logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, 1945: Armata română a participat la operaţiunile militare din Munţii Javorina (Cehoslovacia)

Imagine din galeria Agerpres

După ce au depăşit succesiv, începând din 18 decembrie 1944, frontiera ungaro-cehoslovacă, marile unităţi ale armatei române au desfăşurat, în cooperare cu armata sovietică şi cu forţe ale rezistenţei slovace, ample operaţii militare pentru eliberarea Cehoslovaciei. Caracteristicile terenului muntos şi împădurit, până la râul Morava, fragmentat de trei cursuri de apă (Hron, Nitra şi Vah) situate perpendicular pe direcţia de înaintare a trupelor române şi sovietice şi apoi deluros, au favorizat transformarea acestui spaţiu într-un puternic bastion de către comandamentul hitlerist, ceea ce a avut un rol important în ansamblul operaţiilor strategice desfăşurate de forţele coaliţiei antihitleriste în anul 1945, notează lucrarea "Români în anii celui de-al Doilea Război Mondial" (vol. III, Editura Militară, Bucureşti, 1989)

Masivul Javorina a prezentat o importanţă deosebită în sistemul general al apărării inamicului din sud-estul Cehoslovaciei; împreună cu ramificaţiile sale sudice, el constituia o barieră naturală dificilă, în contextul unei înaintări de la est la vest. Masivul se prezintă ca un trapez cu baza mică pe cursul superior al râului Ipel, baza mare pe tăietura delimitată de calea ferată Zvolen, Krupina, latura de nord pe râul Slatina, iar la sud pe cursul mijlociu al râului Ipel şi pentru că înălţimile sale cresc brusc de la sud la nord ajungând pe distanţa de 3-4 km să urce de la 600 la 1.000 m, inamicul dispunea de un avantaj superior, terenul - dens împădurit - oferind posibilităţi deosebite pentru apărare. Prin păstrarea acestui masiv, adversarul putea opri pătrunderea trupelor sovieto-române de la est la vest, pe cursul mijlociu al râului Hron, respectiv spre raionul Zvolen.

Ofensiva Armatei 1 române în masivul muntos Javorina a cuprins două etape: în prima, care s-a desfăşurat de la sfârşitul lunii ianuarie şi până în primele zile ale lunii martie 1945, trupele române au cucerit Munţii Javorina şi au interceptat comunicaţia de rocadă Zvolen-Krupina; în a doua, desfăşurată între 5-19 martie 1945, diviziile Armatei 1 române, dezvoltând ofensiva şi zdrobind rezistenţele succesive ale inamicului au ajuns pe cursul mijlociu al râului Hron.

Luptele desfăşurate în prima etapă au avut un caracter deosebit de violent, duşmanul opunând o rezistenţă puternică. Cu toate acestea, forţele române, atacând continuu şi folosind o serie de manevre, au reuşit să rupă apărarea trupelor hitleriste şi să înainteze până în seara zilei de 29 ianuarie pe o adâncime de 6-9 km, eliberând mai multe localităţi. Cu toate greutăţile întâmpinate, determinate de rezistenţa din ce în ce mai înverşunată a inamicului, de zăpada mare, gerul aspru şi lipsa de comunicaţii, trupele române au continuat cu avânt ofensiva, reuşind să pătrundă în ziua de 30 ianuarie în dispozitivul de apărare al adversarului încă 4-5 km. Instalate pe noi poziţii de apărare dinainte pregătite, trupele germane au reuşit, printr-o rezistenţă îndârjită şi contraatacuri de o rară violenţă, să oprească ofensiva Armatei 1 în faţa aliniamentului Horny Tisovnik - Turie Pole - Oremov Laz - Senohrad. Luptele violente desfăşurate până la 9 februarie, în scopul ruperii noului aliniament defensiv şi manevrele de spargere a dispozitivului hitlerist s-au soldat cu pierderi mari pentru trupele române.

În dimineaţa zilei de 10 februarie, Corpul 4 armată, atacând prin surprindere, fără pregătire de artilerie, a reuşit să rupă primele poziţii de apărare ale inamicului în întreaga fâşie de ofensivă şi să înainteze, până în seara aceleiaşi zile, aproximativ 2 km. Corpul 7 armată a început atacul cu o oră mai târziu, după o pregătire de artilerie de 30 de minute, lovind cu peste 130 guri de foc poziţiile adversarului. Divizia 10 infanterie de pe direcţia loviturii principale, deşi ataca într-un teren greu accesibil, a reuşit să zdrobească rezistenţa duşmanului prin lupte corp la corp şi să pună stăpânire pe încă o bucată de teren din partea de nord-est a masivului Javorina.

