Protocolul de la Kyoto, care succede Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (semnată la Rio de Janeiro în 1992), este unul dintre cele mai importante instrumente juridice internaţionale pentru combaterea schimbărilor climatice, conform https://eur-lex.europa.eu.

A fost adoptat la 11 decembrie 1997, în urma unei negocieri finale desfăşurate (din 1 decembrie 1997) de reprezentanţii a 161 de state participante la conferinţa din oraşul nipon. Urmând un proces de ratificare complex, Protocolul a intrat în vigoare la 16 februarie 2005, după ratificarea sa de către Rusia. În prezent, 192 de părţi sunt membre ale Protocolului de la Kyoto, conform https://unfccc.int. Mai multe ţări industrializate au refuzat să ratifice Protocolul, printre acestea numărându-se Statele Unite ale Americii şi Australia, potrivit https://eur-lex.europa.eu.

Protocolul de la Kyoto operaţionalizează Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice prin angajarea statelor industrializate să limiteze sau să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în conformitate cu ţintele asumate. Convenţia cere ţărilor să adopte politici şi măsuri pentru diminuarea emisiilor şi să raporteze periodic pentru realizarea unui inventar pe fiecare ţară în parte a emisiilor de gaze cu efect de seră, respectiv dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi şi hexafluorura de sulf.

Este bazat pe principiile şi prevederile Convenţiei, obligând statele dezvoltate şi plasând o responsabilitate serioasă asupra lor în conformitate cu principiul responsabilităţii comune dar diferenţiate şi a capabilităţilor proprii, fiind, totodată, recunoscut faptul că acestea poartă în mare o răspundere comună pentru actualele nivele crescute ale emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă, potrivit https://unfccc.int.

Anexa B a Protocolului de la Kyoto stabileşte ţintele privind obligativitatea reducerii emisiilor pentru 36 de state industrializate şi Uniunea Europeană. Per ansamblu, aceste ţinte adaugă o medie de 5% pentru reducerea emisiilor comparative cu nivelurile anului 1990, în perioada 2008-2012.

Protocolul de la Kyoto stabileşte un sistem de verificare, evaluare şi monitorizare riguros, precum şi un sistem de conformitate pentru asigurarea transparenţei şi pentru a menţine părţile responsabile pentru atingerea ţintelor.

În baza mecanismelor stabilite de Protocol se realizează înregistrarea acţiunilor întreprinse, iar Secretariatul ONU privind Schimbările Climatice, cu sediul la Bonn (Germania), păstrează registrul tranzacţiilor internaţionale pentru a verifica dacă acestea respectă reglementările Protocolului de la Kyoto.

În 8 decembrie 2012, în Qatar, a fost adoptat Amendamentul Doha la Protocolul de la Kyoto care extindea perioada de angajament a statelor pentru reducerea emisiilor pentru perioada 2013-2020. Până în prezent, însă, Amendamentul Doha nu a intrat în vigoare, fiind nevoie de validarea a 144 de instrumente de acceptare.

La 12 decembrie 2015, statele părţi participante la cea de-a XXI-a Conferinţe a Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice au adoptat Acordul de la Paris, care are rolul de a stabili acţiunile la nivel global pe o traiectorie de limitare a creşterii temperaturii medii globale sub 2°C. Conform Acordului, 184 de ţări au convenit să implementeze măsuri pentru reducerea poluării astfel încât media temperaturilor globale să nu depăşească cu mai mult de 2 grade Celsius, ideal cu doar 1,5 grade Celsius, nivelul înregistrat înainte de Revoluţia Industrială.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat "dezamăgit", la 15 decembrie 2019, de concluziile înregistrate în cadrul Conferinţei părţilor (COP 25) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, regretând "o importantă ocazie ratată" după adoptarea de către conferinţă a unui acord minim privind clima, conform agenţiei France Presse.

"Comunitatea internaţională a pierdut o ocazie importantă de a demonstra o ambiţie mai mare în ceea ce priveşte atenuarea, adaptarea şi finanţarea în faţa crizei climatice", a deplâns el într-un comunicat. "Nu trebuie să renunţăm", a adăugat acesta.

Cea de-a 25-a Conferinţă asupra schimbărilor climatice (COP25) desfăşurată la Madrid a subliniat, în sesiunea sa de închidere, "nevoia urgentă" de a acţiona contra încălzirii globale, dar fără a ajunge la un acord cu privire la puncte esenţiale pentru a răspunde la situaţiile de urgenţă climatică şi la apelurile urgente ale activiştilor de mediu. Textul final cheamă efectiv la "acţiuni urgente" pentru a reduce decalajul dintre angajamentele ţărilor şi obiectivele acordului de la Paris de limitare a încălzirii globale la + 2°C, sau chiar + 1,5°C.

Şeful ONU a dat asigurări cu privire la determinarea sa ''de a lucra astfel încât 2020 să fie anul în care toate ţările să se angajeze să facă ceea ce ştiinţa ne spune că este necesar pentru a atinge neutralitatea carbonului în 2050 şi o limitare a creşterii temperaturii la 1,5 grade''.

În încercarea de a reduce acest decalaj, toate statele trebuie să prezinte o versiune revizuită a planurilor lor de reducere a emisiilor la COP26 de la Glasgow din 2020.AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)