SĂRBĂTORI ŞI TRADIŢII POPULARE: Săptămâna Albă, premergătoare Postului Sfintelor Paşti
Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi cel mai aspru post de peste an, este precedat de Săptămâna Albă sau a Brânzei, anul acesta perioada 24 februarie - 1 martie. Este o săptămână pregătitoare, în care se pot consuma produse lactate, ouă şi peşte, iar miercurea şi vinerea este dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte.
Săptămâna Albă înlesneşte o intrare treptată în Postul Mare, după ospeţele din "Câşlegii de Iarnă", respectiv din perioada dintre Crăciun şi Lăsatul secului, când se fac petreceri, nunţi etc. De asemenea, i se mai spune în popor Săptămâna nebunilor, pentru că acum "numai nebunii pornesc a se însura, numai proştii şi urâţii satelor abia acum dau zor ca să se căsătorească, pe când toţi cei cuminţi, câţi au avut de gând să se însoare în decursul cârnilegilor, s-au însurat deja cu mult mai înainte" (Marian Sim. Fl. - 1898, citat de Ion Ghinoiu, în cartea "Sărbători şi obiceiuri româneşti" - Ed. Elion, 2002).
În post se recomandă abţinerea de la petreceri şi de la orice alte activităţi care ar distrage atenţia de la viaţa spirituală, prin urmare Săptămâna Albă este ultima în care creştinii ortodocşi se pot bucura de activităţi sociale care nu vor mai fi potrivite în timpul Postului, perioadă dedicată rugăciunii. Este, astfel, ultima săptămână dinaintea unei lungi perioade de privaţiuni asumate şi, prin urmare, este un răstimp de agitaţie, veselie, care culminează cu petrecerea dată cu o zi înainte de intrarea în post.
Dintre posturile de peste an rânduite de Biserica Ortodoxă, Postul Sfintelor Paşti este cel mai aspru şi cel mai lung, căci durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor. Ultima zi în care se mai poate mânca "de dulce" este cea a Lăsatului sec. Având în vedere, însă, că acest post este precedat de Săptămâna Albă, există două astfel de zile, în săptămâni consecutive. Astfel, duminica premergătoare intrării în Săptămâna Albă este cea a Lăsatului sec de carne, respectiv Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, anul acesta la 23 februarie, reprezentând ultima zi în care se mai poate consuma carne înainte de Sărbătoarea Sfintelor Paşti. Următoarea duminică, cea care încheie Săptămâna Albă, este cea a Lăsatului sec de brânză, respectiv Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, anul acesta la 1 martie, ultima zi în care se mai consumă produse lactate, ouă şi peşte, ziua următoare marcând intrarea propriu-zisă în Postul Sfintelor Paşti.
Săptămâna Albă, situată între aceste două duminici, aminteşte de vieţuirea primilor oameni în Rai, fără a consuma carne, fiind astfel un îndemn la reaşezarea în starea paradisiacă din care am căzut, notează Adrian Cocoşilă într-un material publicat pe site-ul www.crestinortodox.ro. În miercurea din Săptămâna Albă, 26 februarie anul acesta, se rosteşte pentru prima dată în perioada Triodului (perioadă ce cuprinde zilele pregătitoare Postului Sfintelor Paşti, Postul Sfintelor Paşti şi Săptămâna Patimilor), rugăciunea Sfântului Efrem Sirul ("Doamne şi Stăpânul vieţii mele"), care va fi spusă până în miercurea din Săptămâna Mare. În sâmbăta Lăsatului sec de brânză, Biserica îi pomeneşte pe toţi cei care au fost "luminaţi prin postire", potrivit www.crestinortodox.ro, aşezându-i ca modele pentru parcurgerea postului.
Duminica acestei săptămâni este cunoscută şi ca "Duminica Iertării". Este ziua în care creştinii îşi cer iertare de la semenii lor, exprimând astfel dorinţa de a dobândi iertarea Domnului, o temă importantă a Postului Mare. Astfel, zilei următoare, prima din Postul cel Mare, i se mai spune şi Lunea Curată, pentru că toţi credincioşii sunt pregătiţi să intre în post cu inima curată. Prin toate aceste rânduieli, Biserica îi poartă încet pe credincioşi către unirea cu Dumnezeu. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













