O PERSONALITATE PE ZI: Regizorul italian de teatru Luca Ronconi
Luca Ronconi a fost unul dintre regizorii inovatori ai teatrului secolului XX.
S-a născut la 8 martie 1933 în Sousse, Tunisia, absolvind Academia de Artă Dramatică din Roma în 1953, conform https://www.gramilano.com. A fost mai întâi actor, pentru ca ulterior să se dedice activităţii de regizor, începând din 1963.
Spectacolul care l-a impus pe scena internaţională a fost ''Orlando Furiosi'' al lui Ariosto în 1969, adaptat ulterior de televiziunea italiană în 1975.
În 1974 a început să regizeze spectacole de operă, primul fiind ''Die Walkure'', punând astfel bazele unei relaţii de colaborare fructuoasă cu Scala din Milano. Anul următor a regizat la Bologna spectacolul ''Faust'' cu Ruggero Raimondi şi Mirella Freni, cu decoruri somptuoase semnate Pierluigi Pizzi. ''Don Carlos'' a avut premiera în 1977, la Scala din Milano, cu decoruri semnate Luciano Damiani. Distribuţia de gală a inclus printre altele nume precum Nicolai Ghiaurov, Evgheni Nesterenko, Piero Cappuccilli, Jose Carreras, Mirela Freni şi Elena Obraztsova.
Luca Ronconi a fost director al Secţiei de Teatru al Bienalei de la Veneţia în perioada 1975-1977.
De la sfârşitul anilor '70 a lucrat cu Teatro Comunale din Florenţa semnând regia a numeroase spectacole de operă ale celebrului compozitor Wagner, printre care ''Norma'' cu Renata Scotto, ''Les Contes d'Hoffmann'' cu semnătura designerului Karl Lagerfeld pentru costume, şi extravagantul ''Il Trovatore'' cu decoruri realizate de Pierluigi Pizzi.
Anii '80 au consemnat numeroase spectacole considerate producţii de referinţă pentru teatrul italian postbelic: ''Ignorabimus'' de Arno Holz (1986), ''Les Dialogues des Carmelites'' de Georges Bernanos (1988), ''Three Sisters'' de Anton Pavlovici Cehov (1989).
Maiestuosul spectacol ''Il viaggio a Reims'' pentru Festivalul de Operă Rossini din Pesaro a fost una dintre bijuteriile teatrale ale anului 1984.
Ronconi a îndrăgit introducerea tehnologiei în producţiile sale, fiind unul dintre primii regizori care au folosit proiecţiile video în Italia. Producţia sa din 1988 cu Riccardo Muti pentru ''Guglielmo Tell'' susţinută la Scala din Milano, cu Cheryl Studer şi Chris Merritt, a inclus folosirea de ecrane gigant pentru proiecţii care acopereau vasta scenă.
A fost director al repertoriului de teatru din Torino din 1989 până în 1994. A regizat în 1990 ''The Last Days of Mankind'' de Karl Kraus într-o sală uriaşă a fabricii FIAT.
În 1994, a devenit director al Teatrului din Roma, unde a regizat producţii de referinţă precum ''King Lear'' de W. Shakespeare, ''Verso Peer Gynt'' de Henrik Ibsen - ambele în 1995, ''That Awful Mess on the Via Merulana'' de Carlo Emilio Gadda (1996), ''Fraţii Karamazov'' de Fiodor Dostoievski (1998).
Spectacolul ''Tosca'' din 1997 a însemnat o nouă colaborare cu Scala din Milano, pentru ca în 1998 să revină la Pesaro pentru ''Cenerentola'' cu Vesselina Kasarova şi Juan Diego Florez.
În 1998, devine director artistic al Piccolo Teatro din Milano. A realizat în vara lui 2002, pentru Teatrul Grec din Siracuza trilogia ''Prometeu Înlănţuit'' de Eschil, ''Bacantele'' de Euripide, ''Broaştele'' de Aristofan.
A folosit maşinile, în 1999, în spectacolul ''Don Giovanni'', desfăşurat la Salzburg, şi în ''L'incoronazione di Poppea'', la Florenţa, în 2000, potrivit https://www.gramilano.com. Alte producţii notabile în această perioadă au fost ''Lear'' de Aribert Reimann la Teatro Regio din Torino (2001), ''La donna del lago'' la Pesaro (2001), ''Giulio Cesare in Egitto'' la Teatro Real din Madrid (2002) şi ''Alfonso und Estrella'' de Schubert pentru Teatro Lirico din Cagliari (2004).
În 2004, a fost desemnat să regizeze producţia pentru redeschiderea La Scala din Milano după lucrările de restaurare şi reconstrucţie a scenei şi a zonei de culise. Spectacolul ales a fost ''Europa riconosciuta''. Pentru Genova, Capitală Culturală Europeană 2004, a regizat ''The Centaur'' de Giambattista Andreini.
A regizat cinci spectacole pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Torino din 2006, printre care s-a numărat ''The War Plays''. ''Fahrenheit 451'' de Ray Bradbury a fost pus în scenă pentru ediţia din 2007 a Salonului de Carte de la Torino. ''Il Trittico'' de G.Puccini a fost ultimul spectacol regizat de Luca Ronconi pentru Scala din Milano.
A continuat să regizeze spectacole faimoase pentru Piccolo Teatro, precum: ''A Midsummer Night's Dream'' (2008), ''The Merchant of Venice'' (2009), ''It's Only the End of the World'' (2010), ''In the Company of Men'' (2011), ''Saint Joan of the Stockyards'' (2012).
''Amida'', desfăşurat la Pesaro, a fost ultima operă regizată a marelui regizor Luca Ronconi, în vara lui 2014.
A fost şi un curator extraordinar. Expoziţia ''Anton Van Dyck-Riflessi Italiani'' a fost inaugurată în februarie 2004 la Palazzo Reale din Milano. A continuat, în 2006, cu ''Cina: Nascita di un Impero'' la Scuderie del Quirinale în Roma. ''La bella Italia. Arte e identitŕ delle cittŕ capitali'', din 2011, a marcat celebrarea a 150 de ani de la unificarea Italiei.
Leul de Aur pentru întreaga activitate i-a fost decernat, în 2012, la secţiunea teatru a Bienalei de la Veneţia şi a primit de asemenea distincţii onorifice de la universităţile Bologna (1999), Perugia (2003), Urbino (2006) şi Veneţia (2012).
S-a stins din viaţă la 21 februarie 2015, iar ceremonia privată de înmormântare a avut loc la 24 februarie 2015. A fost unul dintre cei mai reprezentativi regizori de teatru europeni. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Gabriela Badea)
Foto: (c) lucaronconi.it
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