Luptele au continuat cu înverşunare ziua şi noaptea, în condiţii atmosferice din cele mai grele, în special zăpadă şi ceaţă, care împiedicau "total focul propriu al artileriei" şi în faţa unui inamic bine organizat, pe poziţii dominante cu adăposturi de beton, amplasamente şi reţele de sârmă. Cu toate acestea, până la 12 februarie, Armata 1 română a "reuşit să rupă rezistenţa inamică pe un front de 10 km între localităţile Senohrad - Turie Pole şi să pătrundă apoi circa 2 km în poziţia inamică, provocând adversarului grele pierderi", notează acelaşi volum.

La 17 februarie 1945, trupele Armatei 1 române comandate de generalul de corp de armată Vasile Atanasiu, cu mult curaj şi cu preţul mai multor vieţi, au reuşit să cucerească vârful Javorie (1.044 m), nod orografic important. Batalioanele 12 şi 21 vânători de munte au nimicit cu grenade şi în lupte corp la corp punctele de rezistenţă ale trupelor hitleriste adăpostite în terenul stâncos. A doua zi, printr-o manevră dublă executată cu Corpul 4 armată pe la nord şi cu Corpul 7 armată pe la vest, trupele Armatei 1 române au reuşit să elibereze până în seara zilei de 18 februarie localitatea Hrabova şi să pună stăpânire pe nodul de comunicaţii Oremov Laz. În timpul asaltului, au căzut eroic 11 soldaţi, alţi 14 fiind răniţi.

Începând cu 19 februarie, ofensiva a progresat tot mai greu, în condiţiile în care inamicul îşi întărise apărarea cu rezerve aduse din alte sectoare ale frontului iar trupele române suferiseră mari pierderi. La 21 februarie 1945, comandantul Armatei 1 române a ordonat trecerea la apărare pe aliniamentul atins.

Ofensiva pentru desăvârşirea cuceririi masivului muntos Javorina şi ieşirea pe cursul mijlociu al râului Hron a fost reluată în dimineaţa zilei de 25 februarie, de Armata 1 română, după o puternică pregătire de artilerie. Marile unităţi ale Corpului 4 armată, care acţiona pe direcţia loviturii principale - Oremov Laz - Sasa- Banska Stiavnica - au rupt apărarea inamicului, obţinând succese însemnate: Divizia 2 munte a pătruns circa 3 km în adâncimea apărării adversarului, a ieşit în valea râului Krupinica şi a interceptat comunicaţia de rocadă din lungul acestei văi; diviziile 10 şi 2 infanterie, după ruperea apărării duşmanului, au dezvoltat ofensiva spre Pliesovce, Divizia 3 munte, care acţiona într-un teren foarte accidentat şi înzăpezit, s-a apropiat de punctul de sprijin organizat de inamic la cota 1.024.

Atacurile au continuat în cursul nopţii, trupele Armatei 1 au înaintat pe întreg frontul, învingând rezistenţele întâlnite în cale, precum şi greutăţile impuse de un teren muntos, împădurit şi acoperit de un strat mare de zăpadă, cu comunicaţii precare, minate sau distruse de inamic, obţinând succese mai importante în special cu marile unităţi de la flancuri. Astfel, Divizia 3 munte a reuşit să cucerească, după lupte înverşunate, ultimul bastion al apărării duşmane din Munţii Javorina (1.024 m), după care vânătorii de munte au eliberat până la 26 februarie mai multe sate, între care Polomka, Utlaka.

Cea de-a doua etapă a ofensivei Armatei 1, începută la 6 martie, s-a desfăşurat cu succes. Până la 9 martie, cele două corpuri de armată, învăluind ambele flancuri ale grupării inamice, au eliberat localitatea Dobra Biva (Divizia 2 munte). Armata 1 a zdrobit, la 15 martie, o nouă rezistenţă organizată de hitlerişti pe aliniamentul Dol. Breznica - Bacurov - Kozelnika şi, înaintând rapid, a ajuns, în ziua de 16 martie, cu Divizia 2 infanterie, pe râul Hron, iar cu Divizia 10 infanterie a eliberat, printr-un atac surpriză, localitatea Ostra Luka, puternic apărată de inamic. La 17 martie a ajuns la Hron şi Divizia 19 infanterie, astfel încât la 19 martie 1945, inamicul a fost aruncat la vest de Hron pe întregul front al armatei, cu excepţia capetelor de pod de la Vieska şi Zarnovica pe care acesta le mai păstra la est de râu.

În luptele pentru cucerirea masivului Javorina şi ieşirea pe Hron, Armata 1 română a participat cu şase divizii care însumau 3.215 ofiţeri, 3.700 subofiţeri şi 64.135 gradaţi şi soldaţi, din care a pierdut 590 ofiţeri, 670 subofiţeri şi 14.565 gradaţi şi soldaţi (morţi, răniţi şi dispăruţi). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 298

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.

Documentare 25-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie

Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori

Documentare 24-10-2026 23:58

DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)

În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant

Documentare 23-10-2026 10:00

Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)

Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr