Centrul istoric şi fortificaţiile din oraşul Luxemburg, capitala Marelui Ducat cu acelaşi nume, au fost înscrise în anul 1994 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Datorită poziţiei sale strategice, Luxemburg a fost, din secolul al XVI-lea până în anul 1867, una dintre cele mai mari fortăreţe ale Europei moderne, când zidurile sale au fost demontate, unul dintre cele mai mari situri fortificate din Europa. Oraşul a fost fortificat în mod repetat pe măsură ce a fost preluat de către o mare putere europeană: Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, Casa de Burgundia, Habsburgi, regii Franţei şi ai Spaniei şi Regatul Prusiei. Până la demolarea lor parţială, fortificaţiile au constituit un fin exemplu de arhitectură militară, pe parcursul a câtorva secole, potrivit site-ului UNESCO, http://whc.unesco.org.

Oraşul vechi al Luxemburgului este situat la confluenţa râurilor Alzette şi Pétrusse, pe un afluent stâncos foarte abrupt, oarecum o fortificaţie naturală, care trebuia doar finalizată pe partea de vest.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Iniţial, oraşul a cuprins doar un mic fort (castelul) construit la scurt timp după mijlocul secolului al X-lea, pe o stâncă aproape inaccesibilă. În secolul al XII-lea, aşezarea care s-a dezvoltat lângă castel a fost protejată de un zid de fortificaţie din piatră, extins în secolele al XIV-lea şi al XV-lea. În 1443, oraşul a fost cucerit de către burgunzi. Prin moştenire a trecut în proprietatea habsburgică şi a devenit spaniolă până în 1684. În această perioadă, oraşul a fost transformat într-o adevărată cetate. După cucerirea de către regele Franţei Ludovic al XIV-lea, Vauban a extins şi a consolidat fortificaţiile. În secolul al XVIII-lea, austriecii au creat din Luxemburg "Gibraltarul Nordului". După Congresul de la Viena, prusacii au creat noi structuri militare până când s-a hotărât demontarea zidurilor în 1867. În urma Tratatului de la Londra din 1867, majoritatea fortificaţiilor au fost demolate, dar au rămas multe vestigii reprezentative pentru toate aceste epoci, dintre care un număr de porţi, forturi, bastioane, reducte şi cazemate.

Oraşul păstrează, de asemenea, urmele amenajării străzilor şi a numeroase clădiri publice, mărturie importantă a originilor şi dezvoltării sale încă din secolul al X-lea. Cartierele vechi poartă încă amprenta foştilor lor locuitori şi a activităţilor lor. În ciuda dezmembrării cetăţii, a fortificaţiilor şi a cartierelor vechi, astăzi oraşul este un ansamblu istoric de importanţă primordială. Luxemburg este un exemplu de excepţie al unui oraş european fortificat şi găzduieşte o varietate excepţională de vestigii militare care ilustrează o lungă perioadă din istoria occidentală.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Luxemburg, ca oraş, este împărţit într-un număr special de districte, divizare făcută cu ajutorul cheilor spectaculoase ale văilor râurilor Alzette şi Pétrusse, notează site-ul www.globi.ro. În partea de nord-vest se află centrul vechi al oraşului, cu pieţe elegante, biserici impozante, magazine, cazemate (reţele subterane de tuneluri folosite în vechime pentru apărarea oraşului) şi străzi şerpuitoare, acoperite cu piatră de pavaj. În partea de nord-est este zona modernă a platoului Kirchberg, gazdă a mediului de afaceri luxemburghez şi a mall-urilor. Membru fondator al Uniunii Europene, Luxemburg are tot pe acest platou câteva instituţii aparţinând organizaţiei europene. De altfel, Luxemburg, este, împreună cu Bruxelles şi Strasbourg, una dintre cele trei capitale oficiale ale Uniunii Europene. Sudul include gara, zona staţiei de tren, unde se găseşte un număr important de magazine şi hoteluri accesibile. Cele trei districte superioare sunt împărţite de valea râului Pétrusse, iar cele două districte inferioare Grund şi Clausen de valea Alzette. Primul dintre acestea este gazda unui număr de baruri, restaurante şi muzee, iar ultimul cuprinde Rives de Clausen, principala zonă de distracţii a oraşului, populară în rândul tinerilor pentru viaţa sa de noapte. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Ionela Gavril, editor online: Simona Aruştei)