrrha'', pentru care obţine premiul secund. Urmează compoziţia ''Jeux d'eau'' (''Jocuri de apă'', 1901), cantatele ''Alcyone'' (1902) şi ''Alyssa'' (1903), dar nici cu acestea nu obţine premiul întâi la amintitul concurs. În 1905 nu i-a fost admisă candidatura la concursul pentru Premiul Romei, fapt ce avea să se soldeze cu un scandal în presă şi, în cele din urmă, chiar cu demisia directorului Conservatorului din Paris, Théodore Dubois. ''Compune mai departe şi va da, chiar în furtunosul an muzical parizian 1905, când era atât de discutat Ravel, două alte compoziţii intrate de la început în istoria pianului şi a muzicii: 'Sonatina în fa diez' şi suita 'Oglinzi', ambele lucrări pentru pian'' (''Maurice Ravel'', Editura Muzicală, 1964).

În perioada 1905-1908 compune mai multe lucrări de referinţă, atrăgând atenţia lui Serge Diaghilev, care îi solicită colaborarea cu ''Baletele Ruse'' din Paris. Compune pentru această companie, în 1912, capodopera ''Daphnis et Chloé''.

Maurice Ravel a fost unul dintre marii creatori de la începutul secolului XX, stilul său fiind înrudit cu impresionismul, se arată în ''Dicţionar de muzică'', autori Iosif Sava şi Luminiţa Vartolomei (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979). Creaţia lui Ravel este admirată pentru lirismul ei, pentru feeria degajată, pentru perfecţiunea instrumentaţiei. Dintre principalele sale lucrări amintim: două opere - ''L'Heure Espagnole'' (''Ora spaniolă'', 1907) şi ''L'Enfant et les Sortileges'' (''Copilul şi vrăjitoriile'', 1925); trei balete (''Daphnis et Chloé'', 1912; ''La Valse'', 1919; ''Boléro'', 1928); muzică vocal-simfonică (''Shéhérazade'', 1903); muzică simfonică (''Rapsodie Espagńole'' (''Rapsodia spaniolă'', 1907), două Concerte pentru pian); lucrări pentru pian, multe dintre ele orchestrate ulterior (''Pavane pour une infante défunte'' (''Pavana pentru o infantă defunctă'', 1899), ''Miroirs'' (''Oglinzi'', 1905), ''Ma Mere l'Oye'' (''Mama mea, gâsca'', 1908), ''Gaspard de la nuit'' (''Gaspard al nopţii'', 1908), ''Valse Nobles et Sentimentales'' (''Valsurile nobile şi sentimentale'', 1911), ''Le Tombeau de Couperin'' (''Mormântul lui Couperin'', 1917); muzică de cameră (cvartet, sonate, rapsodia ''Tzigane''), muzică vocală (''Histoires naturelles'', 1906; ''Chansons madécasses'', 1926; ''Don Quichotte a Dulcinée'', 1932 ş.a.).

În 1928, Maurice Ravel a efectuat un turneu în SUA, unde s-a bucurat de un imens succes. În 1932, porneşte în ultimele sale turnee ca dirijor al lucrărilor sale simfonice. Cu acest prilej dirijează şi Filarmonica din Bucureşti, după care trece prin Budapesta, Praga şi Viena.

Implicat, în 1932, într-un accident de automobil, suferă tot mai mult, începând din 1933, de pe urma unei afecţiuni cerebrale, având dificultăţi crescânde chiar în conducerea activităţii sale. Supus unei operaţii la 19 decembrie 1937, Ravel intră în comă şi nu îşi mai revine, murind la 28 decembrie 1937, la Paris. A fost înmormântat în cimitirul din Levallois, o suburbie a Parisului.

Casa sa din Montfort l'Amaury, în apropiere de Paris, unde a trăit din 1921 până la moarte, a devenit muzeu. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Roxana Losneanu)