Dresda, o podoabă arhitecturală a Europei pentru clădirile bijuterii care îmbrăcau oraşul, a primit binemeritat renumele ''Florenţa de pe Elba'' înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial. A fost, deopotrivă, locul unde se realizau excepţionalele piese de porţelan în secolul al XVIII-lea, iar ulterior precisele maşini de cusut şi cele de scris.

A fost considerat de mulţi ''un oraş cu o eleganţă aparte care definea perfecţiunea'', scrie Gerard DeGroot în The Times, ediţia electronică, https://www.thetimes.co.uk.

Ororile celei de-a doua conflagraţii mondiale au fărâmat un oraş reprezentativ al bătrânului continent.

Centrul Germaniei se afla deja sub ocupaţia forţelor sovietice, forţele comandate de mareşalul Jukov avansau şi se aflau la doar 80 de km de Dresda la începutul lui februarie 1945. Întregul curs al războiului de pe frontul european la începutul anului 1945 indicau inevitabilă victoria Aliaţilor şi înfrângerea Germaniei naziste. Conferinţa de la Ialta (4-11 februarie 1945) este dovada negocierii între cei trei lideri aliaţi a ultimei faze finale a războiului, unde s-a discutat soarta Germaniei şi a reparaţiilor de război, dar mai ales despre necesitatea implicării Uniunii Sovietice în război pentru înfrângerea Japoniei şi încheierea conflictului pe frontul din Pacific.

Dresda nu dispunea de apărare antiaeriană, nu avea modalităţi de căutare luminoasă a aparatelor de zbor, nu avea niciun fel de linie proprie de apărare în cazul unui atac de orice fel, scriu www.theguardian.com şi www.telegraph.co.uk.

În plan strategic şi economic, oraşul Dresda nu reprezenta un punct relevant pe harta conflictului, potrivit www.dw.com. Oraşul era amplasat la intersecţia şoselelor şi căilor ferate pe direcţia est-vest şi nord-sud.

Dar, în seara zilei de 13 februarie 1945, cerul de deasupra oraşului Dresda a fost întunecat de bombardierele britanice şi americane. Raidurile declanşate au impus definiţia distrugerii, ridicată la nivel de perfecţiune. În doar 18 ore, oraşul a fost transformat în ceea ce jurnalistul şi scriitorul britanic Sinclair McKay denumeşte, în cartea sa ''Dresden: the Fire and the Darkness'', ''un totem pentru obscenitatea războiului total'', potrivit https://www.thetimes.co.uk.

Strategii militari acceptaseră limitările bombardierelor, în ceea ce ei numeau imposibilitatea preciziei. Drept pentru care, au optat pentru valurile de bombardamente, o reală strategie cinică a terorii, trimiţând la moarte deopotrivă civili nevinovaţi şi punând la pământ obiective întregi, fie că erau ţinte militare sau civile.

Comandantul atacului a fost britanicul Sir Arthur Harris, denumit de mulţi ''Măcelarul'', un adept al desfăşurării războiului exclusiv pe calea aerului pentru decimarea inamicului, conform www.telegraph.co.uk.

În primul val de bombardamente, în jurul orelor 10.00 p.m. (ora locală), au fost aruncate asupra centrului oraşului 880 de tone de bombe. Dispozitivele monstruoase cu înaltă încărcătură explozivă, denumite ''Prăjituri'', rupeau clădirile şi declanşau incendii în zonele respective, potrivit https://www.thetimes.co.uk şi www.theguardian.com. Oraşul era o torţă gigantică.

Al doilea val de bombardamente a surprins mulţi civili pe străzi, sirenele de avertizare nu mai funcţionau. O linie de 552 de aparate însumând circa 193 de km lungime a zdrobit metodic Dresda.

Răsăritul a adus pe cerul oraşului, însă, alte 311 bombardiere, americane, care au bombardat ceea ce fusese deja distrus. Acest atac a evidenţiat sofismul preciziei de bombardament, trei bombardiere deviind atât de mult de la curs încât au lansat bombe deasupra oraşului ceh Praga, aflat nu foarte departe, la 112 km.

În cele trei zile de teroare semănată asupra oraşului, similare unei furtuni de foc, au fost lansate 2.400 de tone de explozibil de mare putere şi 1.500 de tone de bombe incendiare, conform www.telegraph.co.uk.

Au fost ucişi 25.000 de oameni din populaţia de 640.000, potrivit datelor strânse de o comisie independentă de istorici stabilită în 2005 de Consiliul Local al oraşului Dresda şi date publicităţii sub forma unui raport final în 2010, conform www.dw.com. În centrul oraşului, peste 75.000 de locuinţe au fost distruse, din care unele reprezentau monumente unice de arhitectură barocă, scrie The Atlantic, în ediţia electronică https://www.theatlantic.com.

Obiectivul bombardamentelor a fost instaurarea unei stări generale de confuzie între germani pentru decimarea gradului de încredere al populaţiei faţă de guvernul nazist. A urmat un val de refugiaţi care a blocat drumurile, paralizând eforturile de ajutor umanitar.

''Pe termen scurt şi lung, sufletul oraşului Dresda a predominat''. Oraşul a fost reconstruit, devenind, deopotrivă, ''un testament pentru reconciliere şi rezistenţă'', conform https://www.thetimes.co.uk. Frauenkirche, un simbol al oraşului, catedrala luterană, a fost complet refăcută în 2005, reluându-şi grandoarea superbă.

''Oraşul a reuşit să strângă timpul laolaltă, schiţând trecutul mai aproape de prezent, reparând paguba provocată de nazişti şi de catastrofa din februarie 1945'', potrivit lui Sinclair McKay, conform https://www.thetimes.co.uk.

''Dresda 1945 - Tragedia şi Speranţa unui Oraş European'' a fost titlul expoziţiei panoramice 360 de grade, găzduită de Asisi Panometer din Dresda, sub semnătura artistului berlinez Yadegar Asisi în ianuarie 2015 cu prilejul marcării a 70 de ani de la tragicele zile de februarie din 1945, conform www.theatlantic.com.

Dată fiind amplitudinea distrugerilor şi numărul mare de victime într-un moment în care soarta războiului pe continent nu mai putea fi influenţată categoric, mulţi istorici s-au întrebat ulterior şi au supus dezbaterii legitimitatea desfăşurării bombardamentelor asupra oraşului Dresda şi dacă nu cumva acestea au reprezentat o crimă de război.

Ulterior, Winston Churchill avea să scrie: ''distrugerea oraşului Dresda rămâne o chestiune aflată sub semnul îndoielii privind modul de desfăşurare a bombardamentelor Aliaţilor'', conform www.telegraph.co.uk. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: rarehistoricalphotos.com