Luca Ronconi a fost unul dintre regizorii inovatori ai teatrului secolului XX.

S-a născut la 8 martie 1933 în Sousse, Tunisia, absolvind Academia de Artă Dramatică din Roma în 1953, conform https://www.gramilano.com. A fost mai întâi actor, pentru ca ulterior să se dedice activităţii de regizor, începând din 1963.

Spectacolul care l-a impus pe scena internaţională a fost ''Orlando Furiosi'' al lui Ariosto în 1969, adaptat ulterior de televiziunea italiană în 1975.

În 1974 a început să regizeze spectacole de operă, primul fiind ''Die Walkure'', punând astfel bazele unei relaţii de colaborare fructuoasă cu Scala din Milano. Anul următor a regizat la Bologna spectacolul ''Faust'' cu Ruggero Raimondi şi Mirella Freni, cu decoruri somptuoase semnate Pierluigi Pizzi. ''Don Carlos'' a avut premiera în 1977, la Scala din Milano, cu decoruri semnate Luciano Damiani. Distribuţia de gală a inclus printre altele nume precum Nicolai Ghiaurov, Evgheni Nesterenko, Piero Cappuccilli, Jose Carreras, Mirela Freni şi Elena Obraztsova.

Luca Ronconi a fost director al Secţiei de Teatru al Bienalei de la Veneţia în perioada 1975-1977.

De la sfârşitul anilor '70 a lucrat cu Teatro Comunale din Florenţa semnând regia a numeroase spectacole de operă ale celebrului compozitor Wagner, printre care ''Norma'' cu Renata Scotto, ''Les Contes d'Hoffmann'' cu semnătura designerului Karl Lagerfeld pentru costume, şi extravagantul ''Il Trovatore'' cu decoruri realizate de Pierluigi Pizzi.

Anii '80 au consemnat numeroase spectacole considerate producţii de referinţă pentru teatrul italian postbelic: ''Ignorabimus'' de Arno Holz (1986), ''Les Dialogues des Carmelites'' de Georges Bernanos (1988), ''Three Sisters'' de Anton Pavlovici Cehov (1989).

Maiestuosul spectacol ''Il viaggio a Reims'' pentru Festivalul de Operă Rossini din Pesaro a fost una dintre bijuteriile teatrale ale anului 1984.

Ronconi a îndrăgit introducerea tehnologiei în producţiile sale, fiind unul dintre primii regizori care au folosit proiecţiile video în Italia. Producţia sa din 1988 cu Riccardo Muti pentru ''Guglielmo Tell'' susţinută la Scala din Milano, cu Cheryl Studer şi Chris Merritt, a inclus folosirea de ecrane gigant pentru proiecţii care acopereau vasta scenă.

A fost director al repertoriului de teatru din Torino din 1989 până în 1994. A regizat în 1990 ''The Last Days of Mankind'' de Karl Kraus într-o sală uriaşă a fabricii FIAT.

În 1994, a devenit director al Teatrului din Roma, unde a regizat producţii de referinţă precum ''King Lear'' de W. Shakespeare, ''Verso Peer Gynt'' de Henrik Ibsen - ambele în 1995, ''That Awful Mess on the Via Merulana'' de Carlo Emilio Gadda (1996), ''Fraţii Karamazov'' de Fiodor Dostoievski (1998).

Spectacolul ''Tosca'' din 1997 a însemnat o nouă colaborare cu Scala din Milano, pentru ca în 1998 să revină la Pesaro pentru ''Cenerentola'' cu Vesselina Kasarova şi Juan Diego Florez.

În 1998, devine director artistic al Piccolo Teatro din Milano. A realizat în vara lui 2002, pentru Teatrul Grec din Siracuza trilogia ''Prometeu Înlănţuit'' de Eschil, ''Bacantele'' de Euripide, ''Broaştele'' de Aristofan.

A folosit maşinile, în 1999, în spectacolul ''Don Giovanni'', desfăşurat la Salzburg, şi în ''L'incoronazione di Poppea'', la Florenţa, în 2000, potrivit https://www.gramilano.com. Alte producţii notabile în această perioadă au fost ''Lear'' de Aribert Reimann la Teatro Regio din Torino (2001), ''La donna del lago'' la Pesaro (2001), ''Giulio Cesare in Egitto'' la Teatro Real din Madrid (2002) şi ''Alfonso und Estrella'' de Schubert pentru Teatro Lirico din Cagliari (2004).

În 2004, a fost desemnat să regizeze producţia pentru redeschiderea La Scala din Milano după lucrările de restaurare şi reconstrucţie a scenei şi a zonei de culise. Spectacolul ales a fost ''Europa riconosciuta''. Pentru Genova, Capitală Culturală Europeană 2004, a regizat ''The Centaur'' de Giambattista Andreini.

A regizat cinci spectacole pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Torino din 2006, printre care s-a numărat ''The War Plays''. ''Fahrenheit 451'' de Ray Bradbury a fost pus în scenă pentru ediţia din 2007 a Salonului de Carte de la Torino. ''Il Trittico'' de G.Puccini a fost ultimul spectacol regizat de Luca Ronconi pentru Scala din Milano.

A continuat să regizeze spectacole faimoase pentru Piccolo Teatro, precum: ''A Midsummer Night's Dream'' (2008), ''The Merchant of Venice'' (2009), ''It's Only the End of the World'' (2010), ''In the Company of Men'' (2011), ''Saint Joan of the Stockyards'' (2012).

''Amida'', desfăşurat la Pesaro, a fost ultima operă regizată a marelui regizor Luca Ronconi, în vara lui 2014.

A fost şi un curator extraordinar. Expoziţia ''Anton Van Dyck-Riflessi Italiani'' a fost inaugurată în februarie 2004 la Palazzo Reale din Milano. A continuat, în 2006, cu ''Cina: Nascita di un Impero'' la Scuderie del Quirinale în Roma. ''La bella Italia. Arte e identitŕ delle cittŕ capitali'', din 2011, a marcat celebrarea a 150 de ani de la unificarea Italiei.

Leul de Aur pentru întreaga activitate i-a fost decernat, în 2012, la secţiunea teatru a Bienalei de la Veneţia şi a primit de asemenea distincţii onorifice de la universităţile Bologna (1999), Perugia (2003), Urbino (2006) şi Veneţia (2012).

S-a stins din viaţă la 21 februarie 2015, iar ceremonia privată de înmormântare a avut loc la 24 februarie 2015. A fost unul dintre cei mai reprezentativi regizori de teatru europeni. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Gabriela Badea)

Foto: (c) lucaronconi.it